Comisia de evaluare a procurorilor contestă la CSJ decizia CSP prin care Andrei Balan a fost declarat promovat

Comisia de evaluare a procurorilor a contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) prin care procurorul anticorupție Andrei Balan a fost declarat promovat la evaluarea externă.

Contestația vizează hotărârea CSP de respingere a raportului de reevaluare întocmit de Completul A al Comisiei, care propunea nepromovarea evaluării externe de către procuror.

Comisia menționează că, în urma verificării integrității etice și financiare a lui Andrei Balan, a fost emis în septembrie 2025 un raport de nepromovare. Membrii Completului au invocat existența unor dubii privind integritatea financiară a procurorului, menționând că acesta nu ar fi reușit să justifice sursa unor venituri și economii.

În octombrie 2025, CSP a respins însă raportul și a dispus reluarea procedurii de evaluare. Consiliul a solicitat reexaminarea unor aspecte ce țin de economiile deținute la începutul perioadei evaluate, credibilitatea unor împrumuturi și metodologia utilizată pentru estimarea cheltuielilor de consum.

După reevaluare, Completul A a ajuns la aceeași concluzie și a constatat că procurorul nu întrunește criteriul de integritate financiară. Cu toate acestea, la 26 mai 2026, CSP a respins și raportul de reevaluare și a decis că Andrei Balan promovează evaluarea externă.

Conform legislației, Comisia de evaluare poate contesta astfel de hotărâri, iar Curtea Supremă de Justiție urmează să examineze cauza în termen de 30 de zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Comisia de evaluare a procurorilor contestă la CSJ decizia CSP prin care Andrei Balan a fost declarat promovat apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Petiție către Maia Sandu și Guvern: Promo-LEX solicită intervenția pentru eliberarea a doi deținuți în Transnistria

Membrii Asociației Promo-LEX au depus o petiție colectivă adresată...

Usatîi cere crearea unui Punct Focal Național Anti-Fraudă: Escrocheriile telefonice au depășit „furtul miliardului”

Escrocheriile telefonice și online au depășit „furtul miliardului” și...

SUA publică un nou set de dosare despre OZN-uri: Apariții misterioase documentate de CIA și FBI

Departamentul Apărării al SUA a făcut public un nou...

ULTIMA ORĂ

Delicatesa care a făcut furori în Europa ar putea ajunge și în România. O porție costă zeci de euro

Anghila, un pește considerat delicatesă în multe țări europene, dar și în Asia, ar putea ajunge și în meniul nostru.The post Delicatesa care a făcut...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Delicatesa care a făcut furori în Europa ar putea ajunge și în România. O porție costă zeci de euro

Anghila, un pește considerat delicatesă în multe țări europene, dar și în Asia, ar putea ajunge și în meniul nostru.The post Delicatesa care a făcut furori în Europa ar putea ajunge și în România. O porție costă zeci de euro first appeared on Nexta.ro.

Achiziționarea Xella de către Holcim, aprobată de CE, condiționat de cesionarea integrală a fabricii de BCA a Holcim din Adjud, România

Comisia Europeană anunță, vineri seară, că a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, proiectul de achiziție a Xella international S.A. de către Holcim Ltd. Aprobarea este condiționată de respectarea deplină a angajamentului oferit de Holcim, care implică cesionarea integrală a fabricii de BCA a Holcim din Adjud, România.The post Achiziționarea Xella de către Holcim, aprobată de CE, condiționat de cesionarea integrală a fabricii de BCA a Holcim...

Eugen Tomac și-a prezentat programul de guvernare al României în presa străină. Ce a spus despre raportul anulării alegerilor

Deputatul european însărcinat să scoată România dintr-o criză politică tot mai gravă nu va renunţa la necesitatea unor măsuri de austeritate şi mai dureroase.The post Eugen Tomac și-a prezentat programul de guvernare al României în presa străină. Ce a spus despre raportul anulării alegerilor first appeared on Nexta.ro.