Oana Gheorghiu se autodenunță pentru „decredibilizarea justiției”, după raportul CSM: „Am fost în stradă și am militat pentru o justiție independentă”

Oana Gheorghiu a făcut un autodenunț ironic pe Facebook, în care recunoaște că e vinovată de decredibilizarea justiției, așa cum o acuză CSM.

Oana Gheorghiu

Gheorghiu a descoperit că se află pe o listă neagră de 3.500 de oameni care au criticat pensiile speciale ale magistraților. Aceasta susține că judecătorii trebuie să aibă salarii mari, dar pensionarea la 50 de ani reprezintă un privilegiu care trebuie eliminat.

„Am constatat ieri că am ajuns pe lista neagră a Consiliului Superior al Magistraturii, alături de alți 3.500 de oameni și entități. Da, este adevărat, consider că România nu își mai permite să aibă pensionari speciali, din magistratură ori alt domeniu, care să se retragă din activitate la 48-50 de ani.”

„Privilegiile nu fac justiția mai dreaptă”

Gheorghiu precizează că aceste beneficii uriașe fac rău sistemului.
„Un judecător corect, independent, care rezistă presiunilor politice și pecuniare, merită un salariu care să îl pună la adăpost de orice tentație. Însă pensionarea la 48-50 de ani, cu pensii de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie, nu este un instrument al independenței judiciare. Este un privilegiu. Și privilegiile nu fac justiția mai dreaptă, ci o izolează de societatea pe care ar trebui să o slujească.”

„Fiecare cetățean are tot dreptul să își exprime opinia neîngrădit”

Gheorghiu critică comportamentul conducerii consiliului și amintește că nicio instituție din țarp nu poate scăpa de părerile oamenilor.
„Este regretabil că cei aflați la conducerea CSM au adoptat această atitudine publică. Da, cu siguranță că judecătorii merită independență reală și salarii care să garanteze acest lucru. În egală măsură însă, atunci când există privilegii ori beneficii nejustificate, cred că fiecare cetățean are tot dreptul să își exprime opinia neîngrădit. Nicio instituție dintr-o democrație nu are dreptul să fie la adăpost de critică. Nici măcar cea care împarte dreptatea.”

De unde a pornit totul

Peste 98% judecătorii din România au denunțat intern, dar și la toate organismele internaționale în materie, încercarea de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică din România.

Raportul Justiției, în care este menționat de 10 ori numele premierului interimar Ilie Bolojan, numele lui Cristian Ghinea USR, Dominic Fritz, Oana Gheorghiu, Ana Birchall și Recorder, a fost postat pe siteul CSM. Nicușor Dan este menționat o singură dată în raport.

Mai multe detalii și comunicatul integral AICI.

The post Oana Gheorghiu se autodenunță pentru „decredibilizarea justiției”, după raportul CSM: „Am fost în stradă și am militat pentru o justiție independentă” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Încă un produs românesc este recunoscut internațional. „Delicatesă inimitabilă”

Babicul de Buzău a primit certificarea Indicaţie Geografică Protejată...

Bătălie pentru acțiunile SpaceX: compania taie cota rezervată investitorilor obișnuiți

SpaceX intenționează să direcționeze către investitorii individuali puțin peste...

ULTIMA ORĂ

Încă un produs românesc este recunoscut internațional. „Delicatesă inimitabilă”

Babicul de Buzău a primit certificarea Indicaţie Geografică Protejată (IGP), prin înscrierea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a anunţat joi Asociaţia „Babicul de Buzău”,...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Încă un produs românesc este recunoscut internațional. „Delicatesă inimitabilă”

Babicul de Buzău a primit certificarea Indicaţie Geografică Protejată (IGP), prin înscrierea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a anunţat joi Asociaţia „Babicul de Buzău”, printr-un comunicat.The post Încă un produs românesc este recunoscut internațional. „Delicatesă inimitabilă” first appeared on Nexta.ro.

„Micul Trump”, înlăturat de la șefia serviciilor de informații naționale. Pe cine a ales președintele SUA

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că îl propune pe procurorul federal Jay Clayton pentru funcţia de director al serviciilor de informaţii naţionale, anunţul venind în urma reacţiilor negative din partea congresmenilor americani cu privire la persoana pe care o alesese pentru a ocupa temporar această funcţie – omul de afaceri Bill Pulte, supranumit „micul trump”, care nu are niciun fel de experienţă în domeniu, relatează Reuters.The post „Micul...

Cristian Seidler (USR): Orice este PSD, sau seamănă a PSD, sau este surogat PSD într-un guvern, nu va avea votul nostru

Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al USR, a declarat joi seara, într-o intervenție telefonică la Digi24, că nu există un protocol formal cu PNL în ceea ce privește o decizie în legătură cu guvernul Tomac. Însă, „orice este PSD, sau seamănă a PSD, sau este surogat PSD într-un guvern, nu va avea votul nostru”, a afirmat Seidler. De asemenea, acesta a subliniat faptul că „în acest moment țara este...

„Micul Trump”, înlaturat de la șefia serviciilor de informații naționale. Pe cine a ales președintele SUA

SpaceX intenționează să direcționeze către investitorii individuali puțin peste 20% din oferta de acțiuni, realatează CNBC. În această categorie intră persoanele care cumpără acțiuni prin platforme de tranzacționare online, clienții băncilor private și investitorii individuali din afara Statelor Unite. Procentul este sub estimările anterioare, care indicau că aproximativ 30% din oferta publică urma să fie rezervată acestei categorii de investitori. Una dintre cele mai mari listări din istorie Deciziile privind alocarea sunt...