Valentin Stan analizează felul în care au fost tratați liderii români la ONU: Toată lumea știa ce s-a întâmplat cu drona de la Galați. Când au încercat lideri români să convoace Articolul 4 NATO, le-a fost refuzată această acțiune

Într-o ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă live de Gândul, profesorul Valentin Stan a vorbit despre reacția diplomatică la nivel internațional privind incidentul dronei căzute la Galați. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.

Profesorul Stan susține că incidentul privind drona rusească căzută la Galați a fost tratat cu o totală lipsă de importanță la nivel internațional. De asemenea, acesta evidențiază eșecul conferinței de presă susținute de către ministra de externe, Oana Toiu. Prezența media a fost nesemnificativă, la fel ca și în cazul oficialilor străini. Mai spune invitatul că puținele întrebări adresate au fost primite cu dificultate de către ministra de externe.

A făcut o conferință de presă cu drona, cu Consiliul de Securitate. Au fost atât de mulți jurnaliști încât a primit doar două întrebări. Una de la France 24, în limba engleză. A întrebat-o aia nimic, dar e foarte interesant ce a întrebat al doilea, că era de la Italpress. El întreabă: Cum rămâne cu țările astea care vă susțin pe voi? Știi câte țări sunt la ONU? 193. Nu crezi că lipsesc câteva?. Asta era toată terminată, săraca. Mi-a fost milă de ea.

Valentin Stan pune accentul pe lipsa ambasadorului SUA de la această conferință. Dovedind lipsa de importanță oferită evenimentului, au fost trimiși doar oficiali de rang inferior. Dovedește faptul că partenerii strategici nu au considerat incidentul din România o prioritate, spune profesorul,

Ea și-a ținut discursul în Consiliul de Securitate în condițiile în care de față n-a fost ambasadorul SUA. Ambasadorul SUA se duce când e ceva important. Nici Tammy Bruce n-a fost. E o fetiță de la Fox, știi că a fost. Ea a jucat rol de purtător de cuvânt și acum este deputy la misiunea SUA la ONU. Românul pe care l-ai văzut tu la televizor știai ce rang avea în ambasadă? Al treilea. Nu trimiți al treilea om când vine vorba de România, că a lovit-o Rusia în buză cu racheta. Toată lumea știa ce-a fost la Galați.

The post Valentin Stan analizează felul în care au fost tratați liderii români la ONU: Toată lumea știa ce s-a întâmplat cu drona de la Galați. Când au încercat lideri români să convoace Articolul 4 NATO, le-a fost refuzată această acțiune first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Patrick Bruel este vizat de două noi plângeri pentru viol, tentativă de viol și agresiuni sexuale

Cântăreţul şi actorul francez Patrick Bruel, împotriva căruia mai...

Ilie Bolojan va face o vizită externă. Este primul lider român care ajunge acolo într-un moment important

PNL anunță că „prim-ministrul interimar al României și președintele...

Ilie Bolojan va face o vizită externă. Este primul lider român care ajunge acolo într-un moment important

PNL anunță că „prim-ministrul interimar al României și președintele...

Antrenorul Florin Maxim şi-a prelungit contractul cu Corvinul Hunedoara

Florin Maxim şi-a prelungit contractul de antrenor principal al...

O parte din zidul uneia dintre cele mai valoroase biserici fortificate din Transilvania s-a prăbușit. Vizitele au fost suspendate

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile locale, incidentul s-a produs...

ULTIMA ORĂ

Patrick Bruel este vizat de două noi plângeri pentru viol, tentativă de viol și agresiuni sexuale

Cântăreţul şi actorul francez Patrick Bruel, împotriva căruia mai multe femei au depus plângere pentru abuzuri sexuale și a fost pus sub acuzare și plasat...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Armata Marii Britanii a publicat salariile soldaților și ofițerilor săi. Cât câștigă un militar în funcție de gradul pe care îl are

Ministerul Apărării de la Londra a publicat noile grile de salarizare, unde a oferit majorări substanțiale pentru toate gradele militare, de la simpli recruți până la generali de armată. Salariile medii vor crește cu aproximativ 1.650 de lire sterline, ajungând până la peste 45.000 de lire, ceea ce le oferă soldaților un mediu competitiv și oportunități clare de avansare în carieră atât pentru soldați, cât și pentru ofițeri. În contextul...

Patrick Bruel este vizat de două noi plângeri pentru viol, tentativă de viol și agresiuni sexuale

Cântăreţul şi actorul francez Patrick Bruel, împotriva căruia mai multe femei au depus plângere pentru abuzuri sexuale și a fost pus sub acuzare și plasat sub control judiciar, este vizat de două noi plângeri. Acestea au fost depuse vineri la Tribunalul din Nanterre și denunță fapte de viol, tentativă de viol și agresiuni sexuale, potrivit informațiilor BFMTV, confirmate de Mediapart.The post Patrick Bruel este vizat de două noi plângeri...

Ilie Bolojan va face o vizită externă. Este primul lider român care ajunge acolo într-un moment important

PNL anunță că „prim-ministrul interimar al României și președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, va participa duminică, 14 iunie, la Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), organizat la Chișinău, Republica Moldova”. Conform sursei menționate, Ilie Bolojan este primul lider român care se deplasează la Chișinău după anunțul privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Recent, ambasadorii statelor membre ale UE reuniți în COREPER au aprobat...

Bolojan, primul lider român care merge la Chișinău după anunțul deschiderii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE

Bolojan va fi primul lider român care se deplasează la Chișinău după anunțul privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, anunță PNL:The post Bolojan, primul lider român care merge la Chișinău după anunțul deschiderii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: „Suporterii se tem să nu fie identificaţi de ICE” – de ce se ascund haitienii din Boston

La Boston, parcă niciun haitian nu ar fi prezent pentru a-şi susţine echipa la această Cupă Mondială. Cu toate acestea, statul Massachusetts găzduieşte a treia cea mai mare comunitate haitiană din ţară, după cele din New York şi Florida, după cum a explict Charlot Lucien, consilier cultural al centrului haitian Toussaint Louverture, pentru AFP.The post Cupa Mondială 2026: „Suporterii se tem să nu fie identificaţi de ICE” – de...

Antrenorul Florin Maxim şi-a prelungit contractul cu Corvinul Hunedoara

Florin Maxim şi-a prelungit contractul de antrenor principal al echipei Corvinul Hunedoara până în 2029. Înţelegerea actuală expira la mijlocul anului viitor (finalul sezonului 2026 – 2027).The post Antrenorul Florin Maxim şi-a prelungit contractul cu Corvinul Hunedoara first appeared on Nexta.ro.