Amenzi și sesizări penale după Marșul Normalității, la care a participat Diana Șoșoacă

Pe timpul desfășurării adunării publice organizate de Asociația Noua Dreaptă și Partidul S.O.S. România, forțele de ordine au monitorizat ca la Marșul Normalității să se respecte cadrul legal și au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În contextul manifestației, au fost constatate situații în care unii dintre participanți au promovat în public lozinci susceptibile de a intra sub incidența legislației în vigoare.

„Ca urmare a celor constatate, jandarmii au întocmit actele procedurale prevăzute de lege și au sesizat organele competente, în conformitate cu prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, cu modificările și completările ulterioare”, transmite Jandarmeria Capitalei.

Eurodeputata Diana Șoșoacă și partidul Noua Dreaptă au organizat, sâmbătă, „Marșul Normalității”, manifestație care a avut loc în contextul în care în aceeași zi era programat Marșul Bucharest Pride.

The post Amenzi și sesizări penale după Marșul Normalității, la care a participat Diana Șoșoacă first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Dorit ca selecţioner al Italiei, Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar

Tehnicianul Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar,...

Mesaj RO-Alert în Tulcea: Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a emis,...

ULTIMA ORĂ

Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”

„Nu vă bateți joc de propria muncă!”, îi avertizează un primar din Dolj pe producătorii locali care ar putea recurge la practici nelegale pentru a-și...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”

„Nu vă bateți joc de propria muncă!”, îi avertizează un primar din Dolj pe producătorii locali care ar putea recurge la practici nelegale pentru a-și rezerva locuri bune de vânzare în piețe din orașe mari.The post Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează” first appeared on Nexta.ro.

Anthropic „dezactivează brusc” cele mai puternice două modele de inteligență artificială ale sale după ce administrația Trump a cerut ca acestea să fie accesibile...

La doar trei zile după lansarea comercială, compania americană Anthropic a suspendat accesul la modelele sale de inteligență artificială Claude Fable 5 și Mythos 5, în urma unei directive emise de…The post Anthropic „dezactivează brusc” cele mai puternice două modele de inteligență artificială ale sale după ce administrația Trump a cerut ca acestea să fie accesibile doar cetățenilor americani first appeared on Nexta.ro.

Dorit ca selecţioner al Italiei, Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar

Tehnicianul Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar, el fiind dorit pentru a prelua postul de selecţioner al Italiei.The post Dorit ca selecţioner al Italiei, Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar first appeared on Nexta.ro.

Dorit ca selecţioner al Italiei, Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar

Tehnicianul Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar, el fiind dorit pentru a prelua postul de selecţioner al Italiei.The post Dorit ca selecţioner al Italiei, Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar first appeared on Nexta.ro.

Dorit ca selecţioner al Italiei, Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar

Tehnicianul Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar, el fiind dorit pentru a prelua postul de selecţioner al Italiei.The post Dorit ca selecţioner al Italiei, Roberto Mancini a părăsit echipa Al-Sadd din Qatar first appeared on Nexta.ro.

Mesaj RO-Alert în Tulcea: Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a emis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un mesaj Ro-Alert în care îi avertizează pe locuitorii din nordul judeţului Tulcea că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.The post Mesaj RO-Alert în Tulcea: Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian first appeared on Nexta.ro.

Ministerul ucrainean al Sănătăţii îi răspunde lui Tulsi Gabbard cu privire la „laboratoarele biologice ale SUA” din Ucraina

Ministerul Sănătăţii din Ucraina a reacţionat la publicarea de către directoarea Serviciului Naţional de Informaţii al SUA, Tulsi Gabbard, a unor date care ar indica finanţarea pe termen lung de către guvernul SUA a peste 120 de „laboratoare biologice” în mai multe ţări, inclusiv în Ucraina, relatează Ukrainska Pravda.The post Ministerul ucrainean al Sănătăţii îi răspunde lui Tulsi Gabbard cu privire la „laboratoarele biologice ale SUA” din Ucraina first...