Cât plătește fundația lui Adrian Năstase pentru vila de pe Kiseleff primită de la stat

Mai multe fundații și partide politice funcționează în clădiri de patrimoniu și pe terenuri aflate în zone exclusiviste ale Bucureștiului, pentru care plătesc chirii mult sub nivelul pieței. Datele RA-APPS arată că unele dintre cele mai valoroase proprietăți din administrarea statului sunt utilizate la costuri care ridică semne de întrebare privind modul de valorificare a patrimoniului public.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Fundația Europeană Titulescu, condusă de fostul premier Adrian Năstase. Organizația își desfășoară activitatea într-o vilă-monument situată pe Șoseaua Kiseleff, una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei.

Fundația a obținut statutul de utilitate publică în anul 2002, în perioada în care Adrian Năstase era prim-ministru, iar ulterior a primit din partea statului imobilul cu o suprafață de 729 de metri pătrați.

Clădirea istorică, cunoscută drept Casa Titulescu, a fost restaurată și reabilitată, iar valoarea sa de piață este estimată între 3.500 și 5.500 de euro pe metrul pătrat util. Cu toate acestea, potrivit datelor RA-APPS, fundația plătește lunar aproximativ 7.600 de lei.

Într-o reacție pentru Digi24, Adrian Năstase spune că, după ce fundația a primit statutul de utilitate publică, i-a fost atribuită, conform legii, clădirea Casa Titulescu. El precizează că această clădire a fost anterior casa lui Nicolae Titulescu și a fost alocată de Guvern Fundației Europene Titulescu, odată cu acordarea statutului de utilitate publică.

Acesta adaugă că, în baza acestei decizii, imobilul a fost concesionat fundației pe o perioadă de 49 de ani.

Năstase mai arată că ministrul de Externe și președintele Academiei sunt membri de drept în Consiliul FET și că activitatea fundației, încă din 1991, poate fi consultată pe site-ul acesteia.

El precizează și faptul că detalii suplimentare pot fi solicitate celor 23 de miniștri de Externe care au făcut parte, de-a lungul timpului, din consiliul fundației.

Partidul Național Liberal ocupă cea mai mare suprafață dintre formațiunile politice. În Aleea Modrogan, liberalii folosesc un teren de peste două hectare și plătesc o chirie de aproximativ 1.006 euro pe lună, echivalentul a circa 0,05 euro pe metrul pătrat.

UDMR își desfășoară activitatea într-o clădire de 770 de metri pătrați situată pe strada Petőfi Sándor, pentru care achită aproximativ 4.330 de euro lunar.

La rândul său, USR are sediul într-un spațiu de 41 de metri pătrați de pe Șoseaua Kiseleff, pentru care plătește aproximativ 250 de euro pe lună, respectiv circa 6 euro pe metrul pătrat.

The post Cât plătește fundația lui Adrian Năstase pentru vila de pe Kiseleff primită de la stat first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Licitațiile „la minim” blochează proiectele de infrastructură. Semnal de alarmă din industrie

Tot mai multe licitații sunt câștigate la valori extrem...

Un american, arestat cu privire la spionaj în China

China anunţă vineri reţinerea unui cetăţean american, Min Zin,...

Încă o capitală europeană va interzice trotinetele electrice de închiriat. Măsura intră în vigoare din 2027

Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles...

Producția Dacia și Ford Otosan a pierdut mașini de 600 de milioane de euro

Cele două uzine de automobile din România, Dacia și...

Câștigul salarial mediu net, în aprilie, mai mic cu 1,6%, față de martie

Potrivit datelor INS, câștigul salarial mediu brut, în luna...

ULTIMA ORĂ

Licitațiile „la minim” blochează proiectele de infrastructură. Semnal de alarmă din industrie

Tot mai multe licitații sunt câștigate la valori extrem de reduse, uneori chiar la circa 20% din valoarea estimată, ceea ce duce ulterior la întârzieri,...

VIDEO | Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, alături de fermierii protestatari: Nu suferă doar agricultorii, ci întreaga țară!

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, și-a exprimat susținerea fermă pentru agricultorii care au ieșit, în mai multe regiuni...

Important

Licitațiile „la minim” blochează proiectele de infrastructură. Semnal de alarmă din industrie

Tot mai multe licitații sunt câștigate la valori extrem de reduse, uneori chiar la circa 20% din valoarea estimată, ceea ce duce ulterior la întârzieri, modificări de contract și costuri suplimentare semnificative pentru stat, iar în ultimii ani,România se confruntă cu o situație repetitivă în care proiectele câștigate la prețuri foarte reduse nu pot fi implementate eficient, ceea ce duce la întârzieri și modificări contractuale frecvente, afirmă direcorul unei...

Drumarii intervin la înlăturarea consecințelor ploilor: Coduri galben și portocaliu de scurgeri

Ploile abundente din ultimele ore au perturbat circulația pe mai multe drumuri naționale, fiind necesară intervenția de urgență a drumarilor în mai multe raioane ale țării.

Ce urmează după aderarea la UE? Asociația „Smart City” lansează o campanie națională bazată pe experiența de succes a României

Asociația Obștească „Smart City” lansează astăzi, 12 iunie, campania națională de informare „Construim Moldova Europeană”. Inițiativa are scopul de a explica cetățenilor ce înseamnă integrarea în Uniunea Europeană, folosind un limbaj pe înțelesul tuturor.

Consiliul European va discuta deschiderea primului grup de capitole de aderare cu Republica Moldova și Ucraina

Deschiderea primului grup de capitole de negociere cu Moldova și Ucraina se regăsește pe agenda Consiliului European. Liderii Uniunii Europene vor discuta, la reuniunea din 18-19 iunie, următorii pași în procesul de aderare a celor două state. Președintele Consiliului European, António Costa, afirmă că summitul de la Bruxelles ar putea marca un moment important pentru parcursul european al Republlicii Moldova și al Ucrainei, transmite IPN. În scrisoarea de invitație adresată...

Proiect de lege: Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi

Șefii instituțiilor publice care nu iau măsuri pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi sau nu urmăresc aplicarea acestora ar putea risca până la 5 ani de închisoare, potrivit unui proiect de lege depus de parlamentari USR.The post Proiect de lege: Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi first appeared on Nexta.ro.

Proiect de lege: Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi

Șefii instituțiilor publice care nu iau măsuri pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi sau nu urmăresc aplicarea acestora ar putea risca până la 5 ani de închisoare, potrivit unui proiect de lege depus de parlamentari USR.The post Proiect de lege: Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi first appeared on Nexta.ro.

Un american, arestat cu privire la spionaj în China

China anunţă vineri reţinerea unui cetăţean american, Min Zin, un analist de la un centru de cercetare specializat în Myanmar, pe care-l acuză de activităţi de spionaj, relatează AFP.The post Un american, arestat cu privire la spionaj în China first appeared on Nexta.ro.