Soluția simplă prin care poți împiedica șobolanii să îți invadeze grădina

Pe măsură ce temperaturile cresc, experții avertizează că în această perioadă este una dintre cele mai aglomerate pentru șobolani, potrivit Express.

Lunile mai calde oferă condițiile ideale pentru ca aceste rozătoare să se înmulțească. Ele sunt atrase de grădini, datorită accesului rapid la hrană, apă și adăpost.

Grămezile de compost, șoproanele, serele și spațiile de sub terase pot deveni ascunzători atractive pentru șobolanii care doresc să-și stabilească o casă, arată sursa.

Deși combaterea profesională a dăunătorilor poate fi necesară pentru infestările grave, experții în grădinărit spun că există câțiva pași simpli pe care proprietarii de case îi pot face, pentru a face spațiile exterioare mai puțin atractive pentru rozătoare.

Remediul natural ce ține șobolanii la distanță

Potrivit experților în grădinărit menționați de sursă, uleiul de mentă este unul dintre parfumurile naturale pe care șobolanii le detestă. Ei îl urăsc din cauza simțului lor, având mirosul foarte sensibil.

Prin amestecarea uleiului de mentă cu apă și pulverizarea acestuia în zonele vulnerabile ale grădinii, proprietarii de case pot descuraja șobolanii să se aventureze în apropierea culturilor. De asemenea, rozătoarele vor evita și straturile de flori și a alte spații exterioare.

Experții recomandă aplicarea spray-ului în jurul plantelor și a bordurilor grădinii. Acesta trebuie reaplicat de două ori pe săptămână, pentru a-i menține eficacitatea, mai specifică sursa.

Alte recomandări naturale

De asemenea, experții mai recomandă plantarea catnipului (iarba pisicii) în jurul marginilor grădinilor. Ei consideră că șobolanilor nu le place mirosul său.

În cele din urmă, experții subliniază faptul că aceste soluții care descurajează mirosurile funcționează cel mai bine atunci când sunt combinate cu o bună întreținere a grădinii.

Șobolanii sunt animale oportuniste și se vor instala adesea oriunde hrana și adăpostul sunt ușor disponibile. Fructele căzute, hrana pentru păsări, containerele de compost pline și zonele de depozitare aglomerate pot atrage aceste rozătoare.

Menținerea peluzelor tunse, îndepărtarea regulată a gunoiului și tăierea vegetației crescute excesiv pot ajuta la reducerea numărului de locuri în care se pot ascunde șobolanii, potrivit sursei citate.

Mutarea obiectelor prin grădină poate împiedica șobolanii să o invadeze

De asemenea, experții mai recomandă să mutați regulat obiectele prin grădină.

Șobolanii sunt precauți față de schimbările nefamiliare din mediul lor. Această trăsătură este cunoscută sub numele de neofobie. Rearanjarea ghivecelor, a mobilierului de grădină și a altor obiecte poate perturba rutele stabilite. Mai mult,  poate face ca o zonă să pară mai puțin sigură pentru rozătoare.

Pentru proprietari care doresc să țină rozătoarele la distanță în această vară, o combinație de elemente naturale de descurajare cu miros puternic și întreținerea regulată a grădinii ar putea contribui la transformarea grădinilor într-o destinație mult mai puțin atractivă pentru dăunătorii nedoriți, mai precizează sursa inițială.

The post Soluția simplă prin care poți împiedica șobolanii să îți invadeze grădina first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cum a construit Antoni Gaudí Sagrada Familia și de ce a murit fără să o vadă terminată

Gaudí a preluat șantierul Sagrada Familia la 31 de...

Friday Adams a semnat cu Universitatea Cluj

Friday Adams (23 de ani) completează mercato-ul foarte activ...

Friday Adams a semnat cu Universitatea Cluj

Friday Adams (23 de ani) completează mercato-ul foarte activ...

FIFA îl va despăgubi financiar pe arbitrul care a fost interzis la CM de fotbal

Neadmis pe teritoriul SUA de oficialitățile vamale, arbitrul somalez...

ULTIMA ORĂ

„Secolul Guguță”, spectacol stradal care a reunit la Soroca iubitorii celui mai îndrăgit erou al literaturii pentru copii

Personajul creat de Spiridon Vangheli continuă să adune generații întregi sub aceeași căciulă. La Soroca, zeci de copii, părinți și artiști au participat la spectacolul...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

„Secolul Guguță”, spectacol stradal care a reunit la Soroca iubitorii celui mai îndrăgit erou al literaturii pentru copii

Personajul creat de Spiridon Vangheli continuă să adune generații întregi sub aceeași căciulă. La Soroca, zeci de copii, părinți și artiști au participat la spectacolul stradal „Secolul Guguță”, un eveniment dedicat celui mai îndrăgit erou al literaturii pentru copii și moștenirii lăsate de marele scriitor.

Acordul cu SUA prevede relaxarea sancțiunilor petroliere și restricții asupra programului nuclear, potrivit unui oficial din Teheran

Un înalt oficial iranian a declarat pentru Reuters că versiunea finală a memorandumului de înțelegere cu Statele Unite (SUA) acoperă o serie de aspecte: programul nuclear al Teheranului, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și derogările acordate de SUA în privința sancțiunilor petroliere.

Cum a construit Antoni Gaudí Sagrada Familia și de ce a murit fără să o vadă terminată

Gaudí a preluat șantierul Sagrada Familia la 31 de ani și nu l-a mai părăsit niciodată. În următoarele decenii, catedrala i-a devenit operă, refugiu și destin. La 100 de ani de la moartea sa, povestea bazilicii vorbește despre geniu, credință și răbdarea de a construi pentru generațiile viitoare.The post Cum a construit Antoni Gaudí Sagrada Familia și de ce a murit fără să o vadă terminată first appeared on...

Construcțiile ilegale de pe terenuri agricole, inclusiv transferate în intravilan, ar putea intra în legalitate prin plata unui tarif majorat de 5 ori

Construcțiile realizate pe terenuri agricole și pe terenuri agricole incluse în intravilan fără avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii, în perioada anterioară anului 2026, ar putea intra în legalitate prin plata tarifului legal de scoatere din circuitul agricol majorat de 5 ori, conform unei inițiative legislative a vicepremierului interimar și ministrului interimar all Agriculturii, Tanczos Barna.The post Construcțiile ilegale de pe terenuri agricole, inclusiv transferate în...

Construcțiile ilegale de pe terenuri agricole, inclusiv transferate în intravilan, ar putea intra în legalitate prin plata unui tarif majorat de 5 ori

Construcțiile realizate pe terenuri agricole și pe terenuri agricole incluse în intravilan fără avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii, în perioada anterioară anului 2026, ar putea intra în legalitate prin plata tarifului legal de scoatere din circuitul agricol majorat de 5 ori, conform unei inițiative legislative a vicepremierului interimar și ministrului interimar all Agriculturii, Tanczos Barna.The post Construcțiile ilegale de pe terenuri agricole, inclusiv transferate în...

Atenție, călători! Trafic intens la punctul de trecere Palanca

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, se înregistrează trafic intens la punctul de trecere a frontierei Palanca, pe sensul de intrare în Republica Moldova, unde fluxul majorat de călători și mijloace de transport a generat aglomerări, comunică M...

Friday Adams a semnat cu Universitatea Cluj

Friday Adams (23 de ani) completează mercato-ul foarte activ al „studenţilor”, anunţă, duminică, FC Universitatea Cluj. Polivalentul fotbalist nigerian a ajuns la un acord cu clubul clujean încă din luna ianuarie.The post Friday Adams a semnat cu Universitatea Cluj first appeared on Nexta.ro.