Plevan a picat de 2 ori vettingul, dar a fost promovat de Consiliul Superior al Procurorilor. Ce prevede legea

Vasile Plevan a picat și a doua oară vettingul. Acuzatorul, însă, ca și colegul său Andrei Balan, a fost promovat de către Consiliul Superior al Procurorilor.

Serviciul de presă al Comisiei de evaluare a precizat pentru Realitatea că nu cunosc încă dacă decizia va fi contestată. Pentru a lua o hotărâre în acest sens, membrii trebuie să se reunească și să voteze decizia.

Conform legii, Consiliul Superior al Procurorilor poate cere o singură dată reevaluarea persoanelor vizate în procesul de vetting. Ulterior, membrii CSP trebuie să decidă dacă procurorul a promovat sau nu evaluarea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Hotărârea lor poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție de către Comisia vetting sau de către persoana vizată, în termen de 15 zile. Depunerea contestației suspendă hotărârea CSP, audierile sunt publice, iar în urma lor magistrații decid dacă resping sau admit contestația, pot dispune o singură dată  reluarea procedurii de evaluare de către Comisie sau Consiliu și constată promovarea sau nepromovarea evaluării.

Recent, și procurorul Andrei Balan, care a picat de două ori vettingul, a fost promovat de către membrii CSP. Speakerul Igor Grosu nu a exclus atunci că ar putea avea loc audieri pe platforma comisiilor parlamentare, pentru ca reprezentanții Consiliului Superior al Procurorilor să își explice decizia.

Audieri în Parlament, după ce un procuror care a picat de 2 ori vettingul a fost promovat de CSP. Grosu: Să explice

Articolul Plevan a picat de 2 ori vettingul, dar a fost promovat de Consiliul Superior al Procurorilor. Ce prevede legea apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

CM 2026. Scandaluri legate de prețul biletelor, dar și de vizele respinse de SUA. Amenințările reprezentativei Iranului

În câteva ore începe cel mai mare spectacol fotbalistic. Campionatul Mondial este cel mai mare, cel mai scump și în același timp este considerat și...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

CM 2026. Scandaluri legate de prețul biletelor, dar și de vizele respinse de SUA. Amenințările reprezentativei Iranului

În câteva ore începe cel mai mare spectacol fotbalistic. Campionatul Mondial este cel mai mare, cel mai scump și în același timp este considerat și cel mai controversat tuneu final. Cupa Mondială este prefațată de scandaluri legate de prețul biletelor, dar și de vizele respinse de Statele Unite și nu în ultimul rând de conflictul dintre Iran și SUA.The post CM 2026. Scandaluri legate de prețul biletelor, dar și...

Lovitură pentru hackeri: autoritățile au blocat o rețea crypto de 336 de milioane de euro, folosită pentru spălarea banilor

Potrivit Europol, serviciul, cunoscut sub numele de „AudiA6”, ar fi fost folosit pentru spălarea a peste 336 de milioane de euro între 2022 și 2025. Anchetatorii susțin că platforma devenise un punct central pentru infractorii care încercau să ascundă proveniența activelor digitale furate. Arestări și bunuri confiscate Miercuri, autoritățile din mai multe state au desfășurat o acțiune coordonată împotriva rețelei. Doi presupuși administratori, cetățeni ucrainean și rus, au fost arestați în Georgia. Anchetatorii au...

Dezordinea din jur și prea multe tab-uri deschise pot duce la burnout. Psiholog: „Se activează creierul de supraviețuire”

Într-o lume în care suntem bombardați de informații din toate părțile, cu creierul mereu conectat la multitudinea de sarcini zilnice, riscăm să alunecăm, cu ușurință, în dezordine mentală. De aici și până la burnout poate fi doar un pas, mai ales dacă suntem înconjurați și de dezordine fizică și dacă obișnuim să lucrăm cu zeci …The post Dezordinea din jur și prea multe tab-uri deschise pot duce la burnout....

FBI a pus sechestru pe zece site-uri web folosite de presupuși agenți chinezi pentru a recruta oficiali americani

Autoritățile federale americane au preluat controlul asupra a peste zece site-uri de internet care, potrivit oficialilor, erau utilizate de presupuși agenți chinezi pentru a recruta actuali și foști funcționari publici din SUA ce dețin autorizații de securitate.The post FBI a pus sechestru pe zece site-uri web folosite de presupuși agenți chinezi pentru a recruta oficiali americani first appeared on Nexta.ro.