Tomac: Indexarea pensiilor, aplicată după evaluarea bugetului și discuții cu Comisia Europeană

„Obiectivul nostru este să respectăm persoanele vârstnice din această țară, care așteaptă de foarte mult timp să le fie indexate pensiile. (…) Evident că urmează să mai facem o evaluare, să discutăm cu cei de la Comisia Europeană, dar optimismul nostru ne încurajează să privim o asemenea măsură ca și posibilă, începând de la 1 ianuarie 2027”, a afirmat premierul desemnat Eugen Tomac, sâmbătă, într-o intervenție la Antena 3 CNN.

Acesta a adăugat că măsura ar putea fi aplicată în funcție de spațiul bugetar disponibil.

„Ținând cont de sumele de deficit bugetar pe care le-am asumat, este esențial să fim predictibili, pentru că măsurile pe care le vom propune nu vrem să surprindă pe nimeni. Și, așa cum am spus, obligația noastră este ca, în termen de una-două luni maxim, să avem o evaluare corectă a bugetului”, a spus Tomac.

El a subliniat că o eventuală creștere a pensiilor va fi corelată cu inflația, conform legislației în vigoare, însă decizia finală va fi luată după analiza completă a bugetului.

„Absolut va fi corelată cu inflația, exact cum prevede legea. În clipa în care vom avea datele exacte, cel mai probabil în jurul cifrei pe care ați anunțat-o dumneavoastră (n.r.: 10%), vom lua această măsură. Dar, repet, după ce vom face o evaluare extrem de serioasă, astfel încât să nu afecteze bugetul de stat. Dar ținta noastră este aceasta și este o necesitate”, a mai precizat premierul desemnat.

The post Tomac: Indexarea pensiilor, aplicată după evaluarea bugetului și discuții cu Comisia Europeană first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Emma Răducanu și Donna Vekic vor disputa finala turneului WTA 500 de la Queen’s

Emma Răducanu a trecut mai întâi de rusoaica Kamilla...

Schimbare de macaz pentru Patinoarul „Mihai Flamaropol”: Primăria Sectorului 2 preia integral contractul de la Capitală

Primăria Sectorului 2 solicită preluarea integrală a proiectului de...

ULTIMA ORĂ

Ilie Bolojan a depus o coroană la Mănăstirea Eroilor Români de la Ţiganca, din Republica Moldova, în memoria soldaţilor români morţi în 1941: Ne...

Premierul demis Ilie Bolojan a depus, sâmbătă, o coroană de flori la Mănăstirea Eroilor Români de la Ţiganca, din Republica Moldova, în memoria soldaţilor români...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Ilie Bolojan a depus o coroană la Mănăstirea Eroilor Români de la Ţiganca, din Republica Moldova, în memoria soldaţilor români morţi în 1941: Ne...

Premierul demis Ilie Bolojan a depus, sâmbătă, o coroană de flori la Mănăstirea Eroilor Români de la Ţiganca, din Republica Moldova, în memoria soldaţilor români morţi pe aceste meleaguri în vara anului 1941. „Ne plecăm frunţile în faţa sacrificiului celor care au luptat pentru ţară şi pentru idealurile generaţiei lor (…). Datoria noastră este să păstrăm vie memoria eroilor, să cinstim jertfa lor şi să transmitem generaţiilor viitoare respectul...

Emma Răducanu și Donna Vekic vor disputa finala turneului WTA 500 de la Queen’s

Emma Răducanu a trecut mai întâi de rusoaica Kamilla Rakhimova în sferturile de finală, iar apoi a învins-o în semifinale pe americanca Iva Jovic, cap de serie numărul șase, cu 6-2, 6-2, după o oră și 31 de minute de joc. Pentru jucătoarea britanică, aceasta va fi prima finală disputată pe teren propriu la nivel WTA și a treia din carieră. În cealaltă semifinală, Donna Vekic a învins-o categoric pe britanica...

Programul de guvernare Tomac, ruptură de Bolojan: Se pregătește finanțarea pentru SMR-urile americane de la Doicești, investiție de până la 7 miliarde dolari

Draftul de program de guvernare al posibilului guvern tehnocrat condus de premierul desemnat Eugen Tomac prevede pregătirea finanțării proiectului construirii unei centrale nucleare de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, cu tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) dezvoltată și deținută de compania americană NuScale.The post Programul de guvernare Tomac, ruptură de Bolojan: Se pregătește finanțarea pentru SMR-urile americane de la Doicești,...

Programul de guvernare Tomac, ruptură de Bolojan: Se pregătește finanțarea pentru SMR-urile americane de la Doicești, investiție de până la 7 miliarde dolari

Draftul de program de guvernare al posibilului guvern tehnocrat condus de premierul desemnat Eugen Tomac prevede pregătirea finanțării proiectului construirii unei centrale nucleare de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, cu tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) dezvoltată și deținută de compania americană NuScale.The post Programul de guvernare Tomac, ruptură de Bolojan: Se pregătește finanțarea pentru SMR-urile americane de la Doicești,...

Schimbare de macaz pentru Patinoarul „Mihai Flamaropol”: Primăria Sectorului 2 preia integral contractul de la Capitală

Primăria Sectorului 2 solicită preluarea integrală a proiectului de reconstrucție a Patinoarului „Mihai Flamaropol”, pe fondul nemulțumirilor legate de ritmul de execuție al lucrărilor, a declarat primarul Rareș Hopincă pentru „Adevărul”.The post Schimbare de macaz pentru Patinoarul „Mihai Flamaropol”: Primăria Sectorului 2 preia integral contractul de la Capitală first appeared on Nexta.ro.

Secolul Guguță, spectacol stradal care a reunit la Soroca iubitorii celui mai îndrăgit erou al literaturii pentru copii

Personajul creat de Spiridon Vangheli continuă să adune generații întregi sub aceeași căciulă. La Soroca, zeci de copii, părinți și artiști au participat la spectacolul stradal „Secolul Guguță”, un eveniment dedicat celui mai îndrăgit erou al literaturii pentru copii și moștenirii lăsate de marele scriitor.

INTERVIU. Ce efecte poate avea în România puternicul fenomen meteorologic „ce va turna gaz peste focul unei lumi aflate în încălzire”

Mai multe organizații au avertizat că fenomenul climatic El Nino va veni în a doua parte din 2026 cu o forță fără precedent și că va face și mai greu de suportat efectele încălzirii globale. HotNews a vorbit cu profesorul universitar Mihai Dima petrru a afla ce înseamnă asta pentru România.    Fenomenul meteorologic natural El …The post INTERVIU. Ce efecte poate avea în România puternicul fenomen meteorologic „ce va...