Ministrul Afacerilor Externe al Iranului anunță că înțelegerea cu SUA este aproape gata. Pakistan confirmă

UPDATE

Prim-ministrul pakistanez a confirmat că negocierile privind acordul dintre Iran și SUA sunt aproape gata.

„Un text final, convenit, al acordului de pace a fost obținut. Pakistanul lucrează acum în strânsă colaborare cu ambele părți pentru a finaliza următoarele etape. Pacea nu a fost niciodată atât de aproape ca acum”, a declarat Shehbaz Sharif.

Știrea inițială:

Ministrul Afacerilor Externe al Iranului a făcut anunțul vineri, potrivit Clash Report.

„Memorandumul de înțelegere de la Islamabad nu a fost niciodată mai aproape de a fi finalizat. În așteptarea finalizării sale, mass-media ar trebui să se abțină de la a face speculații cu privire la conținutul său. În conformitate cu abordarea noastră responsabilă și transparentă, toate detaliile vor fi comunicate publicului la momentul potrivit”, a transmis Abbas Araghchi.

Președintele american a vorbit și el despre un acord

Președintele american Donald Trump a anunțat joi că SUA și Iranul au ajuns la un acord. El a spus că este o „înțelegere excelentă”, menită să pună capăt disputelor privind programul nuclear iranian.

Potrivit liderului de la Casa Albă, documentele finale ale acordului urmează să fie gata în următoarele zile.

„Avem un acord prin care Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară”, a afirmat Trump.
Semnarea ar putea avea loc în Europa

Trump a precizat că ceremonia oficială de semnare ar putea avea loc în Europa, posibil chiar în acest weekend. Președintele american a sugerat că vicepreședintele JD Vance ar putea participa la eveniment în numele său, dacă agenda nu îi va permite să fie prezent personal.

Contacte diplomatice intense

Anunțurile apar în urma unor contacte diplomatice intense în regiune. Conform informațiilor apărute în presa internațională, Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu au avut o convorbire telefonică. Detaliile discuției nu au fost făcute publice.

În paralel, mai multe publicații iraniene au relatat că Statele Unite ar fi acceptat proiectul de acord propus de Teheran. Iranienii au mai anunțat că probabilitatea unei aprobări finale din partea autorităților iraniene este ridicată.

Anunțul președintelui american vine după săptămâni de tensiune și amenințări reciproce între Washington și Teheran.

În ultimele zile, Trump a avertizat că americanii sunt pregătiți să recurgă la măsuri militare dacă negocierile eșuează.

The post Ministrul Afacerilor Externe al Iranului anunță că înțelegerea cu SUA este aproape gata. Pakistan confirmă first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Troia antică prinde viață într-o expoziție fără precedent organizată la Colosseum

Colosseumul din Roma găzduiește „cea mai importantă expoziție despre...

Horoscop 13 iunie 2026: Super-Luna Nouă aduce noi posibilități în diferite aspecte ale vieții

Berbec Un ciclu s-ar putea încheia în sfârșit. Ai putea...

Zelenski retrage limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina. Statul nu mai este obligat să ofere servicii publice în limba rusă şi poate...

Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat vineri o lege prin care retrage limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina, unde aceasta rămâne limba principală folosită...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Zelenski retrage limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina. Statul nu mai este obligat să ofere servicii publice în limba rusă şi poate...

Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat vineri o lege prin care retrage limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina, unde aceasta rămâne limba principală folosită de o parte a populaţiei, în ciuda unui declin înregistrat de la invazia rusă, relatează AFP.The post Zelenski retrage limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina. Statul nu mai este obligat să ofere servicii publice în limba rusă şi poate restricţiona predarea în...

Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze despre avantajele reformei administrației publice locale (APL) și să urmărească campania de informare lansată de Guvern privind modernizarea administrației locale. Mesaju...

Troia antică prinde viață într-o expoziție fără precedent organizată la Colosseum

Colosseumul din Roma găzduiește „cea mai importantă expoziție despre Troia organizată vreodată”, au declarat vineri organizatorii, precizând că evenimentul va urmări călătoria eroului troian Enea, de la ruinele străvechiului oraș din Asia Mică, incendiat de greci, până în Italia, unde a pus bazele fondării „Orașului Etern”, informează agenția ANSA, citată de Agerpres. Expoziția, care s-a …The post Troia antică prinde viață într-o expoziție fără precedent organizată la Colosseum first...

Troia antică prinde viață într-o expoziție fără precedent organizată la Colosseum

Colosseumul din Roma găzduiește „cea mai importantă expoziție despre Troia organizată vreodată”, au declarat vineri organizatorii, precizând că evenimentul va urmări călătoria eroului troian Enea, de la ruinele străvechiului oraș din Asia Mică, incendiat de greci, până în Italia, unde a pus bazele fondării „Orașului Etern”, informează agenția ANSA, citată de Agerpres. Expoziția, care s-a …The post Troia antică prinde viață într-o expoziție fără precedent organizată la Colosseum first...

Horoscop 13 iunie 2026: Super-Luna Nouă aduce noi posibilități în diferite aspecte ale vieții

Berbec Un ciclu s-ar putea încheia în sfârșit. Ai putea simți un sentiment de împlinire în legătură cu un obiectiv, o relație, un proiect sau un parcurs personal. Ziua de mâine te încurajează să recunoști cât de departe ai ajuns, în loc să te concentrezi doar pe ceea ce rămâne neterminat. Succesul vine adesea atunci când te oprești pentru a-ți aprecia progresul. Un rezultat sau un răspuns mult așteptat ar...