Cum a reacționat Godină după reținerea lui Makaveli: „Patrioții adevărați își iubesc țara enorm”

Polițistul Marian Godină l-a criticat pe influencerul Makaveli, pe numele real Virgil Alexandru Zidaru, pus sub control judiciar, după și-a recunoscut vinovăția în dosarul de evaziune fiscală.

Marian Godină a făcut aluzie la afirmațiile cu tentă patriotică ale lui Makaveli și a precizat că un cetățean care își iubește țara își plătește și dările la stat.

„Patrioții adevărați își iubesc țara enorm, dar cumva nu își fac timp pentru patrie ca să își plătească taxele”, a menționat Godină pe Facebook.

„Măcar are timp să stea pe rețele ca să le spună românilor cât de rău e în România”

Afirmațiile lui Makaveli, când a fost adus, în cătușe, în fața Tribunalului București, au fost, de asemenea, comentate de Godină. Polițistul a subliniat că prejudiciul generat de influencer este de peste jumătate de miliard de lei, adică aproximativ 38.000 de euro.

„Întrebat de ce nu și-a declarat veniturile, patriotul a declarat că nu a avut timp.
Prejudiciul e de doar 574 de mii de lei”, a mai adăugat Godină.

„Măcar are timp să stea pe rețele ca să le spună românilor cât de rău e în România.
România, țara în care a făcut vreo 3 miloane de lei văitându-se cât de greu e”, a mai afirmat Godină despre Makaveli.

Makaveli: „Nu am plătit taxe pe cadourile pe care le-am primit pe TikTok”

Vineri, 12 iunie, Makaveli a fost adus în cătușe la Tribunalul București, după ce a petrecut noaptea în arest. Instanța a decis, ca măsură preventivă, în cazul influencerului, impunerea controlului judiciar. Makavaeli trebuie să poarte brățară de monitorizare și nu are voie să părăsească țara.

„Nu am plătit taxe pe cadourile pe care le-am primit pe TikTok. În momentul în care nu plătești cadourile de pe TikTok. Îmi asum. Prejudiciul este undeva la 38.000 de euro. Sunt singurul inculpat. „, a declarat Makaveli. „O să achit ce am de achitat”, a mai adăugat acesta.

Makaveli, săltat de polițiști și dus la audieri

Makaveli, pe numele real Virgil Alexandru Zidaru, a fost săltat joi 11 ianuarie de politiști și dus la audieri, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în cadrul operațiunii naționale JUPITER.

În timpul interogatoriului lui Makaveli i s-ar fi făcut rău și a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca.

The post Cum a reacționat Godină după reținerea lui Makaveli: „Patrioții adevărați își iubesc țara enorm” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Un nou obiectiv pe harta turistică a României. Va putea fi vizitat din această vară

Situl arheologic Buridava Romană din cartierul Stolniceni al municipiului...

Papa și-a amânat plecarea din Insulele Canare din cauza unei probleme la avion

Papa Leon al XIV-lea și-a amânat plecarea din Insulele...

Vladimir Ionaş, un sociolog la Ministerul Dezvoltării

Vladimir Ionaş este sociolog specializat în sondaje de opinie,...

Deezer a lansat un detector universal pentru muzica generată cu AI

Serviciul de streaming Deezer continuă să se promoveze pe...

Deezer a lansat un detector universal pentru muzica generată cu AI

Serviciul de streaming Deezer continuă să se promoveze pe...

ULTIMA ORĂ

Un nou obiectiv pe harta turistică a României. Va putea fi vizitat din această vară

Situl arheologic Buridava Romană din cartierul Stolniceni al municipiului Râmnicu Vâlcea intră pe harta turistică a judeţului şi va putea fi vizitat de publicul larg...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Un nou obiectiv pe harta turistică a României. Va putea fi vizitat din această vară

Situl arheologic Buridava Romană din cartierul Stolniceni al municipiului Râmnicu Vâlcea intră pe harta turistică a judeţului şi va putea fi vizitat de publicul larg din această vară. The post Un nou obiectiv pe harta turistică a României. Va putea fi vizitat din această vară first appeared on Nexta.ro.

Cine este Sorin Costreie, care ar putea prelua portofoliul Educaţiei, dacă Guvernul Tomac trece de Parlament

Sorin Costreie (55 de ani) este propus pentru a prelua portofoliul de ministru al Educaţiei în viitorul cabinet Tomac. Costreie ocupă în prezent funcţia de consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, poziţie în care a fost numit oficial la data de 17 noiembrie 2025 de către preşedintele Nicuşor Dan. Colaborarea dintre cei doi nu este nouă: în primăvara aceluiaşi an, filosoful a asigurat consultanţă pe...

Papa și-a amânat plecarea din Insulele Canare din cauza unei probleme la avion

Papa Leon al XIV-lea și-a amânat plecarea din Insulele Canare, în urma unei defecțiuni tehnice la avion, potrivit AFP. O problemă tehnică a fost detectată în avionul Papei în Insulele Canare chiar înainte de plecarea sa de vineri. În urma defecțiunii, Suveranul Pontif a fost nevoit să debarce. Regele Spaniei, Filip al VI-lea, tocmai îl întâmpinase pe Papă pe pistă. Regele s-a îmbarcat pentru scurt timp în avion, înainte ca cei doi...

VIOLENŢE LA BELFAST – Liste cu adrese la care locuiesc străini, inclusiv români, publicate online / Oana Ţoiu: În acest moment sunt 41 de...

Ministerul de Externe anunţă, vineri, că a asigurat asistenţă unui număr de 41 de cetăţeni români afectaţi de violenţele din Irlanda de Nord şi a emis 15 titluri de călătorie în vederea revenirii în România, în general pentru minori. Autorităţile române transmis că asigurarea unui climat de securitate în zonă a fost prioritatea transmisă de către misiunea diplomatică a României, inclusiv în contextul în care în mediul online au...

Vladimir Ionaş, un sociolog la Ministerul Dezvoltării

Vladimir Ionaş este sociolog specializat în sondaje de opinie, comportament de vot şi consultanţă politică, cunoscut mai ales prin analizele sale pentru Avangarde şi apariţiile din presa TV. Este propunerea premierului desemnat Eugen Tomac pentru funcţia de ministru al Dezvoltării.The post Vladimir Ionaş, un sociolog la Ministerul Dezvoltării first appeared on Nexta.ro.

(video) „Dă-i, dă-i! S-a mântuit”. Un Audi, blocat pe o stradă inundată la Telenești, după ce șoferul a încercat să-l scoată din apă. Alți...

Șoferul unui Audi a rămas cu mașina blocată pe o stradă inundată din orașul Telenești, după ce a încercat să iasă din apă de sine stătător. Alți conducători auto au fost ajutați de un echipaj al Poliției.

Deezer a lansat un detector universal pentru muzica generată cu AI

Serviciul de streaming Deezer continuă să se promoveze pe ideea identificării melodiilor create cu inteligența artificială și lansează acum un instrument care poate fi folosit pentru a identifica muzica artificială și pe platformele rivale.The post Deezer a lansat un detector universal pentru muzica generată cu AI first appeared on Nexta.ro.