Moldelectrica a activat în premieră servicii de echilibrare a sistemului energetic prin intermediul unor centrale fotovoltaice

Republica Moldova a activat în premieră servicii de echilibrare a sistemului energetic prin intermediul unor centrale fotovoltaice dotate cu sisteme de stocare a energiei. Potrivit Moldelectrica, intervenția a permis reducerea producției de energie atunci când a existat surplus în rețea, pentru a menține stabilitatea sistemului electric național, transmite IPN.

Potrivit ministerului Energiei, mecanismul a fost activat pe 11 iunie, între orele 13:30 și 16:30. Solicitarea a vizat două centrale fotovoltaice cu sisteme de stocare a energiei, amplasate la Rădeni și Negureni, cu o capacitate de 50 MW și, respectiv, 40 MW.

La cererea operatorului de sistem, centralele au redus cantitatea de energie livrată în rețea, contribuind la menținerea unui raport echilibrat între producție și consum. Puterea maximă redusă a constituit 25 MW.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, explică faptul că sistemul electroenergetic trebuie să funcționeze permanent într-un echilibru între cantitatea de energie produsă și cea consumată. În perioadele cu mult soare, când centralele fotovoltaice produc cantități mari de electricitate, iar consumul este mai redus, poate apărea un surplus de energie. În alte situații, când cererea crește, poate apărea un deficit.

Pentru a preveni astfel de dezechilibre, operatorul sistemului poate solicita producătorilor să reducă sau să majoreze temporar cantitatea de energie livrată în rețea, în funcție de necesitățile momentului.

The post Moldelectrica a activat în premieră servicii de echilibrare a sistemului energetic prin intermediul unor centrale fotovoltaice appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Autoritățile regionale din Bruxelles interzic din 2027 serviciile de închiriere a trotinetelor electrice

Din 2027, în Bruxelles vor fi interzise serviciile de...

Elevii din școlile profesionale vor putea participa la competițiile WorldSkills Europe din 2027

Elevii din școlile profesionale și colegiile din Republica Moldova...

Moldova, condamnată la CEDO în dosarul fostei deputate Valentina Cușnir

Republica Moldova a fost condamnată la CEDO pentru investigarea...

Fabrica de sticlă din Chișinău, scoasă la privatizare

Fabrica de sticlă din Chișinău este scoasă la privatizare....

Republica Moldova va exporta ouă pentru incubare în Ucraina

Republica Moldova a obținut dreptul de a exporta ouă...

Familii distruse și foamete. Mărturii la 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste

Mărturiile despre deportările staliniste și foametea din perioada sovietică...

ULTIMA ORĂ

Facebook și Instagram au picat brusc. Probleme raportate de utilizatori la toate platformele Meta

Rețelele sociale Facebook și Instagram au picat total astăzi, după o întrerupere a serviciului. Problemele au fost semnalate downdetector.ro. Aplicațiile Facebook și Instagram s-au oprit brusc, iar...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Facebook și Instagram au picat brusc. Probleme raportate de utilizatori la toate platformele Meta

Rețelele sociale Facebook și Instagram au picat total astăzi, după o întrerupere a serviciului. Problemele au fost semnalate downdetector.ro. Aplicațiile Facebook și Instagram s-au oprit brusc, iar milioane de oameni au rămas complet blocați în online, după ce o defecțiune tehnică a deconectat utilizatorii din întreaga lume.The post Facebook și Instagram au picat brusc. Probleme raportate de utilizatori la toate platformele Meta first appeared on Nexta.ro.

Mereni, satul care nu uită: Documente și mărturii despre deportările sovietice

În Piața Marii Adunări Naționale din capitală, vineri a fost inaugurată expoziția dedicată victimelor deportărilor staliniste. Manifestația își propune să aducă mai aproape de public documente și mărturii care vorbesc despre amploarea represiunilor sovietice și despre responsabilitatea de a păstra vie memoria celor care au avut de suferit. În satul Mereni, memoria acelor evenimente este păstrată de supraviețuitori, urmașii lor și de cei care continuă să documenteze una dintre...

Gospodării inundate, culturi distruse și mașini blocate în ape: Peste 30 de misiuni au efectuat IGSU în Moldova

Peste 30 de misiuni au fost desfășurate de angajații IGSU pe parcursul zilei de astăzi, 12 iunie, în urma ploilor abundente. Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în raionul Telenești, unde angajații IGSU au executat 25 de misiuni, dintre care 16 au vizat pomparea apei din beciuri, gospodării și subsolurile unor centre comerciale. De asemenea, salvatorii au intervenit pentru tractarea autovehiculelor blocate în zonele afectate de ape. Intervenții pentru pomparea apei...

Facebook a picat în România și mai multe țări, probleme și cu Messenger

Facebook se confruntă în prezent cu o pană pe scară largă, mii de utilizatori din numeroase țări raportând probleme de accesare a platformei. Potrivit site-ului de monitorizare a întreruperilor IsDown, au fost depuse peste 5.700 de raportări ale utilizatorilor în ultimele 24 de ore, iar site-ul confirmă că detectează probleme active în serviciul Facebook începând …The post Facebook a picat în România și mai multe țări, probleme și cu...