Prima reacție a lui Dan Dungaciu la desemnarea premierului Adrian Veștea. Ce spune liderul AUR

Dan Dungaciu a avut o primă reacție la desemnarea premierului Adrian Veștea. Liderul AUR a făcut referire, în prima parte a declarației sale, la comunicatul transmis de facțiunea politică din care face parte. Altfel, a spus că situația din România ar fi „mai degrabă, un act de disperare”.

„Luptăm pentru pace până nu mai rămâne piatră peste piatră. Această butadă atribuită Rusiei sau URSS era expresia ironică a unei exprimări care nu avea nicio legătură cu realitatea sau care, în numele realității, distrugea tocmai ceea ce pretindea că apără.

Adrian Veștea, noul premier desemnat de Nicușor Dan

Cam așa stau lucrurile și cu democrația din România. Luptăm pentru democrație până nu mai rămâne nimic din ea. Aceasta este atmosfera care învăluie noile evoluții politice de la București.

AUR și-a exprimat, printr-un comunicat, poziționarea față de ceea ce se întâmplă acum în spațiul politic românesc.

Formațiunea afirmă că privește cu îngrijorare tendințele de tip autoritar care se manifestă, deocamdată, prin anularea și ignorarea legislației, atât în spiritul, cât și în litera ei.

Ceea ce se întâmplă acum la București este, mai degrabă, un act de disperare. Este actul de disperare al unei clase politice care vede inevitabil că pierde puterea, dar care nu vrea să abandoneze această confruntare”, spune Dan Dungaciu.

„Mesajul politic principal este că se va face totul pentru ca «cordonul sanitar» să funcționeze”

Apoi, Dan Dungaciu a făcut referire la situația de la nivelul european. El susține că partidele din afara curentului politic dominant sunt marginalizate atât în România, cât și în alte state europene. El afirmă, de asemenea, că deciziile guvernamentale sunt influențate în mare măsură de considerente geopolitice și de orientarea pro-occidentală.

„Cât va mai dura această bătălie împotriva realității? Nu foarte multă vreme. Din acest punct de vedere, tot ceea ce se petrece nu doar în România, ci și în spațiul european, reflectă dorința obsesivă de a ține în afara jocului politic partidele care nu aparțin mainstreamului și care nu fac parte din coalițiile geopolitice dominante.

În România, guvernările sunt geopolitice înainte de a fi politice. Sunt geopolitice pentru că îndeplinesc anumite comandamente pe care nu le decid ele însele. Cuvântul-cheie în aceste coaliții este «forțele occidentale».

Așa cum fostul premier desemnat a rostit această formulă și noul premier desemnat, fără a mai intra în detaliile tehnice ale modului în care a fost desemnat, a folosit-o în prima sa ieșire publică în această calitate. Va fi sprijinit de «forțele occidentale». «Forțele occidentale» este o expresie-cheie – un cod! – menită să transmită mesajul către Centru (Bruxelles etc.) că «suntem în continuare pe baricade, că suntem și rămânem oamenii voștri».

Mesajul politic principal este că se va face totul pentru ca «cordonul sanitar» să funcționeze, pentru a ține în afara puterii partidele care nu sunt agreate. Asta este ceea ce se petrece acum în România. Toată politica europeană are ca miză ținerea în afara puterii a partidelor de protest, suveraniste, patriotice!”, a continuat liderul AUR.

Eugen Tomac, Nicușor Dan și Adrian Veștea

„Bătălia politică din România este, în esență, o bătălie geopolitică”

Liderul AUR a acuzat existența unui „cordon sanitar” menit să împiedice accesul la putere al partidelor suveraniste și de protest. Acesta a susținut că strategia este aplicată la nivel european, dar consideră că influența sa se va diminua pe măsură ce marile state europene își schimbă abordarea. Apoi, a făcut referire la alegerile care vor avea loc în Germania și Franța.

Liderul AUR a susținut că disputa politică din România are o puternică dimensiune geopolitică și a criticat partidele tradiționale, pe care le consideră în declin. El a acuzat încălcări ale principiilor democratice și a afirmat că actualul model politic se apropie de final.

„Numai că acest cordon sanitar mai poate fi funcțional doar pentru puțină vreme. El nu se va rupe decisiv nici la București, așa cum nu s-a rupt nici în Ungaria. Se va rupe atunci când se va rupe la centru, adică în statele mari, decisive. Iar centrul Europei, marile puteri europene, dau semne că au dificultăți în a mai menține acest cordon sanitar.

Vor urma anul acesta alegeri decisive în Germania, vor fi alegeri în Franța, iar în Marea Britanie vedem cu toții ce se petrece, chiar dacă, de iure, Regatul Unit nu mai este în UE.

Vedem că centrul intră într-o criză majoră. Iar dacă în centru, în Germania sau în Franța, cordonul sanitar se va rupe, atunci el va exploda și la Bruxelles și, evident, și la București.

Este doar o chestiune de timp. Prin urmare, bătălia politică din România este, în esență, o bătălie geopolitică. Așa trebuie înțeleasă. O guvernare geopolitică, menită să implementeze proiecte geopolitice (Ucraina, SAFE, federalzare etc.).

Din perspectiva partidelor politice așa-zis tradiționale din România, a mainstreamului, cum îl numim noi, aceasta este, dacă vreți, cântecul de lebădă. Este ultima perioadă în care încearcă să supraviețuiască și să reusească . Însă, prin aceste tentative disperate de supraviețuire, prin încălcarea legislației, prin încălcarea democrației, toate acestea fiind cauționate de Bruxelles și de forțele europene care conduc astăzi continentul, nu fac decât să-și sape singure groapa.

Este doar o chestiune de timp, repet. Trebuie să mai avem puțină răbdare, iar sarcina noastră principală este să ne întărim pentru momentul care va veni.

Nu vrem să fim parte a acestui joc, care este incorect din toate punctele de vedere, care este desuet din punct de vedere istoric, pentru că ține de trecut și care este incorect pentru că încalcă legile democrației.

Partidul nostru este un partid al viitorului, un partid despre viitor și un partid în care cuvintele democrație, libertate individuală și demnitatea cetățeanului român trebuie să fie literă de lege.

Nu suntem în această realitate. Ne pregătim pentru realitatea care va veni. Privim cu îngrijorare ceea ce se întâmplă, dar și cu satisfacția că, de fapt, cu cât evoluția politică din România devine mai urâtă, mai urât mirositoare, mai inestetică, cu atât sfârșitul acestei clase politice poate veni mai repede”, a mai spus Dan Dungaciu, pe Facebook.

Sursă foto: Mediafax Foto, Administrația Prezidențială
Sursă video: Facebook Dan Dungaciu

The post Prima reacție a lui Dan Dungaciu la desemnarea premierului Adrian Veștea. Ce spune liderul AUR first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Lucruri pe care nu ar trebui să le cumperi niciodată dintr-un magazin second-hand. Ce ar trebui evitat complet

Achizițiile second-hand pot părea avantajoase financiar, dar aduc riscuri...

Lucruri pe care nu ar trebui să le cumperi niciodată dintr-un magazin second-hand. Ce ar trebui evitat complet

Achizițiile second-hand pot părea avantajoase financiar, dar aduc riscuri...

ULTIMA ORĂ

Elveția a spus „Nu” inițiativei de plafonare a numărului de locuitori al țării. Care este rezultatul referendumului care voia să interzică imigrația

Alegătorii din Elveția au respins duminică inițiativa numită „Nu unei Elveții cu 10 milioane de locuitori”, iar proiecțiile oficiale realizate imediat după închiderea urnelor au...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Elveția a spus „Nu” inițiativei de plafonare a numărului de locuitori al țării. Care este rezultatul referendumului care voia să interzică imigrația

Alegătorii din Elveția au respins duminică inițiativa numită „Nu unei Elveții cu 10 milioane de locuitori”, iar proiecțiile oficiale realizate imediat după închiderea urnelor au arătat un rezultat clar: 55% dintre participanți au votat împotrivă, în timp ce 45% au votat pentru această măsură. Proiectul lansat de Partidul Popular Elvețian (SVP), cunoscut și ca „Inițiativa pentru Sustenabilitate”, viza introducerea în constituție a unui prag maxim de 10 milioane de locuitori...

Dan Dungaciu (AUR) prevestește eșecul noului Cabinet: „S-a început cu stângul. Va fi o coaliție peticită care ne va duce dintr-o criză în alta”

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a lansat un atac dur la adresa modului în care s-a realizat noua desemnare pentru funcția de prim-ministru, subliniind că decizia președintelui reprezintă doar un paliativ care va adânci instabilitatea politică din țară. Potrivit liderului AUR, formula propusă nu rezolvă problema de fond și va genera tensiuni sociale și mai mari.The post Dan Dungaciu (AUR) prevestește eșecul noului Cabinet: „S-a început cu stângul. Va fi...

Opoziția rusă și-a ales noul lider în exil. Primele tensiuni apar chiar după congresul de la Berlin

Politicianul rus de opoziție Ilya Iașin a fost ales președinte al noului partid al opoziției ruse din exil, „Rusia Pașnică”, în cadrul unui congres desfășurat la Berlin pe 12 și 13 iunie. The post Opoziția rusă și-a ales noul lider în exil. Primele tensiuni apar chiar după congresul de la Berlin first appeared on Nexta.ro.

Opoziția rusă și-a ales noul lider în exil. Primele tensiuni apar chiar după congresul de la Berlin

Politicianul rus de opoziție Ilya Iașin a fost ales președinte al noului partid al opoziției ruse din exil, „Rusia Pașnică”, în cadrul unui congres desfășurat la Berlin pe 12 și 13 iunie. The post Opoziția rusă și-a ales noul lider în exil. Primele tensiuni apar chiar după congresul de la Berlin first appeared on Nexta.ro.

Lucruri pe care nu ar trebui să le cumperi niciodată dintr-un magazin second-hand. Ce ar trebui evitat complet

Achizițiile second-hand pot părea avantajoase financiar, dar aduc riscuri serioase pentru sănătate și siguranță. The post Lucruri pe care nu ar trebui să le cumperi niciodată dintr-un magazin second-hand. Ce ar trebui evitat complet first appeared on Nexta.ro.