Toți oamenii președintelui. Cine sunt apropiații lui Nicușor Dan din guvernul Tomac

Dincolo de formula prezentată drept una tehnică, în viitorul Executiv se regăsesc consilieri prezidențiali, foști membri ai echipei de campanie și persoane despre care surse politice susțin că au fost preferate de șeful statului pentru portofolii-cheie.

Toți oamenii președintelui

Cel mai evident nume este chiar cel al premierului desemnat, Eugen Tomac. Europarlamentar și lider PMP, Tomac a fost consilier al președintelui Nicușor Dan înainte de a fi desemnat să formeze noul guvern.

Un alt nume cu legătură directă este Sorin Costreie, propus vicepremier și ministru al Educației și Cercetării. Costreie este consilier prezidențial pentru educație și cercetare, poziție din care a lucrat direct în echipa președintelui. Intrarea sa în guvern ar muta una dintre temele centrale ale administrației prezidențiale, educația, direct în Executiv.

La Ministerul Justiției este propus Cosmin Soare-Filatov, consilier prezidențial pe probleme constituționale. Este una dintre cele mai sensibile nominalizări, având în vedere rolul Justiției în arhitectura instituțională și faptul că titularul propus vine tot din zona de expertiză juridică a Cotroceniului.

Pe lista apropiaților intră și Diana Morar, propusă pentru Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Fost parlamentar PNL și fost secretar de stat la Justiție, Diana Morar a făcut parte din echipa juridică a campaniei lui Nicușor Dan la prezidențiale, fiind prezentă în staff-ul candidatului în perioada alegerilor.

Există și nume unde legătura cu președintele este mai degrabă politică sau instituțională, nu una de colaborare directă. Luca Niculescu, propus la Externe, a fost indicat de surse politice drept una dintre preferințele lui Nicușor Dan pentru acest portofoliu. În prezent secretar de stat în MAE și coordonator al procesului de aderare a României la OCDE, Niculescu este un diplomat cu profil compatibil cu linia pro-occidentală anunțată de președinte.

La Apărare, Dan Neculăescu apare într-o situație similară. Actual ambasador al României la NATO a fost conform surselor politice candidatul dorit de Nicușor Dan pentru Ministerul Apărării.

Un caz mai indirect este cel al lui Șerban Dragosloveanu, propus pentru Ministerul Sănătății. El conduce Spitalul Foișor, aflat în subordinea Primăriei Capitalei, și a fost numit manager interimar în perioada în care Nicușor Dan era primar general.

Nicușor Dan a respins ideea „guvernul meu”

Nicușor Dan a fost întrebat recent dacă nu se teme că va fi acuzat că încearcă să își construiască propriul guvern, așa cum au fost acuzați în trecut Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Nicușor Dan a respins ideea că viitorul Executiv ar fi un „guvernul meu”. Șeful statului a susținut că s-a extras din discuțiile privind componența cabinetului și că decizia aparține lui Eugen Tomac, nu Cotroceniului. Totuși, întrebat despre posibilitatea ca unii dintre consilierii săi să se regăsească în viitorul Guvern, Nicușor Dan a admis că „sunt persoane interesante” în echipa sa și că rămâne de văzut cine va fi acceptat de premierul desemnat.

”Este o discuţie strict între Eugen Tomac şi persoanele pe care dumnealui şi le doreşte. Nu ştiu, sunt persoane interesante, între consilierii mei. O să vedem. E decizia lui”, a spus preşedintele.

Și Eugen Tomac a încercat să se delimiteze de ideea unui cabinet controlat de o singură zonă politică.

„Acest Guvern nu este Guvernul lui Tomac, este Guvernul României și va acționa în interesul României”, a afirmat Eugen Tomac.

Totuși, guvernul Tomac pare departe la ora scrierii acestui material de obținerea celor 233 de voturi necesare pentru învestitură.

The post Toți oamenii președintelui. Cine sunt apropiații lui Nicușor Dan din guvernul Tomac first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ghid complet pentru energia solară în 2026: cum reduci factura la curent cu până la 90%

Facturile la energie electrică au crescut constant în ultimii...

ULTIMA ORĂ

TRANZACȚIE Fondul Provectus Capital Partners intră în România cu prima investiție: preia controlul liderului pieței de securitate și sănătate în muncă

Fondul croat de private equity Provectus Capital Partners, care a intrat pe piața locală în primăvara anului trecut, a realizat prima investiție din România, prin...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

TRANZACȚIE Fondul Provectus Capital Partners intră în România cu prima investiție: preia controlul liderului pieței de securitate și sănătate în muncă

Fondul croat de private equity Provectus Capital Partners, care a intrat pe piața locală în primăvara anului trecut, a realizat prima investiție din România, prin preluarea unei participații majoritare în Seatbelt Consulting, companie care ocupă o poziție de lider pe piața locală a serviciilor de securitate și sănătate în muncă (SSM).The post TRANZACȚIE Fondul Provectus Capital Partners intră în România cu prima investiție: preia controlul liderului pieței de securitate...

Rusia construiește o nouă bază militară lângă granița cu Finlanda

Rusia a început construcția primei sale baze militare complet noi de la destrămarea Uniunii Sovietice, în apropierea graniței de est a Finlandei. Noua infrastructură militară este amplasată în satul Novaia Vilga, în apropiere de Petrozavodsk. Potrivit Yle, lucrările la așa-numitul „oraș militar” au început în primăvara acestui an și avansează rapid. Pe amplasament au fost deja ridicate aproximativ o duzină de clădiri de mari dimensiuni destinate cazărmilor. Imaginile din satelit arată...

Minor de 17 ani, depistat la volan fără permis după un accident în Tecuci/ Maşina ar fi fost furată înainte de accident

Un adolescent de 17 ani din municipiul Bârlad a fost depistat de către poliţişti la volanul unei maşini, fără permis de conducere, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în noaptea de 11 iunie, în Tecuci, judeţul Galaţi, transmite IPJ Galaţi.The post Minor de 17 ani, depistat la volan fără permis după un accident în Tecuci/ Maşina ar fi fost furată înainte de accident first appeared on...

PSD, după refuzul PNL de a susține Guvernul Tomac: „Ilie Bolojan blochează România pentru că a pierdut puterea”

PSD îl acuză, joi, pe premierul demis Ilie Bolojan că blochează toată România, pentru că a pierdut puterea şi transmite că se poate şi fără PNL iar după 7 ani la putere, fără să câştige alegerile, este vremea să meargă în opoziţie, lângă AUR.The post PSD, după refuzul PNL de a susține Guvernul Tomac: „Ilie Bolojan blochează România pentru că a pierdut puterea” first appeared on Nexta.ro.

Turcia denunţă drept o ”încălcare a dreptului internaţional” un acord între Franţa şi Cipru privind încadrarea prezenţei unor trupe franceze pe teritoriul cipriot

Turcia respinge joi drept o ”provocare” un acord semnat luni de către Franţa şi Cipru privind încadrarea prezenţei unor trupe franceze pe teritoriul cipriot, pe care-l denunţă drept ”contrar dreptului internaţional”, relatează AFP.The post Turcia denunţă drept o ”încălcare a dreptului internaţional” un acord între Franţa şi Cipru privind încadrarea prezenţei unor trupe franceze pe teritoriul cipriot first appeared on Nexta.ro.

Ghid complet pentru energia solară în 2026: cum reduci factura la curent cu până la 90%

Facturile la energie electrică au crescut constant în ultimii ani, iar tendința nu dă semne să se oprească.The post Ghid complet pentru energia solară în 2026: cum reduci factura la curent cu până la 90% first appeared on Nexta.ro.

Bonul fiscal poate deveni document digital cu valoare juridică, la cererea comercianţilor. Raportarea către ANAF, securitatea digitală şi analiza datelor, la un loc

Danubius Exim, compania care a introdus prima casă de marcat fiscală autorizată din România şi unul dintre principalii dezvoltatori de tehnologie fiscală de pe piaţa locală, lansează MyDUDE, platforma software-as-a-service care conectează fiscalizarea, raportarea către ANAF, securitatea digitală şi analiza datelor într-un singur ecosistem.The post Bonul fiscal poate deveni document digital cu valoare juridică, la cererea comercianţilor. Raportarea către ANAF, securitatea digitală şi analiza datelor, la un loc first...