Inaugurarea noului pod dintre Canada și SUA, amânată pe termen nedeterminat. Proiect de peste 3 miliarde de euro

Decizia intervine la doar două zile după ce premierul canadian Mark Carney declara că podul Gordie Howe urma să fie inaugurat înainte de sfârșitul săptămânii și lăuda cooperarea dintre cele două state.

„Canada și Statele Unite au convenit să amâne deschiderea podului pentru a acorda timpul necesar soluționării aspectelor care rămân în discuție”, a transmis Chuck Andary, directorul executiv interimar al Autorității Podului Windsor-Detroit, potrivit AFP.

La rândul său, Mark Carney a precizat că amânarea a fost solicitată de partea americană și este legată de „câteva probleme tehnice” care vor întârzia inaugurarea cu „câteva săptămâni”.

„Nu este nicio dramă aici”, a declarat premierul canadian în cadrul unei conferințe de presă.

Autoritățile nu au oferit o nouă dată pentru deschiderea oficială a podului și nici detalii privind problemele care trebuie rezolvate înainte de intrarea în exploatare a infrastructurii.

Podul Gordie Howe, numit după legenda canadiană a hocheiului pe gheață, leagă orașele Detroit și Windsor și este considerat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură transfrontalieră din America de Nord.

Construcția a început în 2018 și a implicat investiții estimate la 5,7 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 3,5 miliarde de euro).

Proiectul a fost afectat în ultimele luni și de tensiunile politice dintre Ottawa și Washington. În februarie, președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite ar trebui să dețină „cel puțin jumătate” din infrastructură, comentarii formulate pe fondul disputelor comerciale dintre cele două țări.

The post Inaugurarea noului pod dintre Canada și SUA, amânată pe termen nedeterminat. Proiect de peste 3 miliarde de euro first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Trump afirmă că SUA ”au pus capăt războiului cu Iranul”/ Teheranul nu a confirmat încă un acord

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că SUA ”au...

Trump afirmă că SUA ”au pus capăt războiului cu Iranul”/ Teheranul nu a confirmat încă un acord

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că SUA ”au...

Prințesa Bajrakitiyabha a Thailandei a murit la vârsta de 46 de ani

Potrivit comunicatului oficial, prințesa Bajrakitiyabha a încetat din viață...

ULTIMA ORĂ

Trump afirmă că SUA ”au pus capăt războiului cu Iranul”/ Teheranul nu a confirmat încă un acord

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că SUA ”au pus capăt războiului cu Iranul”, după ce joi dimineaţă a anunţat o ”înţelegere extraordinară” care, potrivit...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Trump afirmă că SUA ”au pus capăt războiului cu Iranul”/ Teheranul nu a confirmat încă un acord

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că SUA ”au pus capăt războiului cu Iranul”, după ce joi dimineaţă a anunţat o ”înţelegere extraordinară” care, potrivit acestuia, ar urma să rezolve conflictul şi să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. Trump a declarat că vicepreşedintele JD Vance ar putea participa la o ceremonie de semnare în Europa în zilele următoare. În ciuda declaraţiei lui Trump, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al...

Cupa Mondială 2026: Mijlocaşul haitian Leverton Pierre, indisponibil, Garven Metusala a fost convocat în locul său

Cu două zile înainte de meciul de deschidere împotriva Scoţiei, duminică (ora 4 dimineaţa), echipa naţională din Haiti a anunţat că mijlocaşul Leverton Pierre va rata turneul.The post Cupa Mondială 2026: Mijlocaşul haitian Leverton Pierre, indisponibil, Garven Metusala a fost convocat în locul său first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: Mijlocaşul haitian Leverton Pierre, indisponibil, Garven Metusala a fost convocat în locul său

Cu două zile înainte de meciul de deschidere împotriva Scoţiei, duminică (ora 4 dimineaţa), echipa naţională din Haiti a anunţat că mijlocaşul Leverton Pierre va rata turneul.The post Cupa Mondială 2026: Mijlocaşul haitian Leverton Pierre, indisponibil, Garven Metusala a fost convocat în locul său first appeared on Nexta.ro.

Prințesa Bajrakitiyabha a Thailandei a murit la vârsta de 46 de ani

Potrivit comunicatului oficial, prințesa Bajrakitiyabha a încetat din viață la Spitalul Memorial King Chulalongkorn din Bangkok, unde era internată din decembrie 2022, după ce și-a pierdut cunoștința în urma unei afecțiuni cardiace. Starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultimele săptămâni. Casa Regală a precizat că, începând din 21 mai, prințesa a suferit de o infecție în cavitatea abdominală provocată de o inflamație a intestinului gros, asociată cu tensiune arterială...

Angajaţii SpaceX se pregătesc să cheltuie averile obţinute după IPO pe vile de lux, ceasuri Rolex şi zboruri private

Listarea la bursă a SpaceX, aşteptată să devină cea mai mare ofertă publică iniţială din istorie, este pe cale să creeze mii de noi milionari şi mai mulţi miliardari în rândul actualilor şi foştilor angajaţi ai companiei lui Elon Musk, transmite CNBC.The post Angajaţii SpaceX se pregătesc să cheltuie averile obţinute după IPO pe vile de lux, ceasuri Rolex şi zboruri private first appeared on Nexta.ro.