Motivele Curții de Apel București care l-au lăsat pe generalul Vlad Gheorghiță la mâna DNA. „În memoria telefoanelor se pot găsi date ce pot servi ca mijlocare de probă!”

DNA lucrează la finalizarea percheziției informatice privind conversațiile și mesajele din cele două telefoane care au fost reținute în timpul cercetărilor șefului Statului Major al Armatei, generalul cu patru stele Vlad Gheorghiță.

În data de 8 iunie, Curtea de Apel București a decis să respingă acțiunea făcută de general în vederea recuperării telefoanelor mobile.

Gândul prezintă, azi, în exclusivitate, cele mai importate fragmente din motivarea judecătorului de drepturi și libertăți Andrei Buliga.

Generalul Vlad Gheorghiță a făcut plângerea împotriva măsurilor dispuse prin ordonanțele nr. 50/3/P/2025 din data de 02.06.2026 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, iar dezbaterile s-au desfășurat în ședința în cameră de consiliu de la termenul de judecată din data de 5 iunie 2026 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, iar Curtea a deliberat și pronunțat decizia trei zile mai târziu.

Generalul a susținut că telefoanele sale au fost ridicate de la altă persoană, care îl însoțea!

Șeful Statului Major al Armatei a solicitat instanței constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei ordonanţei nr. 50/3/P/2025 din data de 02.06.2026 şi a modalităţii de punere în executare a acesteia din aceeași dată, totodată solicitând restituirea de îndată a terminalelor mobile ridicate și excluderea tuturor probelor obținute ca urmare a punerii în executare a acestei măsuri.

Petentul a arătat că în ceea ce privește nelegalitatea și netemeinicia ordonanțelor atacate, prin care s-a urmărit ridicarea silită a telefoanelor mobile, acestea nu asigură la un nivel minimal, garanțiile oferite de legea procesual penală, fiind încălcate dispozițiile care reglementează procedura privind ridicarea silită de bunuri și înscrisuri.

“În acest sens, a solicitat să fie avut în vedere faptul că organele de urmărire penală, prin emiterea unei ordonanțe de ridicare silită a telefoanelor și, ulterior, a ordonanței de percheziție corporală, nu au prezentat sub nicio formă motivul pentru care este necesară o astfel de măsură sau împrejurările care ar justifica ingerința adusă prin ridicarea silită a terminalelor mobile, fiind o măsură disproporționată și vătămătoare. (…)

În ceea ce privește caracterul necesar și proporțional al măsurii puse în executare în data de 02.06.2026, petentul a învederat că măsura dispusă este disproporționată, producând și un impact profesional și reputațional major, având în vedere că exercită ce mai înaltă funcție de conducere din cadrul Armatei României, cu atribuții de coordonare și autoritate față de personalul din subordine, dar și cu atribuții în zona militară, iar consecințele sunt deosebit de severe și trebuie avute în vedere în analiza proporționalității, iar cu cât efectele concrete ale măsurii sunt mai grave, cu atât standardul de justificare trebuie să fie mai ridicat, însă, în cauză, tocmai justificarea lipsește.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește nelegalitatea punerii în executare a ordonanței, petentul a arătat că la momentul punerii în executare a acestei măsuri, organele judiciare au constatat și au consemnat prin proces-verbal faptul că bunurile indicate nu se aflau asupra sa, ci se aflau asupra unei alte persoane, organele judiciare procedând la efectuarea unei percheziții corporale asupra persoanei care se afla în apropierea sa, măsură în urma căreia au fost identificate și ridicate bunurile ce făceau obiectul ordonanței inițiale”.

„Procurorul nu a fost prezent la efectuarea percheziției corporale”

Mai mult, generalul a arătat că, în situația dată, pentru persoanele care pun în executare o asemenea măsură este necesară existența calității de organ de cercetare penală special, calitate care presupune desemnarea expresă și avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neputând fi pur și simplu asimilată celei de organ de cercetare penală al poliției judiciare.

„(…) Activitatea nu a fost direct condusă și controlată de procuror, acesta nefiind prezent la efectuarea percheziției corporale și la ridicarea dispozitivelor, iar în lipsa unei prezențe nemijlocite sau a unor date clare din care să rezulte controlul efectiv și direct al procurorului asupra executării, se ridică un serios dubiu asupra conformității punerii în executare cu cerințele legale”.

„Situația poate genera incompatibilități între obligaţiile asumate de stat în materia securității informaţiilor şi activitatea organelor judiciare”

Critica principală invocată de șeful Statului Major a fost aceea că textele de lege permit efectuarea percheziţiilor corporale şi ridicarea silită a unor echipamente de comunicaţii utilizate de cadre militare cu acces la informaţii clasificate, fără a institui garanţii procedurale speciale pentru protecţia informaţiilor secrete şi a intereselor de securitate naţională. Din acest motiv a solicitat admiterea unei excepții de neconstituționalitate.

“Pe fond, petentul a susţinut că reglementarea actuală încalcă principiile statului de drept, legalităţii, securității juridice şi proporţionalităţii prevăzute de Constituţie. Argumentul central fiind ca legislaţia procesual penală nu diferenţiază situaţia militarilor care ocupă funcţii de comandă şi care au acces la informaţii clasificate de cea a altor persoane supuse urmăririi penale.

Astfel, organele de cercetare penală pot efectua percheziţii şi ridicări de obiecte fără existenţa unor proceduri speciale, fără implicarea structurilor competente în materia protecţiei informaţiilor clasificate şi fără verificarea autorizărilor de securitate necesare.

Petentul a invocat şi faptul că România are obligaţii constituţionale şi internaţionale privind protecţia informaţiilor clasificate, inclusiv a informaţiilor NATO, iar actualul cadru normativ permite accesul unor ofiţeri de poliţie judiciară la echipamente care conţin asemenea date, fără existenţa unor mecanisme de securitate adecvate. în opinia sa, această situaţie poate genera incompatibilități între obligaţiile asumate de stat în materia securității informaţiilor şi activitatea organelor judiciare, afectând atât securitatea naţională, cât şi funcţionarea structurilor militare de comandă”.
„In memoria telefoanelor se pot găsi date ce pot servi ca mijlocare de probă…”

Judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că prin ordonanța din data de 28.05.2026 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de gl. Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

“Procurorul a dispus măsura, având în vedere faptul că, în memoria telefoanelor mobile utilizate de suspectul gl. Vlad Gheorghiță se pot găsi date ce pot servi ca mijloace de probă necesare constatării complete a împrejurărilor comiterii infracțiunii și identificării tuturor persoanelor implicate în activitățile infracționale, în scopul aflării adevărului sub toate aspectele. În concret, Curtea reţine că potrivit art. 170 alin. 1 Cod procedură penală, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte şi să le predea, sub luare de dovadă.”

Pe ce se bazează suspiciunea rezonabilă privind complicitatea la uzurparea funcției

Referindu-se la existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat, în motivarea deciziei, următoarele aspecte:

“Din probatoriul administrat există suspiciunea rezonabilă privind comiterea infracţiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit de către petentul Vlad Gheorghiță, constând în aceea că, între participanți, cât și între participanți și martori s-au purtat conversații atât prin rețeaua GSM, cât și prin intermediul aplicației „WhatsApp” cu referire la împrejurări esențiale cauzei, motiv pentru care rezultă suspiciunea rezonabilă că în memoria telefoanelor mobile utilizate de către suspectul gl. Vlad Gheorghiță, există conversații purtate prin intermediul aplicației „WhatsApp” cu referire la împrejurările în care a fost semnată adresa nr. N1-5312/29.07.2025, către secretarul de stat pentru învățământul superior Gigel Paraschiv din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, prin care s-a solicitat suplimentarea numărului de locuri finanțate de la bugetul de stat, alocate Universității Naționale de Educație Fizică și Sport.

Referitor la existența temeiurior de a crede că un obiect sau înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, judecătorul Buliga a subliniat în motivare:

„În opinia judecătorului de drepturi și libertăți, este evidentă posibilitatea ca în telefoanele petentului să se găsească informaţii de natură a contribui la clarificarea situaţiei de fapt în prezenta cauză. în contextul în care este rezonabil a se presupune că persoanele implicate în prezenta cauză au discutat între ele, ridicarea telefonului petentului este justificată din perspectiva necesităţii probatoriului”.

Judecătorul de cameră preliminară se poate pronunța pe nelegalitatea percheziției informatice

Judecătorul de drepturi și libertăți a concluzionat că au fost îndeplinite condiţiile pentru ridicarea telefoanelor mobile ce aparţin petentului, sub rezerva că judecătorul de cameră preliminară va putea să constate nelegalitatea percheziției informatice.

„Totodată, în contextul în care petentul contestă măsura şi formulează apărări în sensul că aceasta nu putea fi dispusă, este evident că ridicarea nu putea fi decât silită. Astfel, nu se poate susţine că a fost eludat mecanismul de predare de bunăvoie al obiectelor atât timp cât acesta nu putea asigura cu certitudine ridicarea tuturor obiectelor căutate şi poziţia procesului a suspectului a fost constantă în sensul că măsura nu este legală şi temeinică.

În plus, nu a fost învederat faptul că modalitatea concretă de ridicare a obiectelor a adus atingere dreptului la viaţă privată a petentului. Nu se poate vorbi de caracterul disproporţionat al ingerinţei, raportat la perioada vizată, categoriile de date urmărite, persoanele ori comunicările relevante, mecanismele de filtrare a informaţiilor nerelevante. In opinia Curţii, se face o confuzie între percheziţia informatică şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri.

Ridicarea în sine este legală şi temeinică. Ea nu poate deveni nelegală pentru că nu au fost indicate chestiuni ce ţin de un procedeu probatoriu ulterior.

Bineînţeles, în ipoteza în care mandatul de percheziţie informatică nu ar conţine garanţii privind posibilitatea de a cerceta doar informaţii ce ţin de prezenta cauză şi ar permite procurorului să verifice în mod nediferenţiat astfel de date (mai ales în contextul în care, după cum arată suspectul în telefonul de serviciu sunt stocate informaţii ce ţin de siguranţa naţională) se va putea solicita constatarea nelegalităţii percheziţiei informatice în procedura de cameră preliminară.

Curtea reiterează însă că ridicarea de obiecte şi înscrisuri nu permite accesarea sistemelor informatice (acestea fiind sigilate). Prin urmare, nu este necesar ca ordonanţa prin care se dispune ridicarea să conţină garanţii privind categoriile de persoane care pot studia datele şi categoriile de informaţii care pot fi cercetate. Aceste condiţii sunt specifice percheziţiei informatice. În caz contrar, prezenta procedură s-ar suprapune peste procedura autorizării percheziţiei informatice, judecătorul care soluţionează prezenta cauză examinând şi chestiuni care fac obiectul procedurii reglementate de art. 168 Cod procedură penală (la acest moment subliniem faptul că este unanim acceptată obligaţia judecătorului de drepturi şi libertăţi de indica în concret în cuprinsul mandatului de percheziţie informatică datele ce urmează a fi căutate), aspect în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale”.

În privința lipsei procurorului când a avut loc percheziția corporală, judecătorul Buliga a explicat în motivare:

„Nu există nicio dispoziţie care să impună procurorului să procedeze personal la ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri raportat la calitatea petentului, acesta putând delega orice act de urmărire penală. Totodată, faptul că în ordonanţa de delegare se face referire la percheziţie şi nu la ridicarea de obiecte este lipsită de relevanţă în contextul în care percheziţia a vizat tocmai această ridicare. Practic, procurorul a delegat organele de urmărire penală pentru a cerceta corpul petentului şi a ridica toate sistemele informatice pe care acesta le avea asupra sa, lucru care s-a şi întâmplat”.

De ce nu a stat în picioare cererea de admitere a excepției de neconstituționalitate

Generalul Vlad Gheorghiță a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia dispoziţiilor art. 165 alin. 2, art. 166 și art. 171 din Codul de procedură penală, art. 34 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 şi art. 112 din Legea nr. 304/2022, apreciind că este admisibilă, potrivit dispozițiilor art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992. În concret, acesta a arătat că dată fiind calitatea petentului de șef al Marelui Stat Major, acesta are calitatea de membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Prin urmare, petentul a apreciat că aceste dispoziţii ar fi constituţionale numai în măsura în care i-ar asigura şi lui aceleaşi garanţii ca si în cazul celorlalţi miniştri care fac parte din CSAT.

“Chiar dacă susţinerile petentului ar fi reale, o astfel de soluţie legislativă nu ar fi influenţat în niciun fel soluţionarea prezentei cauze. Astfel, necesitatea autorizării prealabile a percheziţiei este incidentă exclusiv în cazul parlamentarilor, nu şi în cazul miniştrilor. Pentru niciunul dintre miniştrii care fac parte din CSAT pentru efectuarea unei percheziţii corporale sau pentru ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri nu e nevoie de vreo autorizare specială”.

Apărătorul inculpatului a învederat că excepţia este admisibilă deoarece pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de miniştri pentru infracţiuni comise în exercitarea funcţiei este necesară încuviinţarea Senatului, Camerei Deputaţilor sau a Preşedintelui României.

„Nici această chestiune nu conduce la admisibilitatea excepţiei. În primul rând, prezenta cauză nu are ca obiect contestarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale, o astfel de cale de atac fiind inadmisibilă.

Nu în ultimul rând, percheziţia corporală şi ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri poate fi dispusă şi faţă de o persoană care nu are calitate de suspect. Reiterând astfel cele anterior menţionate, pentru niciunul dintre miniştrii care fac parte din CSAT pentru efectuarea unei percheziţii corporale sau pentru ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri nu e nevoie de vreo autorizare specială. în aceste condiţii, chiar dacă Curtea Constituţională ar declara neconstituţionale dispoziţiile legale menţionate de petent, acest lucru nu ar influenţa soluţia pronunţată în prezenta cauză. Un alt motiv din care reiese că excepția nu are legătură cu cauza, este și prematuritatea acesteia din prisma legalității probelor administrate, acest aspect urmând a fi eventual avut în vedere de judecătorul de cameră preliminară”.

Drept urmare, judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de șeful Statului Major al Armatei și l-a obligat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

The post Motivele Curții de Apel București care l-au lăsat pe generalul Vlad Gheorghiță la mâna DNA. „În memoria telefoanelor se pot găsi date ce pot servi ca mijlocare de probă!” first appeared on Nexta.ro.