Operațiunea „JUPITER”: percheziții într-un dosar de furt calificat de produse petroliere cu un prejudiciu de 150.000 de lei

Polițiștii din Dâmbovița au pus în aplicare 62 de mandate de percheziție domiciliară în mai multe județe, în cadrul operațiunii „JUPITER”. Perchezițiile sunt realizate într-un dosar de furt calificat de produse petroliere cu un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei.

„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în această dimineață, 14 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pun în aplicare 62 de mandate de percheziție domiciliară în județele Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ilfov, Ialomița, Tulcea, Vâlcea și în municipiul București”.

Ulterior, „polițiștii vor pune în executare 64 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul poliției pentru audieri”.

„Activitățile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat de produse petroliere, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei”, au mai transmis polițiștii.

The post Operațiunea „JUPITER”: percheziții într-un dosar de furt calificat de produse petroliere cu un prejudiciu de 150.000 de lei first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cod galben de furtuni în două județe din țară. Sunt anunțate averse torențiale și grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie (Administraţia Naţională de Meteorologie) a...

Un bărbat de 56 de ani s-a înecat în mare în staţiunea Mamaia

Un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a...

Veștea face apel la PNL să revină la masa negocierilor. Ciucu: „Ai complotat și ai trădat”

După desemnarea sa pentru funcția de premier, liberalul Adrian...

ULTIMA ORĂ

Poliţia de Frontieră anunţă că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară a minorilor

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române au anunţat că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară şi că verificarea existenţei...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Poliţia de Frontieră anunţă că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară a minorilor

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române au anunţat că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară şi că verificarea existenţei acestuia este realizată electronic în momentul controlului.The post Poliţia de Frontieră anunţă că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară a minorilor first appeared on Nexta.ro.

Cod galben de furtuni în două județe din țară. Sunt anunțate averse torențiale și grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie (Administraţia Naţională de Meteorologie) a emis duminică atenţionări nowcasting Cod galben de vreme severă imediată pentru localităţi din judeţele Iaşi şi Suceava, valabile în intervalul 12:40-13:45.The post Cod galben de furtuni în două județe din țară. Sunt anunțate averse torențiale și grindină first appeared on Nexta.ro.

Congresul PAS: bilanțul ultimilor 10 ani și planurile pentru următorul mandat

La Chișinău are loc cel de-al IV-lea Congres al Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), eveniment în cadrul căruia urmează să fie aleasă echipa de conducere a formațiunii pentru următorii patru ani. La reuniune participă 935 de delegați cu drept de vot. În deschiderea congresului, reprezentanții partidului au subliniat importanța momentului atât pentru viitorul organizației, cât și pentru parcursul politic al Republicii Moldova. „Astăzi este și o ocazie potrivită să privim în...

Un bărbat de 56 de ani s-a înecat în mare în staţiunea Mamaia

Un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a înecat în mare, duminică, în staţiunea Mamaia. El a fost scos din apă şi cadrele medicale au încercat resuscitarea sa, fără rezultat.The post Un bărbat de 56 de ani s-a înecat în mare în staţiunea Mamaia first appeared on Nexta.ro.

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineaţă de duminică, fără ca Adrian Veştea să fie propus de...

AUR consideră că propunerea intempestivă a lui Adrian Veştea ca premier, venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineaţă de duminică, fără ca Veştea să fie propus de vreun partid, nu face decât să sporească actuala criză. „Separaţia puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Preşedinţiei. Când acesta se blochează, soluţia constituţională o reprezintă alegerile anticipate”, este mesajul AUR după anunţul preşedintelui Nicuşor Dan.The post ADRIAN VEŞTEA,...

Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024

Statul român se află într-un moment de mare cumpănă, iar propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineață de duminică, fără ca Adrian Veștea să fie propus de vreun partid politic, nu face decât să sporească actuala criză pe care o parcurgem.The post Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024 first appeared on Nexta.ro.

Veștea face apel la PNL să revină la masa negocierilor. Ciucu: „Ai complotat și ai trădat”

După desemnarea sa pentru funcția de premier, liberalul Adrian Veștea i-a mulțumit președintelui Nicușor Dan pentru încredere le-a transmis un mesaj colegilor din PNL un mesaj despre „responsabilitate”. Ciprian Ciucu i-a răspus dur: „Ai complotat împotriva colegilor tăi”.The post Veștea face apel la PNL să revină la masa negocierilor. Ciucu: „Ai complotat și ai trădat” first appeared on Nexta.ro.