Zeci de cazuri de escrocherii telefonice, raportate în doar trei zile: Prejudiciul depășește patru milioane de lei

În perioada 12–14 iunie, la Poliție au fost înregistrate 28 de cazuri de escrocherii telefonice, valoarea totală a prejudiciului estimat depășind patru milioane de lei. Dintre acestea, șase cazuri au fost comise în weekend, iar restul au fost săvârșite anterior și raportate ulterior de victime.

În același interval, au fost prevenite 346 de tentative de fraudă, fiind evitate astfel pierderi financiare considerabile.

Potrivit informațiilor, cele mai multe escrocherii au fost realizate prin metode de impersonare, infractorii prezentându-se drept angajați ai băncilor, ai Serviciului de Informații și Securitate, ai Poliției sau ai altor instituții de drept. Sub diverse pretexte, aceștia au încercat să determine victimele să transfere bani sau să contracteze credite în mod fraudulos.

Autoritățile precizează că, în numeroase cazuri, persoanele păgubite au sesizat instituțiile abilitate după zile sau chiar luni de la producerea faptelor, ceea ce a redus semnificativ șansele de blocare a tranzacțiilor și de identificare a autorilor. Totodată, se observă o creștere a cazurilor de manipulare psihologică pe termen lung, în care victimele sunt influențate treptat să efectueze mai multe tranzacții.

Poliția reamintește cetățenilor să nu furnizeze date personale sau bancare prin telefon, să nu efectueze transferuri la solicitarea unor persoane necunoscute și să raporteze imediat orice tentativă de fraudă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Zeci de cazuri de escrocherii telefonice, raportate în doar trei zile: Prejudiciul depășește patru milioane de lei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Orange Moldova a organizat #ForGoodConnections Day 2026, un eveniment dedicat siguranței digitale

De Ziua Copiilor, Orange Moldova a organizat #ForGoodConnections Day...

VIDEO Constanța și Varna devin puncte-cheie în noul hub de securitate al Mării Negre

România și Bulgaria au finalizat proiectul comun pentru crearea...

Osmochescu anunță lansarea a patru platforme industriale în 2027

Republica Moldova își propune să accelereze dezvoltarea economică prin...

Chișinău devine punct de plecare pentru deplasarea lui Zelenski la G7

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să participe la summitul...

UE extinde sancțiunile împotriva Rusiei: 34 de persoane și 47 de entități, pe noua listă

Consiliul Uniunii Europene a extins luni, 15 iunie, sancțiunile...

Kallas: Apartenența Moldovei și Ucrainei la UE va face Europa mai puternică

„Apartenența Moldovei și Ucrainei la UE va face Europa...

ULTIMA ORĂ

Prim-ministrul Alexandru Munteanu și Prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden – dialog despre cooperarea bilaterală și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut, la Luxemburg, o întrevedere cu prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Luc Frieden. Discuția a avut loc în marja...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Prim-ministrul Alexandru Munteanu și Prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden – dialog despre cooperarea bilaterală și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut, la Luxemburg, o întrevedere cu prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Luc Frieden. Discuția a avut loc în marja celei de-a doua Conferințe interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, care...

Colonişti israelieni au încercat să incendieze o moschee în Cisiordana ocupată şi au incendiat vehicule. Armata israeliană desfăşoară trupe împotriva unor ”revolte violente” ale...

Colonişti israelieni au incendiat vehicule şi au încercat să incendieze o o moschee, în weekend, în Cisiordania ocupată, potrivit agenţiei palestinene de presă Wafa, în timp ce armata israeliană desfăşura trupe pentru a reprima ceea ce a prezentat drept ”revolte violente” desfăşurate de către ”civili israelieni”, relatează AFP.The post Colonişti israelieni au încercat să incendieze o moschee în Cisiordana ocupată şi au incendiat vehicule. Armata israeliană desfăşoară trupe împotriva...

Colonişti israelieni au încercat să incendieze o moschee în Cisiordana ocupată şi au incendiat vehicule. Armata israeliană desfăşoară trupe împotriva unor ”revolte violente” ale...

Colonişti israelieni au incendiat vehicule şi au încercat să incendieze o o moschee, în weekend, în Cisiordania ocupată, potrivit agenţiei palestinene de presă Wafa, în timp ce armata israeliană desfăşura trupe pentru a reprima ceea ce a prezentat drept ”revolte violente” desfăşurate de către ”civili israelieni”, relatează AFP.The post Colonişti israelieni au încercat să incendieze o moschee în Cisiordana ocupată şi au incendiat vehicule. Armata israeliană desfăşoară trupe împotriva...

Șoferii de la firma lui Cristi Borcea care furau carburanți, prinși de detectivi angajați de companie. Cum s-au scuzat hoții

Polițiștii din Dâmbovița au reținut 24 de șoferi în scandalul furtului de benzină și motorină din cisternele cu care erau aprovizionate mai multe benzinării din țară.The post Șoferii de la firma lui Cristi Borcea care furau carburanți, prinși de detectivi angajați de companie. Cum s-au scuzat hoții first appeared on Nexta.ro.

Bruxelles-ul schimbă regulile jocului pentru extindere. Statele noi ar putea pierde dreptul de veto pentru mai bine de 15 ani

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a spus că noile state care vor adera la Uniunea Europeană ar putea să își piardă dreptul de veto național pentru o perioadă de peste 15 ani, în baza unor noi clauze de „salvgardare” incluse în tratatele de aderare. Măsura este discutată în contextul în care Ucraina și Republica Moldova au început oficial negocierile de aderare la UE, potrivit Euractiv. Marta Kos a sugerat totodată...

SURSE PNL a decis excluderea lui Veștea. Au stabilit și calendarul. Joi, Consiliu Național și Duminică Congres Extraordinar pentru votul final

Liberalii conduși de Ilie Bolojan s-ar fi pus de acord cu privire la calendarul pentru excluderea lui Adrian Veștea din partid, după ce acesta din urmă a fost desemnat premier de Nicușor Dan, peste capul lui Ilie Bolojan. Joi ar urma să aibă loc Consiliul Național, ca mai apoi un Congres Extraordinar să fie convocat în weekend, cel mai târziu duminică. Veștea, din poziția de prim-vicepreședinte PNL, nu poate fi...

Oana Țoiu, reacție după atacul Rusiei asupra unei mănăstiri UNESCO din Kiev: „Arată cât de goale sunt afirmațiile lui Putin”

Ministrul de Externe Oana Țoiu a reacționat, luni, după ce Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri aeriene de la începutul războiului, în care ținta principală a fost Kievul.The post Oana Țoiu, reacție după atacul Rusiei asupra unei mănăstiri UNESCO din Kiev: „Arată cât de goale sunt afirmațiile lui Putin” first appeared on Nexta.ro.