Freelancerii au declarat în luna mai venituri de peste 36 de milioane de lei, în creștere față de luna precedentă. Datele au fost prezentate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS), care a calculat un impozit unic de peste 5,4 milioane de lei pentru această categorie de contribuabili.
Potrivit instituției, veniturile raportate de antreprenorii independenți au însumat 36,1 milioane de lei, iar valoarea impozitului unic calculat a ajuns la 5,4 milioane de lei, cu 34,22% mai mult decât în luna aprilie.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrați 2.844 de antreprenori independenți. De la începutul anului, încasările din impozitul unic achitat de aceștia au depășit 9,5 milioane de lei.
Datele fiscale arată că aproape jumătate dintre freelanceri au efectuat tranzacții prin conturile bancare dedicate activității economice. Totodată, 48 de contribuabili au utilizat aparate de casă conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar raportate de aceștia depășind 757 de mii de lei.
SFS a emis 2.819 avize de plată pentru impozitul aferent lunii mai, documentele fiind disponibile în Cabinetul personal al contribuabilului și pe platforma EVO.
Autoritățile amintesc că termenul-limită pentru achitarea impozitului unic aferent lunii mai este 25 iunie 2026. Conform legislației, cota impozitului este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei și de 35% pentru partea care depășește acest plafon.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Freelancerii au declarat venituri de peste 36 de milioane de lei în luna mai: Impozitele calculate au crescut cu 34% apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




