Investiție de 11,8 milioane de dolari pentru irigații: Fermierii din nord vor avea acces la apă din Prut și Vilia

Trei sisteme centralizate de irigare vor fi reabilitate și interconectate pentru a asigura accesul la apă pentru fermierii din Tețcani, Corjeuți și Beleavinți. Contractul de antrepriză, în valoare de aproximativ 11,8 milioane de dolari, a fost semnat astăzi, 11 iunie, la Chișinău, în cadrul Proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” (AGGRI), finanțat de Banca Mondială.

Lucrările prevăd reconstrucția a trei bazine de acumulare și construirea unui bazin nou, edificarea a trei stații noi de pompare și reconstrucția altor trei stații existente, instalarea a circa 32 km de rețele de distribuție și a aproximativ 15 km de conducte de aducțiune, precum și modernizarea infrastructurii conexe.

Astfel, pentru prima dată, fermierii din Tețcani și Corjeuți vor avea acces la apă din râul Prut, printr-o stație de pompare nou construită, în timp ce Beleavinți va fi alimentat din râul Vilia, printr-un bazin de acumulare construit în acest scop.

Pentru Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, dezvoltarea infrastructurii de irigare este una dintre direcțiile importante de politică agricolă. Ne dorim ca sprijinul pentru fermieri să fie orientat acolo unde există surse de apă și unde investițiile pot aduce valoare adăugată. Republica Moldova are potențial, are fermieri care vor să producă mai mult și mai bine, iar rolul nostru este să creăm condițiile necesare pentru ca acest potențial să fie valorificat. Ne dorim să producem bun și calitativ pentru cetățenii noștri, dar și să putem diversifica exporturile și să contribuim la integrarea pe piața unică a Uniunii Europene”, a declarat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reabilitarea sistemelor existente, conform estimărilor sectoriale, urmează să crească productivitatea agricolă în zonele deservite cu aproximativ 50% față de media ultimului deceniu. Totodată, lucrările urmează să înceapă în săptămânile următoare și vor fi finalizate în termen de aproximativ doi ani, după care fermierii din regiune vor dispune de un sistem de irigare modern și fiabil.

Articolul Investiție de 11,8 milioane de dolari pentru irigații: Fermierii din nord vor avea acces la apă din Prut și Vilia apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Poliția, despre accidentul produs la Telecentru: O copilă a ajuns la spital

O copilă a ajuns la spital, după ce o...

Autobuz implicat într-un accident în Chișinău. Doi copii, răniți

Un autobuz de pe ruta nr.14 a fost implicat...

Chiveri, despre interzicerea termenului „Transnistria” de către separatiști: Acțiuni propagandistice

„Acțiuni propagandistice”. Așa califică vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri,...

Investiție de 50 de milioane de euro: 20 de școli-model din Republica Moldova vor fi modernizate

20 de școli din diferite regiuni ale Republicii Moldova...

ULTIMA ORĂ

Conflict în CSM, între procurori și judecători: dispute privind responsabilitatea pentru prescripția în dosarele penale

Secţia pentru Procurori a CSM afirmă, în legătură cu raportul CSM privind prescripţia răspunderii penale, că o analiză statistică „nu este aptă să reliefeze într-o...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Conflict în CSM, între procurori și judecători: dispute privind responsabilitatea pentru prescripția în dosarele penale

Secţia pentru Procurori a CSM afirmă, în legătură cu raportul CSM privind prescripţia răspunderii penale, că o analiză statistică „nu este aptă să reliefeze într-o manieră relevantă” modul în care parchetele şi instanţele au abordat problema.The post Conflict în CSM, între procurori și judecători: dispute privind responsabilitatea pentru prescripția în dosarele penale first appeared on Nexta.ro.

Rusia, cândva cea mai puternică naţiune din acest sport, a fost suspendată din Federaţia mondială de şah

Organismul de conducere al şahului mondial a suspendat Rusia – care a fost timp de decenii forţa dominantă în acest sport – în urma unei acţiuni în justiţie care a fost câştigată de Ucraina, relatează Reuters.The post Rusia, cândva cea mai puternică naţiune din acest sport, a fost suspendată din Federaţia mondială de şah first appeared on Nexta.ro.

Lucrările de construcție la Stația Electrică Vulcănești au fost finalizate – stația este pregătită pentru energizare

Lucrările de construcție la Stația Electrică Vulcănești s-au încheiat, marcând o etapă importantă pentru punerea în funcțiune a Liniei Electrice Aeriene Vulcănești–Chișinău, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură energetică din...

Republica Moldova va deține instrumente suplimentare în procesul de combatere a criminalității cibernetice

Republica Moldova va deține instrumente suplimentare în procesul de combatere a criminalității cibernetice. Guvernul a aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind ratificarea celui de-al doilea Protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind crimin...

Punctul slab al premierului desemnat. Bușcu: Tomac simte faptul că s-a născut în Ucraina ca pe o acuzație

Invitatul lui Ionuț Cristache în emisiunea Ai Aflat!, jurnalistul Doru Bușcu, a conturat profilul premierului desemnat Eugen Tomac. Acesta a preferat să renunțe la cetățenia ucraineană, pentru a da bine în ochii electoratului român. Vizionați integral emisiunea pe Youtube.  Premierul desemnat Eugen Tomac a refuzat să ofere un răspuns clar reporterului Gândul, privind anul în care a renunțat la cetățenia ucraineană.  Invitatul a remarcat faptul că atitudinea șefului PMP arată clar...