Alexandru Munteanu, după întrevederea cu Luc Frieden: Luxemburg susține ferm parcursul european al Moldovei

Republica Moldova beneficiază de sprijinul unor parteneri de încredere în Europa, iar Luxemburg este unul dintre ei. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu, aflat în vizită în Luxemburg, în urma unei întrevederi cu omologul său luxemburghez, Luc Frieden, transmite IPN.

Cei doi oficiali au discutat despre următoarele etape ale procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și despre oportunitățile de investiții și cooperare bilaterală. Potrivit premierului Alexandru Munteanu, dialogul s-a concentrat pe proiecte care pot contribui la dezvoltarea economică a Republicii Moldova și la crearea de noi locuri de muncă pentru cetățeni.

„Am apreciat sprijinul constant al Luxemburgului pentru parcursul european al Moldovei și pentru reformele pe care le implementăm. Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova”, a menționat Alexandru Munteanu.

Premierul Munteanu se află în Luxemburg în contextul celei de-a II-a Conferințe Interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, unde urmează să fie anunțată deschiderea negocierilor pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”.

„Este un moment mult așteptat și pentru care s-au depus eforturi mari atât de către instituțiile statului și instituțiile europene, cât și în fiecare capitală europeană”, a spus viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

În cadrul reuniunii la nivel înalt, Uniunea Europeană își va prezenta poziția comună, inclusiv criteriile de referință, adică așteptările clare față de un viitor stat membru, astfel încât Moldova să fie pe deplin pregătită să funcționeze ca parte a familiei europene la momentul aderării. La rândul său, Republica Moldova va reconfirma angajamentul său ferm de aliniere la regulile și standardele europene. De asemenea, delegația moldoveană va prezenta Foile de Parcurs și reformele concrete, atât cele realizate, cât și cele în curs, în domenii esențiale precum statul de drept și funcționarea instituțiilor democratice, justiție și combaterea corupției, drepturile omului și afaceri interne, achiziții publice, statistică și control financiar.

The post Alexandru Munteanu, după întrevederea cu Luc Frieden: Luxemburg susține ferm parcursul european al Moldovei appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 16 iunie

Biblioteca Națională, în colaborare cu Liga Bibliotecarilor din Republica...

Agenda evenimentelor pentru marți, 16 iunie

Biroul Național de Statistică desfășoară evenimentul de diseminare a...

Proiecte de 136 de milioane de lei, aprobate în primul an de implementare a FEERM

Proiecte în valoare de circa 136 de milioane de...

UE extinde lista persoanelor și entităților vizate de sancțiunile impuse Rusiei

Consiliul Uniunii Europene a extins lista persoanelor și entităților...

Festivalul „DescOperă” are loc la sfârșitul săptămânii. Patru seri de muzică clasică în aer liber

La sfârșitul acestei săptămâni are Festivalul de Muzică Clasică...

Peste 400 de muncitori, mobilizați pentru salubrizarea străzilor din Chișinău

Peste 400 de lucrători au fost mobilizați săptămâna trecută...

ULTIMA ORĂ

Trump a anunțat semnarea unui acord cu Iranul: „Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă total”. Teheranul nu confirmă informația

Acordul cu Iranul a fost semnat, textul urmând să fie făcut public după semnarea sa oficială vineri, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, sosit...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Trump a anunțat semnarea unui acord cu Iranul: „Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă total”. Teheranul nu confirmă informația

Acordul cu Iranul a fost semnat, textul urmând să fie făcut public după semnarea sa oficială vineri, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, sosit în Franţa pentru summitul G7, transmit Reuters şi AFP.The post Trump a anunțat semnarea unui acord cu Iranul: „Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă total”. Teheranul nu confirmă informația first appeared on Nexta.ro.

Patriarhia Română și MAE donează 50.000 de euro ajutor umanitar pentru Gaza prin Samaritan’s Purse. Sprijin pentru aproximativ 600 de persoane

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au anunțat o donație de 50.000 de euro pentru sprijinirea comunității vulnerabile din Fâșia Gaza. Ajutorul este direcționat prin organizația umanitară Samaritan’s Purse. Inițiativa vizează aproximativ 600 de beneficiari. Într-un anunț făcut luni de Patriarhia Română, este precizat că: „Patriarhia Română şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunităţii creştine din Fâşia Gaza,...

Toni Neacșu explică în ce condiții ar reuși „blitzkrieg-ul” împotriva lui Bolojan: „Puciul e organizat magistral, programul de guvernare și probabil lista de miniștri...

Într-o postare pe Facebook, avocatul Toni Neacșu explică în ce condiții ar reuși „blitzkrieg-ul” împotriva lui Ilie Bolojan. Toni Neacșu spune că există o mișcare politică rapidă împotriva lui Ilie Bolojan, care poate reuși doar dacă noul Guvern este votat foarte repede în Parlament. El consideră că, dacă PNL apucă să-și consulte structurile interne, șansele acestui plan scad. În opinia sa, totul este deja pregătit, iar scopul este învestirea...