Puțini pasageri știu asta: ce se întâmplă când cineva atacă ușa cabinei piloților

Unul dintre cazuri a avut loc pe un zbor Frontier Airlines între Puerto Rico și Chicago, unde un pasager de 51 de ani a încercat să deschidă o ieșire de urgență și ulterior a forțat ușa cabinei piloților. Bărbatul a fost imobilizat de membrii echipajului și de alți pasageri, iar aeronava a aterizat de urgență la Miami. Un incident similar a fost raportat și la bordul unui zbor United Airlines, mai scrie CNN.

Uși blindate și proceduri speciale

După atentatele din 11 septembrie, companiile aeriene au fost obligate să instaleze uși ranforsate la cabinele de pilotaj. Acestea sunt construite din materiale rezistente la impact și, în multe cazuri, antiglonț, fiind concepute pentru a împiedica orice tentativă de pătrundere forțată. Potrivit specialiștilor citați de CNN, un atacator și-ar putea răni umărul încercând să spargă ușa, însă șansele de a o doborî sunt minime.

Ușa secundară de siguranta într-un avion de pasageri Boeing 737-Max8. Sursa foto: X

Autoritățile americane au introdus și obligativitatea unor bariere suplimentare care se activează atunci când ușa cabinei trebuie deschisă temporar, de exemplu atunci când unul dintre piloți merge la toaletă. Aceste sisteme creează un al doilea nivel de protecție între pasageri și cockpit. Mai multe companii aeriene au început deja să le instaleze pe aeronavele noi.

Peste 680 de incidente doar în acest an

Administrația Federală a Aviației (FAA) a primit deja 687 de raportări privind pasageri turbulenți de la începutul anului 2026. Totuși, niciun pasager nu a reușit să preia controlul unei aeronave comerciale din SUA după atacurile din 2001. Echipajele sunt instruite să gestioneze astfel de situații, iar pe anumite curse există inclusiv piloți înarmați sau agenți federali sub acoperire. Cei care încearcă să pătrundă în cabina piloților riscă acuzații federale grave, amenzi de până la 37.000 de dolari pentru fiecare încălcare constatată și, în multe cazuri, pedepse cu închisoarea.

The post Puțini pasageri știu asta: ce se întâmplă când cineva atacă ușa cabinei piloților first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Claudiu Manda critică „responsabilitatea selectivă” în politică și lipsa de dialog real

„Responsabilitatea nu poate fi selectivă în politică”, a scris...

Parlamentul bulgar interzice creșterile prețurilor. Tarifele vor fi publicate zilnic online

Conform noilor prevederi, orice creștere a prețurilor bunurilor sau...

Adrian Papahagi nu mai vrea să facă parte din Guvernul Tomac. El explică de ce s-a răzgândit

Profesorul universitar Adrian Papahagi a anunțat pe Facebook că...

SURSE: USR se îndreaptă spre un vot împotriva susținerii Guvernului Tomac. Decizia finală va fi luată vineri

Membrii USR din filialele în care s-au încheiat consultările...

ULTIMA ORĂ

REACȚIE ARB după amenzile ROBOR: Clienții cu credite sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii

Asociația Română a Băncilor (ARB) respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței în dosarul privind fixingul ROBOR și cere clarificări pentru a înțelege ce legi și reguli...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

REACȚIE ARB după amenzile ROBOR: Clienții cu credite sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii

Asociația Română a Băncilor (ARB) respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței în dosarul privind fixingul ROBOR și cere clarificări pentru a înțelege ce legi și reguli au fost încălcare concret.The post REACȚIE ARB după amenzile ROBOR: Clienții cu credite sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii first appeared on Nexta.ro.

Claudiu Manda critică „responsabilitatea selectivă” în politică și lipsa de dialog real

„Responsabilitatea nu poate fi selectivă în politică”, a scris Manda, pe Facebook. „Nu poți invoca responsabilitatea pentru deciziile pe care le-ai luat în trecut și să o ignori atunci când nu se potrivește cu calculele electorale de mâine”. El a susținut că românii așteaptă „soluții pentru problemele de astăzi”, precum și „stabilitate, seriozitate și lideri politici capabili să pună interesul țării înaintea interesului de partid”. „Cu atât mai mult atunci când...

Parlamentul bulgar interzice creșterile prețurilor. Tarifele vor fi publicate zilnic online

Conform noilor prevederi, orice creștere a prețurilor bunurilor sau serviciilor oferite consumatorilor trebuie să fie justificată din punct de vedere economic. Atunci când se identifică o creștere a prețurilor, autoritățile de supraveghere vor evalua amploarea, durata și circumstanțele acesteia și vor stabili un termen limită până la care comerciantul trebuie să dovedească motivele economice ale creșterii. Nerespectarea acestei prevederi va duce la considerarea nejustificată a creșterii prețurilor, anunță presa...

Cât câștigă magistrații debutanți din România, față de cei din Europa. Raportul CSM a plasat și judecătorii Înaltei Curți în coada clasamentului european, deși...

Magistrații aflați la început de carieră în România au printre cele mai mici salarii din Europa, atrage atenția Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în hotărârea din 9 iunie prin care apără independența judecătorilor.  „Minciuni repetate”au spus judecătorii din CSM despre afirmațiile legate de pensiile și salariile din justiție.  Magistrații români au salarii …The post Cât câștigă magistrații debutanți din România, față de cei din Europa. Raportul...

România a urcat în clasamentul FIFA, după primele două meciuri din noul mandat al lui Hagi. Locul ocupat acum de „tricolori”

Echipa României a urcat două poziţii şi este pe locul 54 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi, în ziua în care începe Cupa Mondială de fotbal.The post România a urcat în clasamentul FIFA, după primele două meciuri din noul mandat al lui Hagi. Locul ocupat acum de „tricolori” first appeared on Nexta.ro.

Op-Ed de Alexandr Bejenari: Securitatea nu se explică doar prin frică

Parcursul european al Republicii Moldova devine mai solid atunci când statul reușește să explice riscurile fără să adâncească temerile oamenilor. Subiectul securității a revenit în prim-plan după discuțiile privind dezvoltarea capacităților de producere a dronelor și a sistemelor antidronă în Republica Moldova. Pentru instituții, explicația este relativ clară: războiul este aproape, incidentele cu drone nu mai sunt o realitate îndepărtată, spațiul aerian trebuie protejat, iar infrastructura critică nu poate depinde doar...

Adrian Papahagi nu mai vrea să facă parte din Guvernul Tomac. El explică de ce s-a răzgândit

Profesorul universitar Adrian Papahagi a anunțat pe Facebook că a acceptat inițial oferta fostului său coleg de partid, Eugen Tomac, de a deveni ministrul Culturii în guvernul format de acesta Acum, însă, el spune: „Nu sunt dispus să fiu parte într-un conflict politic și instituțional care mă depășește și pe care nu mi-l doresc”. „La …The post Adrian Papahagi nu mai vrea să facă parte din Guvernul Tomac. El...