Un moldovean căutat internațional pentru trafic de droguri a fost adus în țară

Un moldovean căutat internațional pentru trafic de droguri a fost adus în Republica Moldova de către Direcția cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General al Poliției. Acțiunea a fost realizată în colaborare cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit autorităților, bărbatul era dat în urmărire internațională la solicitarea Poliției din Briceni, fiind vizat într-un dosar penal privind traficul de droguri.

La sosirea în Republica Moldova, în timpul controlului efectuat de Poliția de Frontieră, asupra suspectului au fost depistate mai multe documente cu semne evidente de falsificare. Este vorba despre un pașaport, un permis de conducere și un buletin de identitate moldovenești.

Potrivit IGP, bărbatul va fi cercetat atât pentru infracțiunile pentru care era căutat, cât și pentru deținerea și utilizarea documentelor suspectate a fi false.

The post Un moldovean căutat internațional pentru trafic de droguri a fost adus în țară appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Lucrările la Stația electrică Vulcănești au fost finalizate

Lucrările de construcție la Stația electrică Vulcănești au fost...

Moldova va putea implementa proiecte comune de dezvoltare regională cu parteneri din UE, prin GECT

Republica Moldova va putea implementa proiecte comune de dezvoltare...

Cluburile sportive profesioniste vor putea activa ca SRL sau societăți pe acțiuni

Cluburile sportive profesioniste vor putea activa ca SRL sau...

Cazuri de tăieri ilegale a 47 de arbori în raionul Strășeni

Inspectorii de mediu au depistat două cazuri de tăieri...

Blocurile noi vor fi dotate obligatoriu cu infrastructură pentru fibră optică

Toate blocurile noi construite sau renovate vor fi echipate...

Circa 300 de companii sunt așteptate la expoziția „Produs autohton”, de la sfârșitul lunii august

Circa 300 de companii din diverse sectoare ale economiei...

Efes, Galata și Nemrut, sub lumina reflectoarelor: 20 de situri istorice din Turcia pot fi vizitate după lăsarea serii

Ministerul de resort din Turcia a lansat oficial cel de-al treilea sezon al proiectului cultural „Muzee Nocturne”. Inițiativa extinde programul de vizitare al unora...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Efes, Galata și Nemrut, sub lumina reflectoarelor: 20 de situri istorice din Turcia pot fi vizitate după lăsarea serii

Ministerul de resort din Turcia a lansat oficial cel de-al treilea sezon al proiectului cultural „Muzee Nocturne”. Inițiativa extinde programul de vizitare al unora dintre cele mai importante situri arheologice și monumente istorice din țară dincolo de programul convențional, oferind acces publicului după apusul soarelui.

Vine potopul! Meteorologii au emis Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, grindină și vijelii, de astăzi până mâine seară. Zonele vizate

Alertă meteo în Republica Moldova. Meteorologii au emis Cod portocaliu și Cod galben de ploi puternice, grindină și vijelii. Avertizarea intră în vigoare de astăzi, 11 iunie, ora 15:30, până mâine, 12 iunie, ora 21:00.

Iulius-Dan Plaveti a preluat mandatul de CEO la Hidroelectrica

Hidroelectrica a informat, joi, acţionarii şi investitorii, că Iulius-Dan Plaveti a preluat mandatul de CEO, în data de 10 iunie.The post Iulius-Dan Plaveti a preluat mandatul de CEO la Hidroelectrica first appeared on Nexta.ro.