Prejudiciile fraudelor online au explodat: de la 40 la 272 de milioane de lei în trei ani

Valoarea prejudiciilor declarate de victimele fraudelor telefonice și online a crescut constant în ultimii ani, a anunțat Viorel Cernăuțeanu în cadrul audierilor publice cu tema „Fraudele telefonice și online – provocări actuale, soluții de prevenire și combatere”.

Potrivit șefului IGP, în 2023 prejudiciul a fost de peste 40 de milioane de lei, în 2024 a ajuns la peste 130 de milioane de lei, iar în 2025 a urcat la peste 272 de milioane de lei.

Cernăuțeanu a precizat că investițiile frauduloase, prin scheme de tip Crypto sau Forex Trading, au produs, în perioada 2023-2024, prejudicii totale de peste 115 milioane de lei.

Anul trecut, 70% dintre escrocheriile telefonice și online erau realizate din penitenciare, însă anul acesta 90% provin de peste hotare, a declarat vineri, 12 iunie, Viorel Cernăuțeanu.

Anul trecut, escrocheriile erau realizate din penitenciare. De unde sunt coordonate acum

Articolul Prejudiciile fraudelor online au explodat: de la 40 la 272 de milioane de lei în trei ani apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

SUA publică un nou set de dosare despre OZN-uri: Apariții misterioase documentate de CIA și FBI

Departamentul Apărării al SUA a făcut public un nou...

Ucraina vrea bani în plus pentru război: „Rusia să ardă și mai mult”

Ucraina a solicitat aliaților occidentali o finanțare suplimentară de...

Nou instrument pentru șoferi: A fost lansată harta parcărilor publice din Republica Moldova

Șoferii de camioane și operatorii de transport rutier au...

Nou instrument pentru șoferi: A fost lansată harta parcărilor publice din Republica Moldova

Șoferii de camioane și operatorii de transport rutier au...

Defecțiune la rețeaua de contact: Circulația troleibuzelor, afectată în Capitală

Circulația troleibuzelor este afectată din cauza unui deranjament la...

ULTIMA ORĂ

Tot mai mulți români părăsesc Irlanda de Nord pe fondul tensiunilor. Zeci de persoane primesc asistență consular

Potrivit instituției, de la izbucnirea crizei au fost înregistrate 11 solicitări de asistență consulară, care au vizat 41 de cetățeni români, dintre care 17 minori....

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Tot mai mulți români părăsesc Irlanda de Nord pe fondul tensiunilor. Zeci de persoane primesc asistență consular

Potrivit instituției, de la izbucnirea crizei au fost înregistrate 11 solicitări de asistență consulară, care au vizat 41 de cetățeni români, dintre care 17 minori. Printre persoanele asistate se află și un cetățean al Uniunii Europene, membru al familiei unui cetățean român. Titluri de călătorie pentru întoarcerea în România O parte dintre familiile afectate au decis să se întoarcă în România. În acest context, secția consulară a Ambasadei României la Dublin...

Până la scăderea promisă de BNR, inflația se apropie de 11%. Unde se văd cele mai mari scumpiri

Inflația a continuat să urce și în luna mai și, potrivit Institutului Național de Statistică, se apropie de 11%. În topul scumpirilor apar electricitatea, benzina și motorina.The post Până la scăderea promisă de BNR, inflația se apropie de 11%. Unde se văd cele mai mari scumpiri first appeared on Nexta.ro.

Negocieri de pace intense între SUA și Iran. Trump și Araghchi – ”Memorandumul de Înțelegere de la Islamabad nu a fost niciodată mai aproape”

…The post Negocieri de pace intense între SUA și Iran. Trump și Araghchi – ”Memorandumul de Înțelegere de la Islamabad nu a fost niciodată mai aproape” first appeared on Nexta.ro.

Memorandumul de pace SUA-Iran ar putea fi semnat de ziua lui Trump. Liderul american a respins informațiile despre concesiile pe care le-ar fi făcut

Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat critic la informațiile apărute privind termenii unui memorandum destinat încheierii războiului din Golf, după ce mai multe surse au indicat că documentul, care ar putea fi semnat duminică, 14 iunie, ar avantaja semnificativ Iranul.The post Memorandumul de pace SUA-Iran ar putea fi semnat de ziua lui Trump. Liderul american a respins informațiile despre concesiile pe care le-ar fi făcut first appeared on Nexta.ro.

Un nou obiectiv pe harta turistică a României. Va putea fi vizitat din această vară

Situl arheologic Buridava Romană din cartierul Stolniceni al municipiului Râmnicu Vâlcea intră pe harta turistică a judeţului şi va putea fi vizitat de publicul larg din această vară. The post Un nou obiectiv pe harta turistică a României. Va putea fi vizitat din această vară first appeared on Nexta.ro.

Cine este Sorin Costreie, care ar putea prelua portofoliul Educaţiei, dacă Guvernul Tomac trece de Parlament

Sorin Costreie (55 de ani) este propus pentru a prelua portofoliul de ministru al Educaţiei în viitorul cabinet Tomac. Costreie ocupă în prezent funcţia de consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, poziţie în care a fost numit oficial la data de 17 noiembrie 2025 de către preşedintele Nicuşor Dan. Colaborarea dintre cei doi nu este nouă: în primăvara aceluiaşi an, filosoful a asigurat consultanţă pe...

Papa și-a amânat plecarea din Insulele Canare din cauza unei probleme la avion

Papa Leon al XIV-lea și-a amânat plecarea din Insulele Canare, în urma unei defecțiuni tehnice la avion, potrivit AFP. O problemă tehnică a fost detectată în avionul Papei în Insulele Canare chiar înainte de plecarea sa de vineri. În urma defecțiunii, Suveranul Pontif a fost nevoit să debarce. Regele Spaniei, Filip al VI-lea, tocmai îl întâmpinase pe Papă pe pistă. Regele s-a îmbarcat pentru scurt timp în avion, înainte ca cei doi...