Marea Britanie interzice accesul la rețelele de socializare pentru tinerii sub 16 ani. Inclusiv chatbot-urile AI vor fi supuse unor restricții

Prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, a anunțat, luni, interzicerea accesului minorilor sub 16 ani la rețeleler de socializare. Premierul a subliniat că decizia nu este „luată cu ușurință”, recunoscând că rețelele de socializare au adus „evident” și beneficii, însă, după spusele sale, statul are obligația de proteja copiii.

Interdicția va viza „platforme precum Snapchat, TikTok, YouTube, Instagram, Facebook și X”. Aplicațiile de mesagerie precum WhatsApp și Signal vor putea fi utilizate în continuare de copii.

„Rețelele de socializare îi fac pe copii nefericiți. Ele facilitează hărțuirea și abuzul și, probabil, le afectează sănătatea mintală. Ele îi expun la conținut periculos, deoarece acesta atrage atenția. Este creat în mod intenționat pentru a provoca dependență”, a declarat Starmer.

El a adăugat că platformele îi împiedică pe copii să învețe, să se odihnească și să se dezvolte normal: „îi împiedică să-și facă temele, să citească, să-și întâlnească prietenii, să se culce la timp și, în cele din urmă, le afectează dezvoltarea”.

Starmer a mai menționat că se așteaptă la sprijin din partea părinților și că nu intenționează să facă compromisuri în această privință: „Nu sunt dispus să fac compromisuri în ceea ce privește siguranța și fericirea copiilor noștri și, tocmai de aceea, această interdicție trebuie să fie introdusă și va fi introdusă”.

„Chatbot-urile romantice” vor fi interzise persoanelor sub 18 ani, iar chatbot-urile bazate pe inteligență artificială vor fi supuse unor restricții, a mai precizat șeful guvernului de la Londra.

Noile norme sunt planificate a fi adoptate înainte de Crăciun, iar acestea ar putea intra în vigoare în primăvara următoare.

Starmer a precizat că amenzile nu vor fi aplicate copiilor, ci platformelor.

De asemenea, el a anunțat că platformele care nu vor fi supuse interdicției totale vor trebui să prevină comunicarea copiilor cu străini.

Inițiativa a atras deja critici din partea companiilor tehnologice. În special, YouTube a declarat că „interdicțiile complete îi îndepărtează pe copii din astfel de medii sigure și controlate spre servicii anonime și mai puțin sigure”, iar Snapchat a subliniat că astfel de măsuri ar putea „pur și simplu să îi redirecționeze către platforme mai puțin sigure”.

Prim-ministrul a subliniat, însă, că servicii precum YouTube Kids nu vor fi interzise, deoarece nu conțin funcții care să provoace principalele îngrijorări.

The post Marea Britanie interzice accesul la rețelele de socializare pentru tinerii sub 16 ani. Inclusiv chatbot-urile AI vor fi supuse unor restricții first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ion Cristoiu: „Trump vrea să aducă pacea în Ucraina până pe 4 iulie!”

„Donald Trump vrea să pună capăt războiului din Ucraina...

Fotbal: Spaniolul Rafa Mir, condamnat la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală

Fotbalistul spaniol Rafa Mir a fost condamnat la opt...

Rusia și Iranul recrutează adolescenți pe Telegram și Discord, pentru a crea haos (Financial Times)

Rusia și Iranul apelează de mult timp la intermediari...

Fotbal: Spaniolul Rafa Mir, condamnat la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală

Fotbalistul spaniol Rafa Mir a fost condamnat la opt...

ULTIMA ORĂ

Ion Cristoiu: „Trump vrea să aducă pacea în Ucraina până pe 4 iulie!”

„Donald Trump vrea să pună capăt războiului din Ucraina până pe 4 iulie”, este concluzia analistului REALITATEA PLUS Ion Cristoiu, după ce liderul de la...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Ion Cristoiu: „Trump vrea să aducă pacea în Ucraina până pe 4 iulie!”

„Donald Trump vrea să pună capăt războiului din Ucraina până pe 4 iulie”, este concluzia analistului REALITATEA PLUS Ion Cristoiu, după ce liderul de la Casa Albă a anunțat încheierea atacurilor din Iran. Maestrul susține că anunțul a coincis cu ziua de naștere a președintelui american, dar și cu începutul summitului G7. În același timp, Cristoiu precizează că acordul de pace dintre SUA și Iran se va semna vineri.The...

Fotbalistul spaniol Rafa Mir a fost condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare, fiind găsit vinovat de agresiune sexuală şi vătămare corporală, a decis luni o instanţă din regiunea Valencia, potrivit Reuters.The post Fotbal: Spaniolul Rafa Mir, condamnat la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală first appeared on Nexta.ro.