Liderul opozanților lui Bolojan, înaintea ședinței PNL: România are nevoie de un guvern stabil și nu își permite blocaje prelungite

Într-o postare publicată luni pe Facebook înaintea ședinței BPN al PNL, Hubert Thuma afirmă că nu este de acord cu direcția în care este împins partidul în actualul context politic și economic.

„Nu sunt de acord cu direcția în care ne împinge conducerea partidului în acest moment. Nu sunt de acord deloc. Și nu o spun ca să creez tensiune. O spun pentru că tăcerea, acum, ar fi o formă de complicitate la o greșeală. E timpul să încetăm să ne comportăm ca și cum am avea luxul timpului”, a spus Thuma.

Acesta susține că prelungirea negocierilor și lipsa unei soluții guvernamentale afectează economia și administrația locală.

„România are nevoie de un guvern acum. Situația economică este una dificilă, iar incertitudinea crește cu fiecare zi în care nu există o soluție clară”, a adăugat liberalul.

El a mai subliniat că deciziile politice trebuie luate din perspectiva interesului național, nu a calculelor electorale, și apreciază că președintele României a ales o soluție politică pentru desemnarea premierului.

„Președintele României a făcut un efort pe care mulți nu îl anticipau. A ales să asculte vocea cetățenilor și să vină cu o propunere politică, nu cu una tehnocrată. A înțeles că oamenii nu au votat pentru suspendarea politicii, ci pentru asumarea ei. Cred că este timpul să facem și noi același lucru. Cred că este timpul să punem oamenii pe primul loc, dincolo de calcule, dincolo de strategii și dincolo de grija pentru următorul sondaj”, a afirmat Thuma.

Thuma sare în apărarea desemnării lui Veștea drept premier

El i-a luat apărarea lui Adrian Veștea, care a fost desemnat duminică de către președintele Nicușor Dan să formeze un nou Guvern, subliniind că PNL nu ar trebui să răspundă prin măsuri punitive.

„În ultimele zile, un coleg al nostru, prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a primit mandatul de a încerca să formeze un guvern. Răspunsul pe care l-am văzut din partea unor voci din partid, inclusiv din partea conducerii, a fost să vorbească despre excludere. Nu sunt de acord. Nu cred că PNL trebuie să devină un partid care își pedepsește oamenii pentru că își asumă responsabilități politice. Nu cred că dăm oamenii afară pentru că încearcă să găsească soluții într-un moment dificil pentru țară. Putem avea opinii diferite. Putem avea dezacorduri. Dar nu putem transforma fiecare dezacord într-o execuție politică”, a scris Thuma în mesajul său.

În mesajul său, liberalul a respins ideea unei conduceri bazate pe o singură voce și pledează pentru menținerea tradiției liberale a dezbaterii interne.

„Suntem un partid cu o istorie de peste 150 de ani. Avem mii de aleși locali, sute de lideri care duc greul administrației în fiecare zi, organizații puternice în toată țara și o responsabilitate pe care nu o putem reduce la opinia unei singure persoane, indiferent cine este acea persoană. PNL nu este un om. Nu este o singură voce. PNL este o comunitate politică diversă și matură, iar forța noastră a venit întotdeauna din capacitatea de a asculta și alte puncte de vedere, nu din eliminarea lor”, a completat acesta.

Thuma: România nu își permite blocaje prelungite

Hubert Thuma și-a încheiat mesajul făcând apel la responsabilitatea guvernării în detrimentul disputelor interne și al intereselor politice de moment.

„România are nevoie de un guvern stabil, pro-occidental și capabil să ia decizii. România nu își permite blocaje prelungite. Iar noi nu ne putem permite să punem interesele de partid înaintea intereselor țării. Astăzi trebuie să alegem între un dezacord politic și responsabilitatea guvernării. Eu cred că oamenii ne-au trimis aici pentru a doua variantă. Și cred că este timpul să avem curajul să o asumăm”, a conchis acesta.

Biroul Politic Național al PNL a fost convocat luni, la ora 17:00, de președintele partidului, Ilie Bolojan, pentru a discuta despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.

Ședința are loc după ce duminică, președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, lider liberal și fost ministru al Dezvoltării.

Desemnarea lui Veștea a provocat însă tensiuni în PNL. Ilie Bolojan a declarat că decizia președintelui a fost luată fără consultarea conducerii partidului și a calificat-o drept „un act ostil” și „o încercare de rupere a PNL”.

The post Liderul opozanților lui Bolojan, înaintea ședinței PNL: România are nevoie de un guvern stabil și nu își permite blocaje prelungite first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Femeie găsită decedată într-un hotel din Cluj-Napoca. Poliția a deschis dosar pentru „ucidere din culpă”

O femeie în vârstă de 45 de ani, cetățean străin, a fost găsită fără viață într-o cameră de hotel din Cluj-Napoca. În urma incidentului, polițiștii...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Femeie găsită decedată într-un hotel din Cluj-Napoca. Poliția a deschis dosar pentru „ucidere din culpă”

O femeie în vârstă de 45 de ani, cetățean străin, a fost găsită fără viață într-o cameră de hotel din Cluj-Napoca. În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Cluj, în data de 15 iunie, în jurul orei 12:55, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de managerul unei unități hoteliere din oraș, după ce o persoană cazată ar fi fost...

Femeie găsită decedată într-un hotel din Cluj-Napoca. Poliția a deschis dosar pentru „ucidere din culpă”

O femeie în vârstă de 45 de ani, cetățean străin, a fost găsită fără viață într-o cameră de hotel din Cluj-Napoca. În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Cluj, în data de 15 iunie, în jurul orei 12:55, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de managerul unei unități hoteliere din oraș, după ce o persoană cazată ar fi fost...

Femeie găsită decedată într-un hotel din Cluj-Napoca. Poliția a deschis dosar pentru „ucidere din culpă”

O femeie în vârstă de 45 de ani, cetățean străin, a fost găsită fără viață într-o cameră de hotel din Cluj-Napoca. În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Cluj, în data de 15 iunie, în jurul orei 12:55, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de managerul unei unități hoteliere din oraș, după ce o persoană cazată ar fi fost...

STENOGRAME din ședința PNL. Acuzații grave de la liderii din teritoriu pentru Bolojan: „Ne-ați propus miniștri care nu au legătură cu PNL”

În cadrul ședinței PNL, liderii din teritoriu fac acuzații grave pentru Ilie Bolojan. Toma Petcu, președinte al CJ Giurgiu, l-a criticat pe Motreanu iar că nu are Ordine de zi. El a susținut că au fost efectuate 4 propuneri de miniștri care nu au legătură cu partidul liberal și că au pendulat critici la adresa lui Nicușor Dan. GÂNDUL vă prezintă stenograme din ședința PNL. Luni după-amiază, 15 iunie 2026,...

Descoperire șocantă într-un hotel din Cluj-Napoca. O turistă străină, găsită fără viață în cameră

O tragedie a avut loc în municipiul Cluj-Napoca, după ce o femeie de cetățenie străină a fost găsită decedată într-o cameră de hotel. Autoritățile au intervenit de urgență după ce personalul unității de cazare a alertat poliția cu privire la situația descoperită.The post Descoperire șocantă într-un hotel din Cluj-Napoca. O turistă străină, găsită fără viață în cameră first appeared on Nexta.ro.

Trump: Acordul cu Iranul a fost semnat. Detaliile urmează să fie publicate

Acordul cu Iranul a fost semnat, a declarat luni președintele american Donald Trump, sosit în Franța pentru summitul G7, relatează Agerpres, cu referire la Reuters și AFP.

Lupta cruntă a micilor antreprenori pentru supraviețuire. Reportaj Realitatea PLUS – VIDEO

Micii afaceriști din România duc o luptă tot mai grea pentru supraviețuire. Creșterea costurilor, taxele tot mai mari și scăderea puterii de cumpărare pun presiune pe întreprinderile mici, iar mulți antreprenori spun că reușesc cu greu să își mențină firmele pe linia de plutire. În timp ce unii caută soluții de reducerea cheltuielilor, alții se gândesc dacă mai merită să continue pe o piață tot mai instabilă.The post Lupta...