Localitățile Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară

Localitățile Roșcani, Telița și Calfa din raionul Anenii Noi au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară. Cele trei primării se numără printre primele din țară care au inițiat acest proces, susține Alexei Buzu, secretar general al Guvernului, care precizează că autoritățile centrale vor continua să le ofere sprijin în implementarea reformei, transmite IPN.

În cadrul unei ședințe comune, reprezentanții administrațiilor locale și ai Guvernului au discutat prioritățile următoarei etape. Aceasta presupune constituirea noii primării, elaborarea organigramei, consolidarea echipei administrative și pregătirea proiectelor ce vor beneficia de stimulentele financiare oferite de Guvern.

„Am discutat despre pașii care urmează, despre prioritățile de dezvoltare și am ascultat opiniile consilierilor și ale primarilor, care au planuri ambițioase pentru localitățile lor”, a declarat Alexei Buzu.

Primarul comunei Telița, Rodica Russu, a subliniat că reforma va permite realizarea unor investiții importante în infrastructură. „Urmează investiții sigure în infrastructura rutieră, în sistemele de apă și sanitație, precum și în îmbunătățirea condițiilor de activitate ale instituțiilor noastre”, a menționat edilul.

Cancelaria de Stat precizează că, în prezent, peste 790 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară. Potrivit autorităților, reforma administrației publice locale are drept scop consolidarea unor primării mai puternice, capabile să gestioneze mai eficient resursele, să atragă investiții și să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor.

The post Localitățile Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Summitul Moldova-UE va avea loc pe 22 iunie la Bruxelles. Participă președinta Maia Sandu

Cel de-al doilea Summit Republica Moldova–Uniunea Europeană va avea...

Moldova a promovat în Grupa II Europa din cadrul Cupei Davis, după ce a învins Letonia

Selecționata Republicii Moldova a câștigat turneul Grupei III Europa...

Munca zilierilor va fi înregistrată digital iar stagiul de cotizare pentru pensie va fi calculat automat

Lucrătorii sezonieri vor fi înregistrați online, iar zilele lucrate...

Circa 8 500 de copii, înscriși în clasa I în Chișinău pentru anul școlar 2026-2027

Circa 8 500 de elevi au fost înmatriculați în...

Patru morți, 30 de răniți și pagube majore la Catedrala Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev

Patru oameni au murit, iar 30 au fost răniți...

Moldova și UE se reunesc la Luxemburg pentru deschiderea negocierilor pe Clusterul „Valori fundamentale”

La Luxemburg astăzi are loc cea de-a doua Conferință...

ULTIMA ORĂ

CM 2026. Fanii japonezi au făcut curat lună după meciul cu Olanda, continuând tradiția Cupei Mondiale: „Suntem politicoși”

Microbiștii japonezi au devenit cunoscuți în întreaga lume pentru faptul că lasă stadioanele impecabile înainte de a pleca, iar acest lucru nu a fost diferit...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

CM 2026. Fanii japonezi au făcut curat lună după meciul cu Olanda, continuând tradiția Cupei Mondiale: „Suntem politicoși”

Microbiștii japonezi au devenit cunoscuți în întreaga lume pentru faptul că lasă stadioanele impecabile înainte de a pleca, iar acest lucru nu a fost diferit după remiza palpitantă, scor 2-2, de la Cupa Mondială, împotriva Olandei, scrie New York Times.The post CM 2026. Fanii japonezi au făcut curat lună după meciul cu Olanda, continuând tradiția Cupei Mondiale: „Suntem politicoși” first appeared on Nexta.ro.

Putin sub presiune. Spionajul cu inteligență artificială forțează Kremlinul să înăsprească măsurile de securitate

Serviciile de securitate ruse au deconectat temporar un sistem special de supraveghere care îl proteja pe Putin și cercul său apropiat, în urma asasinării liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, de către SUA și Israel, a relatat Financial Times. Presupusul incident evidențiază amenințarea crescută la adresa securității pe care o reprezintă analiza video bazată pe inteligența artificială pentru conducerea rusă, a declarat Ksenia Ermoshina, expertă în tehnologii de...

Credit7 și Credit365 consolidează protecția clienților împotriva fraudelor în procesul de creditare online

Credit7 și Credit365, branduri ale companiei Aventus Finance, parte a grupului internațional Aventus Group, au implementat măsuri suplimentare de protecție a clienților împotriva fraudelor telefonice și online în utilizarea serviciilor digitale de creditare. În ultimele luni, escrocii folosesc tot mai frecvent tehnici de inginerie socială, prezentându-se drept angajați ai instituțiilor financiare, furnizori de servicii sau autorități publice, pentru a obține de la consumatori codurile de confirmare transmise prin SMS. În...

Rusia susţine că nu a lovit mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev, afirmând că aceasta a fost lovită de o rachetă de apărare aeriană Patriot...

Rusia a declarat luni că nu a lovit mănăstirea istorică Lavra Pecerska din Kiev în timpul unui atac nocturn asupra fabricilor militare din capitala ucraineană şi susţine că o rachetă de apărare aeriană Patriot fabricată în SUA a avariat, de fapt, lăcaşul religios, relatează Reuters.The post Rusia susţine că nu a lovit mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev, afirmând că aceasta a fost lovită de o rachetă de apărare aeriană...

Cupa Mondială 2026: Fanii japonezi nu se dezmint nici de această dată – au făcut curat în tribune la finalul meciului cu Olanda –...

După remiza dintre Olanda şi Japonia (2-2), fanii japonezi au făcut din nou curat în tribunele de pe stadionul Dallas, respectând o tradiţie îndelungată. Pentru ei, este o chestiune de respect.The post Cupa Mondială 2026: Fanii japonezi nu se dezmint nici de această dată – au făcut curat în tribune la finalul meciului cu Olanda – VIDEO first appeared on Nexta.ro.