Sindicatele acuză întârzierea reformei salariale: CNSM solicită Guvernului prezentarea rapidă a proiectului de lege

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a adresat demersuri președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, exprimându-și  îngrijorarea față de lipsa de progrese vizibile în procesul de reformare a sistemului de salarizare din sectorul bugetar și față de neprezentarea spre consultări publice a proiectului de lege privind modificarea cadrului legal în domeniu.

Potrivit sindicatelor, deși reforma salarială este anunțată pentru perioada 2026–2032, proiectul de lege nu a fost încă prezentat public pentru consultări.

CNSM spune că doar o parte dintre angajații bugetari au primit mici creșteri salariale la începutul acestui an, prin majorarea valorii de referință de la 2.200 la 2.400 de lei.

De asemenea, sindicatele avertizează că întârzierea reformei ar putea crea tensiuni în rândul angajaților din sistemul public, mai ales dacă schimbările nu sunt adoptate la timp.

În acest context, CNSM cere autorităților să prezinte rapid proiectul de lege și să îl discute public cu toate părțile implicate, inclusiv cu sindicatele.

„Suntem convinși că o reformă eficientă care să garanteze sporirea reală a motivației salariaților și să conducă la o echitate veritabilă în domeniul salarizării, în raport cu valoarea, complexitatea și responsabilitatea muncii depuse, nu poate fi realizată în grabă, netransparent sau prin ignorarea partenerilor sociali. Or, nerespectarea termenelor pentru implementarea majorărilor salariale poate genera tensiuni sociale în cadrul colectivelor de muncă.”, subliniază CNSM.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sindicatele acuză întârzierea reformei salariale: CNSM solicită Guvernului prezentarea rapidă a proiectului de lege apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Avertisment pentru turiști: Insulele Greciei se confruntă cu lipsa apei potabile

Vacanțele pe insulele grecești vin anul acesta cu o...

Alexandru Munteanu, întrevedere cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale: Despre ce au discutat

Securitatea energetică a Republicii Moldova și accelerarea proiectelor strategice...

Grosu, mesaj pentru militari, după ce un soldat a fost rănit la Bălți: Atenție către toți – armele nu-s jucării

„Armele nu-s jucării”, le spune Igor Grosu militarilor moldoveni....

Consultări privind reforma fiscală: autoritățile, businessul și sindicatele caută soluții de compromis

Reprezentanții mediului de afaceri, ai sindicatelor, autorităților publice locale...

ULTIMA ORĂ

România și Slovacia cer Comisiei Europene reguli mai flexibile pentru gestionarea urșilor

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cele două țări au transmis o poziție comună prin care cer mai multă flexibilitate în gestionarea...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Avioane F-16 pentru Ucraina. Belgia va livra șapte aeronave în 2026

Potrivit oficialului, trei dintre aeronave vor fi operaționale și vor participa activ la apărarea spațiului aerian ucrainean, în timp ce alte patru vor fi utilizate drept sursă de piese de schimb, scrie European Pravda. Declarația marchează o schimbare semnificativă față de angajamentele anterioare ale Belgia, care promisese inițial doar aeronave neoperaționale, destinate exclusiv susținerii logistice. Accelerarea livrărilor Inițial, autoritățile de la Bruxelles planificaseră livrarea avioanelor F-16 în perioada 2025–2026, însă până în...

Avioane F-16 pentru Ucraina. Belgia va livra șapte aeronave în 2026

Potrivit oficialului, trei dintre aeronave vor fi operaționale și vor participa activ la apărarea spațiului aerian ucrainean, în timp ce alte patru vor fi utilizate drept sursă de piese de schimb, scrie European Pravda. Declarația marchează o schimbare semnificativă față de angajamentele anterioare ale Belgia, care promisese inițial doar aeronave neoperaționale, destinate exclusiv susținerii logistice. Accelerarea livrărilor Inițial, autoritățile de la Bruxelles planificaseră livrarea avioanelor F-16 în perioada 2025–2026, însă până în...

România și Slovacia cer Comisiei Europene reguli mai flexibile pentru gestionarea urșilor

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cele două țări au transmis o poziție comună prin care cer mai multă flexibilitate în gestionarea populațiilor de urs și adaptarea regulilor europene la realitățile din teren. Subiectul urmează să fie discutat la viitoarea reuniune a Consiliului Agricultură și Pescuit (AGRIFISH), la inițiativa României și Slovaciei. România și Slovacia găzduiesc peste jumătate din populația de urs brun din UE Cele două state susțin...

Germania trimite nave în Marea Roșie pentru o posibilă misiune în Strâmtoarea Ormuz

Germania a trimis două nave militare în Marea Roșie, ca parte a pregătirilor pentru o eventuală misiune de dragare a minelor în Strâmtoarea Ormuz. Ministrul Apărării, Boris Pistorius, a precizat că orice implicare depinde de aprobarea Iranului și a Omanului. Posibilă misiune în Strâmtoarea Ormuz Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a confirmat că dragorul de mine Fulda și nava de aprovizionare Mosel se îndreaptă spre Marea Roșie, tranzitând Canalul Suez. „În...