Hidroelectrica are oficial un director general și președinte al Directoratului cu mandat plin. Cine e Iulius Dan Plaveti

Noul președinte și CEO al Hidroelectrica a preluat funcția după ce a câștigat mandatul în urma procedurii de selecție lansată pe 20 martie, după ce cea care avea data-limită pe 28 noiembrie – vizată de Jalonul 121 din PNRR privind guvernanța corporativă a companiilor din sectorul energetic –  a eșuat chiar cu o zi înainte, după ce niciun candidat nu a reușit să întrunească toate condițiile pentru a fi ales director general, după eșecul procedurii pentru alegerea unui director financiar.

Fostul președinte al Directoratului Hidroelectrica, care a preluat interimar atribuțiile de director general, Bogdan Badea, anunțase pe 21 mai, la întrebarea Mediafax în cadrul unei conferințe de presă, că și-a retras candidatura pentru postul de director general (CEO), pe fondul nemulțumirilor generate de nerespectarea principiilor guvernanței corporative. Șeful interimar al celui mai mare producător de energie electrică din țară a dezvăluit că a luat decizia cu o zi înainte, și chiar dacă de data aceasta intrase pe „lista scurtă” în cadrul procedurii finalizate cu selecția lui Iulius Dan Plaveti.

Mandatul acestuia este valabil până la data de 7 noiembrie 2027.

Experiență de peste 25 de ani în sectorul energetic

„Preluarea mandatului are loc într-un moment important pentru dezvoltarea și consolidarea Hidroelectrica, marcat de accelerarea investițiilor în producția de energie regenerabilă, modernizarea și retehnologizarea capacităților existente, dezvoltarea proiectelor eoliene și fotovoltaice, integrarea soluțiilor de stocare a energiei și consolidarea poziției companiei ca lider al tranziției energetice din România”, au transmis reprezentanții Hidroelectrica.

Cu o experiență de peste 25 de ani în sectorul energetic, reglementare și management executiv, Iulius Dan Plaveti a coordonat organizații și proiecte de importanță strategică pentru economia națională, acumulând o perspectivă amplă asupra provocărilor și oportunităților care definesc transformarea sistemului energetic românesc. Anterior, a ocupat funcții de conducere în cadrul Complexului Energetic Oltenia și al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

„Pentru mine, Hidroelectrica nu înseamnă doar cifre, proiecte sau investiții. Hidroelectrica înseamnă oameni. Oameni care au dus mai departe tradiția acestei companii. În mandatul pe care îl încep astăzi, îmi doresc să construim împreună. Avem în față provocări importante, dar și oportunități extraordinare”, a transmis Iulius Dan Plaveti în prima sa zi de mandat.

Structura Directoratului Hidroelectrica este în prezent formată din Iulius Dan Plaveti – Președinte al Directoratului (CEO), Bogdan Nicolae Badea – Membru al Directoratului (CIO), Radu Ioan Constantin – Membru al Directoratului (CAO) și Ianăș Rădoi – Membru al Directoratului (COO). Până la preluarea mandatului de către membrul Directoratului desemnat pentru funcția de Chief Financial Officer (CFO), atribuțiile aferente acestei funcții vor continua să fie exercitate de domnul Radu Ioan Constantin, în calitate de Chief Administrative Officer (CAO).

„Hidroelectrica își reafirmă angajamentul pentru excelență operațională, dezvoltare durabilă și investiții strategice, consolidându-și rolul de lider al energiei regenerabile și de pilon al securității energetice naționale, prin valorificarea expertizei echipei sale și a oportunităților oferite de tranziția energetică”, au transmis oficialii companiei.

Aceasta este o companie controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deține 80,05% din acțiuni. De la listarea din iulie 2023, Hidroelectrica și-a consolidat poziția de cel mai mare producător de energie electrică din România, 100% energie verde, cu o cotă de aproximativ 27% din producția națională în ultimii cinci ani. Totodată, compania a devenit cel mai mare furnizor de electricitate din România pe piața concurențială, administrând un portofoliu de peste 1,3 milioane de locuri de consum. Compania operează 188 de hidrocentrale cu o putere instalată de peste 6,3 GW. De asemenea, compania deține și parcul eolian Crucea Wind Farm, cu o capacitate instalată de 108 MW.

The post Hidroelectrica are oficial un director general și președinte al Directoratului cu mandat plin. Cine e Iulius Dan Plaveti first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Șeful armatei germane avertizează că Rusia ar putea ataca NATO din 2029: „Trebuie să fim gata de luptă”

„Viteza este esența acum.  Ca armată a Germaniei, trebuie...

Viitor pentru România, mai mult spațiu de emisie la Prima News

Emisiunea „Viitor pentru România”, realizată și moderată de Nicoleta...

România cere ca dronele ucrainene să se autodistrugă dacă ajung lângă litoralul românesc

România vrea ca dronele navale ucrainene să detoneze în...

Federaţia Română de Ciclism a deschis un centru de pregătire pentru loturi în Italia

Federaţia Română de Ciclism a anunţat un pas important...

ULTIMA ORĂ

21 de români din Irlanda de Nord au cerut sprijinul MAE în urma violențelor din Belfast îndreptat împotriva imigranților

Până în prezent, 21 de persoane din Irlanda de Nord au solicitat asistenţă consulară din partea autorităţilor române pentru emiterea de documente de călătorie, în...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

21 de români din Irlanda de Nord au cerut sprijinul MAE în urma violențelor din Belfast îndreptat împotriva imigranților

Până în prezent, 21 de persoane din Irlanda de Nord au solicitat asistenţă consulară din partea autorităţilor române pentru emiterea de documente de călătorie, în contextul violenţelor recente din Belfast, informează surse din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), citate de Agerpres. Potrivit respectivelor surse, este vorba de 20 de cetăţeni români – 13 adulţi şi şapte …The post 21 de români din Irlanda de Nord au cerut sprijinul MAE în...

Victorie a Ucrainei pe tabla de șah. Rusia, țara care i-a dat pe Karpov și Kasparov, a fost exclusă din competițiile internaționale

Organismul de conducere al șahului mondial a suspendat Rusia, forță dominantă în acest sport timp de decenii, în urma unei contestații juridice depuse de Ucraina, relatează joi Reuters. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), instanța internațională care a judecat și cazul de dopaj al Simonei Halep, a confirmat în luna martie o plângere a Ucrainei potrivit …The post Victorie a Ucrainei pe tabla de șah. Rusia, țara care i-a dat...

„Monștrii pândesc în aceste mări”: Papa a aruncat flori în mare, drept omagiu pentru migranții înecați

Papa Leon al XIV-lea a aruncat, joi, o coroană de flori în mare, în semn de omagiu pentru miile de oameni care au murit încercând să ajungă în arhipelagul Atlantic, potrivit France 24. Suveranul Pontif a condamnat „indiferența” față de migranți, în timpul unei vizite în Insulele Canare din Spania. Aceasta a simbolizat pericolele rutelor neregulate mortale către Europa. În cea de a șasea zi a călătoriei sale în Spania, papa...

Șeful armatei germane avertizează că Rusia ar putea ataca NATO din 2029: „Trebuie să fim gata de luptă”

„Viteza este esența acum.  Ca armată a Germaniei, trebuie să ne întărim zilnic capacitățile de a ne lupta la noapte”, este îndemnul locotenentului general Christian Freuding.  Cu toate că Rusia a pierdut 1,3 milioane de militari în războiul cu Ucraina, șeful armatei germane atenționează că Rusia ar putea ataca teritoriul NATO înainte de finalul acestui deceniu.  „Rusia ne-ar putea ataca în 2029 sau chiar mai devreme” Generalul german susține că Rusia ar...

Reorganizarea CFM provoacă dezbateri în Parlament: Opoziția acuză scheme fără licitații și pregătiri de privatizare

Proiectul de lege privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a provocat dezbateri aprinse în plenul Parlamentului, unde documentul a fost examinat în prima lectură.

Viitor pentru România, mai mult spațiu de emisie la Prima News

Emisiunea „Viitor pentru România”, realizată și moderată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News, intră într-o nouă etapă de dezvoltare editorială, prin extinderea spațiului de emisie și consolidarea misiunii sale de a analiza marile transformări ale societății prin prisma educației.The post Viitor pentru România, mai mult spațiu de emisie la Prima News first appeared on Nexta.ro.

România cere ca dronele ucrainene să se autodistrugă dacă ajung lângă litoralul românesc

România vrea ca dronele navale ucrainene să detoneze în mod automat în apropierea coastei sale de la Marea Neagră. Publicația Live Ukraine îl citează pe ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a lansat ideea într-un interviu acordat TVR Info. Miruță a spus că dacă o dronă pierde comunicarea și se apropie de apele românești la o distanță de peste 12 mile marine, ar trebui să se autodistrugă. Dronele sunt prevăzute...