Republica Moldova face un pas decisiv spre UE. Oana Țoiu anunță deschiderea primului capitol de negociere la Luxemburg

Ministra de Externe, Oana Țoiu, a transmis luni, pe Facebook, că Republica Moldova a intrat într-o etapă importantă a procesului de aderare la Uniunea Europeană, odată cu deschiderea oficială a primului capitol de negociere, la Luxemburg.

Ea a declarat că momentul acesta are o semnificație foarte importantă pentru viitorul european al Republicii Moldova.

„Frații şi surorile noastre de peste Prut au astăzi certitudinea unui viitor european ireversibil. Suntem împreună la Luxemburg la Conferința interguvernamentală la nivel ministerial unde astăzi deschidem oficial primul capitol de negociere – elemente fundamentale, pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.”, a scris Țoiu.

Ministra a precizat că rezultatul de astăzi vine după ani de muncă și reforme realizate la Chișinău și că procesul este unul bazat pe merite.

„Este viitorul pe care l-au sperat, pe care l-au protejat în fața amenințărilor, viitorul pentru care au muncit și pe care îl merită. Viitorul lângă care România a fost, este și va fi un partener de nădejde. Este un moment istoric și mă bucur să fiu astăzi, aici, alături de echipele de diplomați moldoveni, români și ai țărilor membre, fiecare cu bucuria de a fi putut contribui în dreptul său ca ziua de astăzi să fie realitate.”

Ea a mai spus că deschiderea negocierilor confirmă reformele făcute de Republica Moldova.

„Este recunoașterea muncii și a reformelor asumate la Chișinău, un proces bazat pe merit, în care progresele Republicii Moldova vorbesc de la sine. Integrarea europeană şi accelerarea reformelor rămân cea mai solidă garanție pentru securitatea și dezvoltarea Republicii Moldova.”

Totodată, ministra a menționat că „România a fost și rămâne alături de Republica Moldova pe tot acest drum, inclusiv prin transferul lecțiilor învățate în propriul nostru proces de aderare, prin relațiile economice solide, conectarea sistemelor de educație, proiecte strategice de infrastructură, colaborarea societății civile, diplomație parlamentară și, mai ales, țesutul puternic al prieteniei dintre oameni.”

Procesul trebuie să continue, cu deschiderea și altor capitole de negociere, a menționat Țoiu.

„Vrem ca ritmul să continue: toate celelalte clustere de negociere trebuie deschise cât mai curând. Summitul UE–Republica Moldova din 22 iunie va da un nou impuls acestui parcurs. Viitorul Republicii Moldova este, fără îndoială, în Uniunea Europeană.”

Sunt menționate și principalele etape ale apropierii Republicii Moldova de UE: cererea de aderare depusă în martie 2022, statutul de țară candidată obținut în iunie 2022, decizia din decembrie 2023 de deschidere a negocierilor, aprobarea cadrului de negociere în iunie 2024 și evaluările pozitive din Pachetul de Extindere publicat în octombrie 2025.

„Parteneriatul dintre Administrațiile Prezidențiale și Guvernele noastre sunt piloni puternici care au susținut aderarea Moldovei ca prioritate cheie.”, a scris Țoiu.

The post Republica Moldova face un pas decisiv spre UE. Oana Țoiu anunță deschiderea primului capitol de negociere la Luxemburg first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite

Într-un comunicat, mișcarea islamistă aflată la putere în micul...

Hamasul salută acordul între SUA şi Iran şi speră ca acesta să ajute la o încetare a violenţelor în Fâşia Gaza

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas salută luni acordul dintre Statele...

ULTIMA ORĂ

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite

Într-un comunicat, mișcarea islamistă aflată la putere în micul teritoriu palestinian și-a felicitat aliatul iranian pentru „fermitatea” sa în fața „presiunilor și provocărilor ” și...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite

Într-un comunicat, mișcarea islamistă aflată la putere în micul teritoriu palestinian și-a felicitat aliatul iranian pentru „fermitatea” sa în fața „presiunilor și provocărilor ” și a transmis că speră că acordul va avea „repercusiuni pozitive asupra diverselor probleme regionale”, inclusiv „încetarea imediată a agresiunii israeliene” în Gaza, precum și în Liban și pe „toate celelalte fronturi”, potrivit Le Figaro. Teritoriul palestinian, devastat de doi ani de război declanșat de atacul...

Hamasul salută acordul între SUA şi Iran şi speră ca acesta să ajute la o încetare a violenţelor în Fâşia Gaza

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas salută luni acordul dintre Statele Unite şi Iran în vederea unei încheieri a Războiului din Orientul Mijlociu şi şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să ajute la o încetare a violenţelor în Fâşia Gaza, relatează AFP.The post Hamasul salută acordul între SUA şi Iran şi speră ca acesta să ajute la o încetare a violenţelor în Fâşia Gaza first appeared on Nexta.ro.

Mașinile electrice chinezești, tot mai căutate de români: „Dacă nu vezi una pe stradă, probabil trăiești sub o piatră”

Mărcile auto ale producătorilor chinezi de automobile electrice și hibride au devenit tot mai căutate de români. BYD, producător chinez de automobile electrice și plug-in hybrid, a urcat spectaculos în clasamentele din România, iar Chery a intrat direct în topul modelelor plug-in hybrid.The post Mașinile electrice chinezești, tot mai căutate de români: „Dacă nu vezi una pe stradă, probabil trăiești sub o piatră” first appeared on Nexta.ro.

Mașinile electrice chinezești, tot mai căutate de români: „Dacă nu vezi una pe stradă, probabil trăiești sub o piatră”

Mărcile auto ale producătorilor chinezi de automobile electrice și hibride au devenit tot mai căutate de români. BYD, producător chinez de automobile electrice și plug-in hybrid, a urcat spectaculos în clasamentele din România, iar Chery a intrat direct în topul modelelor plug-in hybrid.The post Mașinile electrice chinezești, tot mai căutate de români: „Dacă nu vezi una pe stradă, probabil trăiești sub o piatră” first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: După prestaţia sa împotriva Spaniei, portarul din Capul Verde a strâns peste două milioane de urmăritori pe Instagram

Magia Cupei Mondiale şi-a făcut efectul luni, între Spania şi Capul Verde. Favorită covârşitoare pentru ediţia din 2026, campioana europeană en-titre, a remizat cu echipa africană, care a jucat primul meci din istorie în cea mai prestigioasă competiţie (0-0). Această performanţă istorică s-a datorat în mare parte portarului Capului Verde, Vozinha, care a oferit o prestaţie senzaţională.The post Cupa Mondială 2026: După prestaţia sa împotriva Spaniei, portarul din Capul...

Războiul din Iran a salvat Israelul de o ”distrugere nucleară” dă asigurări, Netanyahu şi îşi apără războaiele din Iran, Liban şi Fâşia Gaza. Hezbollahul...

Războiul din Iran a salvat Israelul de ameninţarea unei ”distrugeri nucleare”, a dat asigurări luni, într-o conferinţă de presă, premierul israelian Benjamin Netanyahu, după anunţarea unui acord între Statele Unite şi Iran, relatează AFP.The post Războiul din Iran a salvat Israelul de o ”distrugere nucleară” dă asigurări, Netanyahu şi îşi apără războaiele din Iran, Liban şi Fâşia Gaza. Hezbollahul anunţă că a ”respins” o forţă israeliană care încerca să...

Producție mutată în România: Natuzzi transferă parte din producția de mobilă din Italia la fabrica din Baia Mare CONFIRMARE

Grupul italian Natuzzi, cel mai mare producător de mobilă high-end din Peninsulă, aflat în dificultate financiară, va transfera în România aproximativ 8% din producția de la fabricile italiene, în cadrul unui proces de restructurare negociat cu guvernul de la Roma și sindicatele.The post Producție mutată în România: Natuzzi transferă parte din producția de mobilă din Italia la fabrica din Baia Mare CONFIRMARE first appeared on Nexta.ro.