Locuitorii raionului Ialoveni sunt îndemnați să nu folosească apa din fântânile afectate de inundații. Potrivit autorităților, aceasta poate fi contaminată și prezintă riscuri pentru sănătate. Apa va putea fi utilizată din nou doar după curățarea și dezinfectarea fântânilor și după confirmarea, prin analize de laborator, a calității corespunzătoare, transmite IPN.
Atenționarea a fost emisă de Consiliul raional Ialoveni, în baza constatărilor și recomandărilor specialiștilor Centrului de Sănătate Publică Chișinău, în contextul precipitațiilor abundente și al inundațiilor înregistrate pe 6 și 7 iunie în mai multe localități din raion. Recomandările vizează prevenirea bolilor care se pot transmite prin intermediul apei contaminate.
Autoritățile locale și proprietarii fântânilor sunt îndemnați să evacueze apa contaminată, să curețe și să dezinfecteze fântânile afectate, precum și să verifice starea tehnică a acestora. Specialiștii atrag atenția că lucrările trebuie efectuate cu respectarea normelor de securitate, inclusiv prin verificarea eventualei prezențe a gazelor periculoase în interiorul fântânilor.
Până la restabilirea calității apei, populația este sfătuită să utilizeze pentru consum, prepararea alimentelor sau pentru igiena personală apă potabilă din surse sigure și autorizate, inclusiv apă îmbuteliată.
The post Locuitorii din Ialoveni, îndemnați să nu folosească apa din fântânile inundate appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




