Vom zbura de la Chișinău spre Riad, direct? Guvernul începe negocierile unui acord privind cursele aeriene

Guvernul începe negocierile unui acord privind cursele aeriene cu autoritățile din Arabia Saudită. Cabinetul de miniștri urmează să aprobe componența delegației care va negocia acordul și să acorde împuternici funcționarilor, pe 16 iunie.

Conducător al echipei de negociatori din partea Moldovei va fi secretarul de stat de la Ministerul Infrastructurii, Mircea Păscăluță.  Din delegație vor mai face parte funcționari din cadrul MIDR, MAI, dar și directorul Autorității Aeronautice Civile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Despre lansarea unor curse directe între Moldova și Arabia Saudită se discută din 2024. Atunci, subiectul a fost discutat de către ministrul de Externe Mihai Popșoi, la o întrevedere cu omologul său de la Riad.

Atunci, șeful diplomației de la Chișinău puncta că prin inițiativa respectivă autoritățile din cele două state se angajează să extindă relațiile comerciale, să faciliteze investițiile, colaborarea  în domeniile educației, științei, sportului, tineretului și tehnologiei, prin implementarea unor proiecte bilaterale reciproc avantajoase.

Articolul Vom zbura de la Chișinău spre Riad, direct? Guvernul începe negocierile unui acord privind cursele aeriene apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Procuratura Generală vrea procurori specializați și lege mai dură pentru tăcerea în cazurile de violență în familie

Procuratura Generală (PG) a Republicii Moldova anunță două măsuri...

Raport: Cele cinci triggere pe care le folosesc rușii pentru a manipula moldovenii despre integrarea europeană

Securitatea, încrederea în stat, bunăstarea, identitatea și siguranța sunt...

Un colet adus din Spania a atras atenția vameșilor. În interior au fost găsite aproximativ 1,2 kg de marijuana

Aproximativ 1,2 kilograme de marijuana au fost descoperite într-un...

BNM scumpește creditele! Rata de bază a crescut până la 7 la sută

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a adoptat...

MAN propune referendum consultativ pe reforma administrației locale: O reformă autentică se face împreună cu oamenii

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat joi, 18...

Ilan Șor, arest preventiv pentru 30 de zile! Decizia pronunțată de instanța din Moldova în dosarul BEM

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și...

Băncile din Moldova, verificate de CNPF. Ce încălcări au fost depistate

Clienții unor bănci din Moldova riscau să suporte pierderi...

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Inculpatul în cazul crimei de la Beriozchi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat de...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

ULTIMA ORĂ | Inculpatul în cazul crimei de la Beriozchi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat de omorul unui bărbat, comis în anul 2011, în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi. Reamintim că, potrivit materialelor cauzei penale, în perioada 24–26 decembrie 2011, un bărbat în vârstă de 60 The post ULTIMA ORĂ | Inculpatul în cazul crimei de la Beriozchi a fost...

ULTIMA ORĂ | Inculpatul în cazul crimei de la Beriozchi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat de omorul unui bărbat, comis în anul 2011, în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi. Reamintim că, potrivit materialelor cauzei penale, în perioada 24–26 decembrie 2011, un bărbat în vârstă de 60 de ani, aflându-se la domiciliul său din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, în urma unui...

Un fost executor judecătoresc riscă 15 ani de închisoare pentru vătămare gravă soldată cu moartea unui bărbat

Un fost executor judecătoresc va compărea pe banca acuzaților după ce a agresat fizic un bărbat care a murit la câteva zile după incident.

(live) Parlamentul, în ședință cu probleme tehnice. Grosu: Așteptăm să se remedieze, astfel va trebui să votăm manual

Deputații se întrunesc astăzi, 18 iunie, în ședință plenară, având pe ordinea de zi mai multe proiecte de lege și hotărâri. Printre subiectele care urmează să fie examinate se numără proiectul privind salariile minime adecvate, precum și desemnarea unui vicepreședinte al Autorității Naționale de Soluționare a Contestațiilor (ANSC).

(video) „Decese suspecte, arme descărcate accidental și agresiuni în cazărmi”. PSRM a cerut audierea ministrului Apărării, după cazul militarului împușcat, la Bălți

Fracțiunea PSRM a solicitat, în ședința Parlamentului din 18 iunie, audierea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, în legătură cu incidentul produs recent la Centrul de Instruire al Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova”, unde un militar în termen a fost rănit prin împușcare în timpul unor activități de instruire. Deputatul socialist Marcel Cenușă a cerut includerea subiectului pe ordinea de zi a ședinței plenare.

Procuratura Generală vrea procurori specializați și lege mai dură pentru tăcerea în cazurile de violență în familie

Procuratura Generală (PG) a Republicii Moldova anunță două măsuri care ar putea schimba modul în care sunt investigate cazurile de violență în familie. Este vorba despre desemnarea procurorilor specializați și o inițiativă legislativă care ar putea sancționa persoanele care nu raportează astfel de fapte. Decizia vine în contextul în care autoritățile spun că violența împotriva femeilor și violența domestică rămân probleme persistente, iar numărul sesizărilor este în creștere, ceea...

După trei ani de procese, Paul de România a pierdut la Paris. Justiția franceză a decis predarea sa către autoritățile române

Anunțul a fost făcut de Ministerul Justiției, care a precizat că hotărârea instanței franceze reprezintă un pas important în dosarul aflat pe rolul autorităților din cele două state de mai mulți ani. Potrivit instituției, decizia pronunțată de magistrații francezi pune capăt unei proceduri judiciare care s-a desfășurat pe parcursul ultimilor trei ani. Procedura reflectă colaborarea dintre autoritățile competente din România și Franța. Succes al cooperării judiciare Reprezentanții ministerului au apreciat că soluția...