Stare de urgență în medicina legală. Legiștii se pregătesc de încetarea activității. Justiția ar fi paralizată

Medicii legiști s-au săturat să atenționeze în ultima vreme, prin numeroase adrese transmise la Ministerul Sănătății, la Guvern, la comisiile de specialitate din Parlament, că există probleme majore în activitatea de medicină legală. Institutul Național de Medicină Legală (INML), institutele din țară și serviciile de medicină legală vor protesta prin oprirea parţială a activității dacă factorii de decizie nu iau nicio măsură, afirmă sursele Gândul.

În cazul în care un astfel de protest va avea loc, fie și parțial, câteva ore pe zi, Justiția va avea de suferit, întrucât medicina legală este unul din pilonii de bază ai sistemului judiciar. Autopsiile, testările toxicologice de orice fel, expertizele, constatările, evaluările psihiatrice, cauzele de malpraxis etc vor fi întârziate și, automat, multe dintre anchete vor bate pasul pe loc, procesele nu vor mai avea continuitate, iar cetățenii – victime sau acuzați – vor avea de suferit.

„Ignorare, amânare, promisiuni neonorate”

În data de 11 iunie, medicii legiști și personalul din institutele și serviciile de medicină legală au încetat, simbolic și voluntar, pentru două ore, activitatea. Dar, dacă Ministerul Sănătății nu va face nici măcar un minimal gest ca să soluționeze o parte dintre probleme, atunci protestul va continua, a declarat pentru Gândul directorul INML, prof. dr. Sorin Hostiuc.

Recent, INML a denunțat public, prin intermediul unui comunicat de presă, “modul repetat, cronic și profund inacceptabil în care Ministerul Sănătății a tratat medicina legală, prin ignorare, amânare, promisiuni neonorate, ocultarea problemelor reale și abandonarea unei infrastructuri esențiale a statului exact în momentele în care aceasta a fost supusă celor mai mari presiuni publice, judiciare și profesionale. (…)

Ani la rând , Ministerul Sănătății a cunoscut și recunoscut problemele reale ale sistemului medico-legal, dar a ales calea declamatorie a promisiunilor, pe cea a deturnării atenției sau a ignorării, rezultatul fiind mereu același. Nu le-a rezolvat”.

Subfinanțare, lipsă de personal și reactivi pentru laboratoare

Problemele majore reclamate de legiști și personalul din sistemul de medicină legală sunt: subfinanțarea, lipsa de personal, blocajele tarifare, lipsa dotărilor moderne, presiunea toxicologică generată de analizele și dosarele privind substanțele psihoactive.

Mai mult, este nevoie urgentă și permanentă de reactivi fără de care multe din analize nu pot fi realizate, echipamentele sunt insuficiente, infrastructura informatică este depășită.

Proiectul de lege pentru aprobarea noilor tarife, retras acum șase luni de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

O altă problemă este legală de tergiversarea discutării și aprobării la nivel guvernamental a proiectului de lege privind aprobarea noilor tarife, care au rămas la nivelul celor din urmă cu 12 ani.

Din informațiile Gândul, acest proiect a fost retras de fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, în luna ianuarie a acestui an, de pe ordinea de zi a unei ședințe de Guvern în care urma să fie discutat.

De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic, motiv pentru care este posibil ca, în săptămâna ce va urma, să se ia decizia ca activitatea de medicină legală să aibă sincope prin încetarea, la fel de simbolică și voluntară, a activității în timpul orelor de program.

Contactat, directorul INML, prof.dr. Sorin Hostiuc a declarat pentru Gândul că „deocamdată nu s-a decis exact, dar, dacă nu se va rezolva nimic, protestul va continua!”

The post Stare de urgență în medicina legală. Legiștii se pregătesc de încetarea activității. Justiția ar fi paralizată first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Noile reguli europene privind veniturile fermierilor nu sunt respectate de marile companii din industria cafelei

Potrivit unui raport important dedicat sectorului cafelei, niciunul dintre...

Lista lui Veștea. Cine sunt liberalii care l-ar susține pe premierul desemnat – SURSE

Adrian Veștea are nevoie de cel puțin 233 de...

Cum a ajuns Suedia țara cu una dintre cele mai mici rate ale fumatului din Europa

Suedia este una dintre țările europene invocate cel mai...

ULTIMA ORĂ

Noile reguli europene privind veniturile fermierilor nu sunt respectate de marile companii din industria cafelei

Potrivit unui raport important dedicat sectorului cafelei, niciunul dintre cei mai mari procesatori și comercianți de cafea din lume nu s-a angajat să asigure fermierilor...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Noile reguli europene privind veniturile fermierilor nu sunt respectate de marile companii din industria cafelei

Potrivit unui raport important dedicat sectorului cafelei, niciunul dintre cei mai mari procesatori și comercianți de cafea din lume nu s-a angajat să asigure fermierilor un venit decent, deși acest lucru va deveni o obligație legală pentru marile companii care operează în Uniunea Europeană începând din 2029.The post Noile reguli europene privind veniturile fermierilor nu sunt respectate de marile companii din industria cafelei first appeared on Nexta.ro.

Lista lui Veștea. Cine sunt liberalii care l-ar susține pe premierul desemnat – SURSE

Adrian Veștea are nevoie de cel puțin 233 de voturi în Parlamnent și există deja o listă de liberali care au decis să se alinieze în spatele premierului desemnat. Mai mult, Veștea ar fi făcut și trei propuneri de miniștrii pentru viitorul cabinet, iar Gândul vă prezintă cele trei nume vehiculate. În timp ce șeful liberalilor pregătește excluderea lui Adrian Veștea din partid, o parte dintre PNL-iști au decis să-l...

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Preşedinte PNL Bucureşti: Voi vota astăzi în Biroul Politic Naţional pentru susţinerea lui Ilie Bolojan / Oamenii s-au săturat...

Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, anunţă, luni, că va vota, în Biroul Politic Naţional pentru susţinerea lui Ilie Bolojan, deoarece doar partidul poate propune un premier liberal. Byrduja consideră că în ”oamenii s-au săturat de suceli politice” şi crede că PNL are nevoie de un moment zero, ”asumarea direcţiei liberal-conservatoare şi separarea apelor”.The post ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Preşedinte PNL Bucureşti: Voi vota astăzi în Biroul Politic Naţional...

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Preşedinte PNL Bucureşti: Voi vota astăzi în Biroul Politic Naţional pentru susţinerea lui Ilie Bolojan / Oamenii s-au săturat...

Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, anunţă, luni, că va vota, în Biroul Politic Naţional pentru susţinerea lui Ilie Bolojan, deoarece doar partidul poate propune un premier liberal. Byrduja consideră că în ”oamenii s-au săturat de suceli politice” şi crede că PNL are nevoie de un moment zero, ”asumarea direcţiei liberal-conservatoare şi separarea apelor”.The post ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Preşedinte PNL Bucureşti: Voi vota astăzi în Biroul Politic Naţional...

Podcasturile REALITATEA – Ceva-n PLUS. Mihai Sturzu, fostul membru Hi-Q, în premieră la Realitatea Plus – VIDEO

Mihai Sturzu, fostul membru al trupei Hi-Q și astăzi pilot de linie, în premieră la Podcasturile REALITATEA – „Ceva-n PLUS”. Într-o conversație captivantă, acesta dezvăluie cât de aproape trecem pe lângă nori, ce se întâmplă cu adevărat în cabina unui avion și cum arată viața la mii de metri altitudine.The post Podcasturile REALITATEA – Ceva-n PLUS. Mihai Sturzu, fostul membru Hi-Q, în premieră la Realitatea Plus – VIDEO first...

Cum a ajuns Suedia țara cu una dintre cele mai mici rate ale fumatului din Europa

Suedia este una dintre țările europene invocate cel mai des atunci când se discută despre reducerea fumatului, pentru că a ajuns la una dintre cele mai mici rate ale fumatului din Europa. Ce a fost diferit? Snusul, un produs din tutun pentru uz oral, plasat sub buză și folosit fără ardere, care are o istorie …The post Cum a ajuns Suedia țara cu una dintre cele mai mici rate...

CM 2026. Fanii japonezi au făcut curat lună după meciul cu Olanda, continuând tradiția Cupei Mondiale: „Suntem politicoși”

Microbiștii japonezi au devenit cunoscuți în întreaga lume pentru faptul că lasă stadioanele impecabile înainte de a pleca, iar acest lucru nu a fost diferit după remiza palpitantă, scor 2-2, de la Cupa Mondială, împotriva Olandei, scrie New York Times.The post CM 2026. Fanii japonezi au făcut curat lună după meciul cu Olanda, continuând tradiția Cupei Mondiale: „Suntem politicoși” first appeared on Nexta.ro.