FOTO Regele Charles al III-lea și-a sărbătorit oficial ziua de naștere, la parada Trooping the Colour de la Londra

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și-a sărbătorit, sâmbătă, ziua de naștere oficială, printr-o tradițională parade militară numită „Trooping the Colour”, organizată la Londra, relatează DPA. Regele este născut, de fapt, pe 14 noiembrie, dar tradiția britanică prevede o sărbătorire oficială separată, în vară.

Prințesa Catherine de Wales și copiii ei i s-au alăturat reginei Camilla și miilor de spectatori pentru a urmări spectacolul oferit de unele dintre cele mai prestigioase regimente ale țării. Viitorul rege, prințul George (12 ani), prințesa Charlotte (11 ani) și prințul Louis (8 ani) și-au privit bunicul de la fereastra unei clădiri cu vedere spre terenul de paradă.

În jurul Horse Guards Parade au fost prezenți aproximativ 8.000 de membri ai familiilor militarilor și ofițerilor implicați. Mulțimile s-au adunat pentru a vedea procesiunea cu trăsura familiei regale, de la Palatul Buckingham, regele și regina fiind escortați de militari din Regimentul de Cavalerie Călare. În spatele regelui au călărit cei trei coloneli regali: prințul William, prințesa Anne și prințul Edward.

Pentru prima dată, de-a lungul traseului au fost prezenți militari din toate cele trei categorii ale forțelor armate britanice. Prima sarcină a regelui a fost inspectarea trupelor, după care trăsura sa a trecut prin fața formațiilor militare ale Gărzilor de Grenadieri, Scoțiene, Irlandeze și Coldstream.

Drapelul de regiment purtat anul acesta în cadrul paradei este cel al Gărzilor Regale de Grenadieri, prezentat de regele Charles la începutul săptămânii, la Palatul Buckingham. Tradiția cere ca șeful statului să poarte uniforma regimentului care își prezintă drapelul, motiv pentru care Charles al III-lea a purtat tunica și boneta Gărzii de Grenadieri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Gărzile de Grenadieri sărbătoresc în acest an 370 de ani de existență, regimentul fiind înființat în 1656, la Bruges, în Belgia, de regele exilat Carol al II-lea.






Articolul FOTO Regele Charles al III-lea și-a sărbătorit oficial ziua de naștere, la parada Trooping the Colour de la Londra apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

O vamă de la frontiera cu Ucraina și-a suspendat temporar activitatea

Punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe și-a sistat temporar...

Elon Musk performanța istorică. A devenit primul om cu o avere de 1 trilion de dolari

Antreprenorul american Elon Musk a devenit primul om din...

Subiectele de la examenul de BAC la matematică au fost „elaborate conform programei” – Reacția Ministerului

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum...

Un avion militar s-a prăbușit în India. VIDEO cu nori groși de fum negru peste baza aeriană

Un avion militar de transport de tip Antonov AN-32,...

Taxă nouă pe „produsele vicioase”: Cola, energizantele și băuturile cu zahăr, vizate de Guvern

Ministerul Finanțelor propune introducerea unor accize noi pentru băuturile...

Trafic intens la vama Sculeni, pe sensul de ieșire din Moldova

La punctul de trecere a frontierei Sculeni se înregistrează...

Transportul public va circula special pentru festivalul „Născut în Moldova”

Transportul public va circula special pentru cei care vor...

ULTIMA ORĂ

„Jocurile Foamei” în varianta românească: ce au ajuns să caute cu disperare românii în magazine, după ce prețurile au explodat

Inflația continuă să crească alarmant, în timp ce pensiile și salariile înregistrează scăderi, potrivit datelor oficiale publicate de INS. Analiștii consultați de „Adevărul” spun că...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

„Jocurile Foamei” în varianta românească: ce au ajuns să caute cu disperare românii în magazine, după ce prețurile au explodat

Inflația continuă să crească alarmant, în timp ce pensiile și salariile înregistrează scăderi, potrivit datelor oficiale publicate de INS. Analiștii consultați de „Adevărul” spun că românii vor resimți tot mai puternic efectele scumpirilor, iar capacitatea statului de a interveni este limitată.The post „Jocurile Foamei” în varianta românească: ce au ajuns să caute cu disperare românii în magazine, după ce prețurile au explodat first appeared on Nexta.ro.

Zelenski: Europa are nevoie de Ucraina pentru a face față amenințărilor pe termen lung ale Rusiei

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare sâmbătă, Zelenski a afirmat că numeroși lideri europeni recunosc faptul că relația dintre Ucraina și Europa este una de dependență reciprocă. „Noi auzim de la mulți lideri că nu doar Ucraina are nevoie de Europa, ci și că Ucraina este utilă Europei, iar acest lucru este adevărat”, a transmis Zelenski. Președintele ucrainean a susținut că Rusia își consolidează prezența militară în apropierea Europei și...

Ilie Bolojan a fost în vizită la Cimitirul de Onoare de la Țiganca. Premierul demis a depus o coroană de flori în memoria soldaților...

Premierul demis, Ilie Bolojan, a depus o coroană de flori la Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca, din Republica Moldova, în memoria soldaților români căzuți în luptele din vara anului 1941. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ilie Bolojan a subliniat semnificația locului pentru memoria colectivă și pentru cinsitrea sacrificului militarilor români. „Astăzi, la Mănăstirea Eroilor Români de la Țiganca din Republica Moldova, am depus o coroană de flori...

Trafic de coșmar pe Valea Oltului, la pasajul peste Râul Vadului. Șoferii sunt revoltați: „Stăm ca proștii într-o țară în care taxele s-au dublat”

Șoferii care au pornit la drum pe DN 7, atât vineri, cât și sâmbătă dimineață, s-au confruntat cu ambuteiaje și au stat ore întregi în trafic, în zona Valea Oltului. Motivul este lucrările de întreținere periodică peste pasajul Râul Vadului. Coloane kilometrice de autoturisme s-au format vineri și sâmbătă pe DN7 în zona pasajului Râul Vadului. Șoferii se plâng că stau ore întregi în trafic pentru a parcurge Valea Oltului...

Donald Trump anunță că liderul „uneia dintre cele mai sângeroase organizații teroriste de pe planetă” a fost ucis într-un atac al SUA. Cine era...

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că forțele Statelor Unite au efectuat un atac în urma căruia a fost ucis Hector Rusthenford Guerrero Flores, cunoscut sub numele de Niño Guerrero, liderul bandei venezuelene Tren de Aragua, notează Reuters. „La ordinul meu, Comandamentul Sudic al Statelor Unite a executat o lovitură rapidă și letală, eliminându-l …The post Donald Trump anunță că liderul „uneia dintre cele mai sângeroase organizații teroriste...

Franța: Mii de protestatari au ieșit în stradă pentru a apăra petrecerile libere, amenințate de un nou proiect de lege

Mii de oameni au ieșit în stradă, sâmbătă, în Paris și Bordeaux, pentru a apăra petrecerile libere, potrivit AFP. Acestea sunt amenințate de proiectul de lege Ripost, o propunere de înăsprire a reglementărilor privind astfel de evenimente. Manifestanții, în mare parte foarte tineri, au mărșăluit la Paris în spatele a aproximativ zece camioane. Acestea difuzau muzică techno, trance și electro într-o atmosferă relaxată, care a reunit raveri și susținători ai mișcării...

Franța: Mii de protestatari au ieșit în stradă pentru a apăra petrecerile libere, amenințate de un nou proiect de lege

Mii de oameni au ieșit în stradă, sâmbătă, în Paris și Bordeaux, pentru a apăra petrecerile libere, potrivit AFP. Acestea sunt amenințate de proiectul de lege Ripost, o propunere de înăsprire a reglementărilor privind astfel de evenimente. Manifestanții, în mare parte foarte tineri, au mărșăluit la Paris în spatele a aproximativ zece camioane. Acestea difuzau muzică techno, trance și electro într-o atmosferă relaxată, care a reunit raveri și susținători ai mișcării...