Fermierii din Rezina se alătură protestelor naționale: Manifestații anunțate pentru vineri

Fermierii din raionul Rezina se vor alătura protestelor organizate la nivel național și vor ieși vineri, 12 iunie, în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de politicile din domeniul agricol.

Potrivit Asociației „Forța Fermierilor”, agricultorii vor staționa cu tehnica și utilajele agricole pe drumul Orhei–Rezina, în apropierea intrării în satul Bușăuca, între orele 09:00 și 14:00.

Rezina devine astfel al treilea raion în care fermierii au anunțat oficial proteste pentru această săptămână, după Fălești și Cahul.

Agricultorii revendică trei măsuri principale: introducerea, începând cu anul 2027, a plăților directe per hectar pentru fermierii micro, mici și mijlocii, menținerea cotei TVA pentru sectorul agricol fără majorarea la 20% și rambursarea integrală, în anul 2026, a accizei pentru motorina utilizată în agricultură.

Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” nu exclud că la acțiunile de protest s-ar putea alătura și agricultori din alte raioane și spun că vor informa publicul despre eventualele modificări ale programului.

De cealaltă parte, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a declarat că respectă dreptul fermierilor de a protesta și susține că o parte dintre solicitările acestora sunt deja în proces de analiză sau implementare. Instituția precizează că subiectele ce țin de politica fiscală în agricultură, inclusiv cota TVA și compensarea accizei la motorină, sunt examinate de Ministerul Finanțelor în contextul politicii fiscale generale și al posibilităților bugetare ale statului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Fermierii din Rezina se alătură protestelor naționale: Manifestații anunțate pentru vineri apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

FOTO Incendiul de la Ciocana: Flăcările au distrus circa 150 m2 din depozit și s-au produs patru explozii

Noi detalii despre incendiul produs pe strada Industrială nr....

Moldova Business Week 2026: agenda economică internațională în prim-plan. Când are loc

Moldova Business Week (MBW) 2026 – una dintre cele...

Igor Grosu, despre plecările din PAS: „Este un proces firesc”

Președintele PAS, Igor Grosu, a comentat plecările din partid...

Cozi de mașini la PTF Sculeni: Autoritățile au activat procedura „REVERS”

La această oră, în Punctul de Trecere a Frontierei...

VIDEO Momentul extrădării din SUA al unui cetățean moldovean: Noi detalii de la Poliție

Poliția Republicii Moldova anunță noi informații în cazul moldoveanului...

ULTIMA ORĂ

Urbanism haotic în Mamaia Nord, proiecte imobiliare controversate, autoritățile tac. SURSE: Lucrări fără autorizație, proiecte modificate „din mers”, structură de beton armat ridicată chiar...

De mulți ani, plajele litoralului Românesc – zona Mamaia Nord fiind în centrul atenției – s-au transformat într-un adevărat El Dorado pentru investitorii imobiliari. Că...

Partidul Nostru propune ca autoritățile locale să stabilească tarifele de acces la infrastructura publică pentru operatorii de comunicații

Partidul Nostru a înaintat un amendament la proiectul Legii privind accesul pe proprietăți al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii,...

Important

Urbanism haotic în Mamaia Nord, proiecte imobiliare controversate, autoritățile tac. SURSE: Lucrări fără autorizație, proiecte modificate „din mers”, structură de beton armat ridicată chiar...

De mulți ani, plajele litoralului Românesc – zona Mamaia Nord fiind în centrul atenției – s-au transformat într-un adevărat El Dorado pentru investitorii imobiliari. Că se construiește nu ar fi o problemă, în cazul în care legea ar fi respectată. Proiectele urbanistice trebuie să dețină toate autorizațiile necesare, primite de la autoritățile care au tocmai rolul de a monitoriza atent fiecare situație. Din păcate, potrivit informațiilor obținute de Gândul,...

Un apropiat al lui Nicușor Dan dezvăluie una dintre obsesiile președintelui: „Tot timpul vorbeşte despre acest lucru, m-a deranjat şi pe mine uneori”

Matei Păun, unul dintre apropiaţii preşedintelui Nicuşor Dan, a afirmat că stabilitatea politică a fost una dintre preocupările majore ale şefului statului, în ultimul an și că până și pe le l-a deranjat uneori acest lucru. „E o persoană focusată pe proceduri, e o persoană focusată pe detalii, e o persoană focusată pe instituţii şi …The post Un apropiat al lui Nicușor Dan dezvăluie una dintre obsesiile președintelui: „Tot...

VIDEO Găgăuzia: Deputații locali refuză demisia speakerului/Zaharova, interesată de Comrat și Tiraspol

Ce se întâmplă în Găgăuzia, cu ce probleme se confruntă locuitorii autonomiei și ce soluții propun autoritățile locale și centrale? NewsMaker relatează despre principalele evenimente din autonomie. The post VIDEO Găgăuzia: Deputații locali refuză demisia speakerului/Zaharova, interesată de Comrat și Tiraspol appeared first on NewsMaker.