Reacția lui Adrian Veștea, după ce UDMR a anunțat că nu intră la guvernare: Interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă

Adrian Veștea a reacționat după anunțul UDMR privind refuzul de a intra la guvernare, afirmând că momentan este într-o etapă de analiză și discuții, precizând că decizie finală va fi comunicată după încheierea consultărilor. 

„Eu stau de vorbă cu cei de la UDMR și o să vedem, o să comunicăm în momentul în care vom lua o decizie. Veți ști exact, fiindcă și eu trebuie să fac niște analize, să fac calcule.Vom vedea la timpul votului”, a declarat Veștea, după ce a ieșit de la consultările cu grupul „Uniți pentru România”

„Interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă, de a avea o colaborare și pe viitor după instalarea acestui guvern, în așa fel încât România să poată să iasă din acest blocaj”, a mai transmis premierul desemnat. 

Referitor la programul de guvernare, Veștea a precizat că nu va veni cu schimbări în mijlocul anului fiscal. „Am un program de guvernare care nu l-am modificat, este același program de guvernare și nu cred că este necesar ca la jumătatea unui an fiscal să vii cu măsuri speciale și să începi să creezi un impact bugetar diferit”. 

Reacția acestuia vine la scurt timp după ce UDMR, prin vocea lui Csoma Botond a anunțat că nu va intra la guvernare. „Astăzi am luat decizia numai cu privire la intrarea la guvernare și am decis că UDMR-ul nu va intra la guvernare. Statutul nostru prevede două elemente. Acum am decis în privința participării la guvernare și am decis în Consiliul Permanent al Uniunii Democrate Maghiare din România că UDMR-ul nu va face parte din guvern. (…) Există această recomandare din partea Consiliului Permanent către grupurile reunite și recomandarea ei să nu votăm acest guvern”, a spus deputatul UDMR. 

The post Reacția lui Adrian Veștea, după ce UDMR a anunțat că nu intră la guvernare: Interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Scădere drastică de până la 50% a comenzilor în industria textilelor. Toată lumea încearcă să scape de stocuri, în contextul reglementărilor privind sustenabilitatea

Producătorii de textile din România se confruntă cu o reducere semnificativă a comenzilor, scăderea fiind estimată undeva la 50%, un nivel care n-a mai fost...

VIDEO | Deputatul Nicolae Margarint: Proiectul de lege privind mass-media al PAS trebuie modificat – Partidul Nostru va depune amendamente

Proiectul de lege privind mass-media propus de majoritatea PAS poate crea pârghii suplimentare de control politic asupra presei, mai ales în ceea ce privește...

Important

Scădere drastică de până la 50% a comenzilor în industria textilelor. Toată lumea încearcă să scape de stocuri, în contextul reglementărilor privind sustenabilitatea

Producătorii de textile din România se confruntă cu o reducere semnificativă a comenzilor, scăderea fiind estimată undeva la 50%, un nivel care n-a mai fost niciodată atins până acum, în condiţiile în care producţia internă merge aproape în întregime la extern.The post Scădere drastică de până la 50% a comenzilor în industria textilelor. Toată lumea încearcă să scape de stocuri, în contextul reglementărilor privind sustenabilitatea first appeared on Nexta.ro.

Robert Negoiță, despre criza politică: „Știam că există anumite complicități”. Primarul Sectorului 3 îl vrea din nou pe Bolojan premier

Primarul Sectorului 3 și liderul PSD Sector 3, Robert Negoiță, a declarat că nu este surprins de actuala criză politică și lasă să se înțeleagă că știa de existența unor „anumite complicități”. Într-un interviu acordat Digi24, social-democratul a spus că nu are „așteptări” de la unele personaje, „poate de la președinte”, și a apreciat că un guvern minoritar condus de Ilie Bolojan și susținut din Parlament ar reprezenta o...

Tranzacție: Pizza Hut, vândută pentru 2,7 miliarde dolari

Grupul american Yum Brands a anunțat că vinde Pizza Hut pentru 2,7 miliarde de dolari, în contextul în care lanțul de pizzerii se confruntă cu o concurență acerbă pe piața fast-food-ului și cu scăderea consumului.The post Tranzacție: Pizza Hut, vândută pentru 2,7 miliarde dolari first appeared on Nexta.ro.