70 de persoane, ajutate să revină pe piața muncii prin programul „Angajare pentru fiecare!”

70 de persoane vor fi ajutate să revină pe piața muncii prin programul „Angajare pentru fiecare!” ediția 2026, lansat de Primăria Chișinău. Potrivit autorităților municipale, beneficiarii au fost selectați dintr-un total de 166 de persoane înscrise, transmite IPN.

Implementat pentru al doilea an consecutiv de Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților (CMIEA), programul se adresează persoanelor cu vârste între 30 și 55 de ani, care au întrerupt activitatea profesională din diverse motive și vor să se reintegreze pe piața muncii.

La evenimentul de lansare, participanții s-au întâlnit cu mentorii, formatorii și partenerii implicați în proiect, au aflat informații despre cerințele actuale ale angajatorilor și au început să-și stabilească obiectivele de dezvoltare personală și profesională.

Reprezentanții Primăriei Chișinău susțin că programul oferă sprijin, instruire și îndrumare persoanelor aflate în proces de reintegrare profesională, contribuind la creșterea șanselor de angajare.

Programul „Angajare pentru fiecare!”, ediția 2026, este desfășurat în cadrul proiectului „CMIEA – Învățăm, Creștem, Reușim”, implementat de Primăria Chișinău și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, în parteneriat cu DVV International Moldova, cu sprijin financiar din partea Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei.

The post 70 de persoane, ajutate să revină pe piața muncii prin programul „Angajare pentru fiecare!” appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 13 iunie

Are loc deschiderea noii locații a Școlii de pictură...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 13 iunie

Are loc competiția sportivă „Duathlon 2026” /Str. Albișoara /ora...

Promo-LEX cere intervenția urgentă a autorităților pentru eliberarea a doi bărbați deținuți ilegal la Tiraspol

Asociația Promo-LEX a depus o petiție adresată autorităților constituționale...

Lucrările de reabilitare a barajului Costești-Stânca, finalizate în proporție de 60%

Lucrările de reabilitare a barajului Costești-Stânca avansează conform graficului...

Autoritățile regionale din Bruxelles interzic din 2027 serviciile de închiriere a trotinetelor electrice

Din 2027, în Bruxelles vor fi interzise serviciile de...

Elevii din școlile profesionale vor putea participa la competițiile WorldSkills Europe din 2027

Elevii din școlile profesionale și colegiile din Republica Moldova...

ULTIMA ORĂ

Fritz nu exclude nici anticipatele, după ce USR a decis că nu va susține Guvernul Tomac: „Actuala formulă de guvernare cu PNL, USR, UDMR...

Președintele USR, Dominic Fritz, susține că actuala formulă de guvernare – PNL, USR, UDMR și Minorități – poate să continue într-un guvern politic cu puteri...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Fritz nu exclude nici anticipatele, după ce USR a decis că nu va susține Guvernul Tomac: „Actuala formulă de guvernare cu PNL, USR, UDMR...

Președintele USR, Dominic Fritz, susține că actuala formulă de guvernare – PNL, USR, UDMR și Minorități – poate să continue într-un guvern politic cu puteri depline, iar, dacă nu există susținere, nu exclude nici varianta alegerilor anticipate. Precizările vin după ce USR a anunțat că nu va susține Guvernul Tomac. „Acum o săptămână, USR a anunțat că va avea discuții deschise cu premierul desemnat, pe baza principiilor anunțate încă dinaintea...

Care este diferența dintre ouăle albe și cele maro. Răspunsul se reduce la un singur lucru

Care este diferența dintre ouăle albe și cele maro. Răspunsul se reduce la un singur lucru. Majoritatea ouălor din supermarketuri sunt maro, așa că poate părea neobișnuit să găsești o cutie cu ouă albe. Este firesc să te întrebi dacă au un gust diferit, dacă trebuie gătite altfel sau dacă există diferențe în ceea ce privește beneficiile pentru sănătate ori proprietățile nutriționale, scrie Express. Sursă foto: Shutterstock Ce face ca ouăle să...

O pictură rară de Ion Țuculescu s-a vândut cu 218.400 de euro la licitație. Specialiștii estimaseră un preț între 100.000 și 150.000 de euro

Lucrarea „Spre lumină”, considerată una dintre cele mai mari opere cunoscute ale artistului, a depășit estimarea maximă a specialiștilor. Tabloul „Spre lumină”, semnat de Ion Țuculescu, a fost adjudecat pentru 218.400 de euro în cadrul unei licitații. Specialiștii estimaseră că lucrarea va fi vândută pentru o sumă cuprinsă între 100.000 și 150.000 de euro. Pictura a atras interesul colecționarilor atât prin dimensiunile sale impresionante, cât și prin importanța pe care o...

După PNL și USR anunță că nu votează Guvernul Tomac. Partidul înființat de Nicușor Dan merge pe mâna lui Ilie Bolojan

Comitetul Politic al USR a decis că parlamentarii partidului nu vor vota pentru învestirea Guvernului Tomac. Decizia vine la o zi după ce și PNL a votat împotriva unui guvern tehnocrat condus de propunerea președintelui Nicușor Dan. „USR a anunțat că va avea discuții deschise cu premierul desemnat, Eugen Tomac. Astăzi, după o săptămână de discuții cu Eugen Tomac și cu cetățenii, USR a ajuns la concluzia că nu putem...

Referendum în Elveția: cetățenii vor decide dacă populația țării trebuie limitată la 10 milioane. Avertismentul UE

Elveția organizează pe 14 iunie un referendum prin care cetățenii sunt chemați să decidă dacă țara trebuie să-și limiteze populația la 10 milioane de locuitori. Inițiativa a fost lansată de Partidul Popular Elvețian, formațiune de extremă dreaptă, iar Bruxellesul a avertizat că urmărește cu atenție rezultatele votului, care ar putea afecta relațiile dintre Elveția și The post Referendum în Elveția: cetățenii vor decide dacă populația țării trebuie limitată la...

Liban: Un convoi de ajutoare al Vaticanului a fost interceptat de armata israeliană

Un convoi de ajutor umanitar condus de Nunțiul Apostolic în Liban a fost oprit, joi, de armata israeliană și forțat să își schimbe ruta, potrivit AFP. Ajutoarele umanitare se îndreptau spre trei sate creștine de la granița de sud. „Joi, când ne apropiam de satul Debel (…), am dat față în față cu mai multe tancuri israeliene (…). Convoiul a fost oprit”, a declarat membrul convoiului pentru AFP. Locuitorii nu vor să...

SUA publică un nou set de dosare despre OZN-uri: Apariții misterioase documentate de CIA și FBI

Departamentul Apărării al SUA a făcut public un nou set de documente privind fenomenele aeriene neidentificate, inclusiv relatări recente despre obiecte luminoase observate pe cer. Pentagonul a publicat vineri o nouă serie de documente referitoare la fenomene aeriene neidentificate (UAP), cunoscute popular drept OZN-uri. Este al treilea lot de informații desecretizate făcut public în ultimele săptămâni, în cadrul unui program de transparență lansat de autoritățile americane, relatează Mediafax cu referire...