Adunarea Parlamentară Republica Moldova-Polonia își reafirmă sprijinul pentru aderarea la UE și securitatea regională

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone (AP RM-RP) a adoptat o declarație comună prin care își reconfirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, în cadrul celei de-a XI-a sesiuni desfășurate la Varșovia, găzduită de Seimul Republicii Polone.

Documentul a fost semnat de vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Doina Gherman, și de copreședintele din partea Poloniei, Szymon Hołownia, vicemareșal al Seimului. Declarația vizează două direcții principale: susținerea procesului de aderare la Uniunea Europeană și consolidarea cooperării în domeniul securității regionale.

Pe dimensiunea integrării europene, părțile salută progresele înregistrate de Republica Moldova în negocierile de aderare și subliniază necesitatea menținerii unui sprijin politic constant din partea statelor membre ale UE. Documentul evidențiază deschiderea primului cluster de negociere „Valori fundamentale” și susține accelerarea procesului de aderare prin deschiderea tuturor clusterelor, pe baza progreselor realizate de Chișinău.

Totodată, este apreciat angajamentul autorităților Republicii Moldova în implementarea reformelor privind statul de drept, combaterea corupției și modernizarea administrației publice, Polonia fiind menționată ca partener important în oferirea de expertiză și sprijin tehnic.

Pe partea de securitate, declarația face referire la impactul războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova și Poloniei, state care se confruntă cu efectele directe ale instabilității regionale. Este exprimată solidaritatea cu Ucraina și sprijinul pentru integritatea sa teritorială, precum și susținerea pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride.

Adunarea Parlamentară RM–RP, constituită în 2011, are rol consultativ și se reunește anual, alternativ la Chișinău și Varșovia, pentru a formula poziții comune asupra cooperării bilaterale și a subiectelor de interes regional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Adunarea Parlamentară Republica Moldova-Polonia își reafirmă sprijinul pentru aderarea la UE și securitatea regională apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Zeci de percheziții în Capitală într-un dosar de proxenetism

Proxenetism derulat în capitala României. Autoritățile au desfășurat mai...

Nouă victime și aproape un milion de lei pierduți. Escrocii telefonici continuă să facă ravagii

Nouă persoane au căzut victime ale fraudelor telefonice în...

VIDEO Proxenetism în Capitală: zeci de percheziții au fost efectuate de autorități

Proxenetism derulat în capitala României. Autoritățile au desfășurat mai...

VIDEO Proxenetism în Capitală: zeci de percheziții au fost efectuate de autorități

Proxenetism derulat în capitala României. Autoritățile au desfășurat mai...

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan participă la Consiliul European. Ucraina, Republica Moldova și bugetul UE, printre principalele teme

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde liderii UE vor discuta despre sprijinul pentru Ucraina și Republica...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Nicușor Dan participă la Consiliul European. Ucraina, Republica Moldova și bugetul UE, printre principalele teme

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde liderii UE vor discuta despre sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova, securitatea europeană, viitorul buget al Uniunii și competitivitatea economică.The post Nicușor Dan participă la Consiliul European. Ucraina, Republica Moldova și bugetul UE, printre principalele teme first appeared on Nexta.ro.

Presa iraniană proclamă victoria după acordul SUA–Iran. Unele ziare susțin că planurile lui Trump au eșuat

Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios în urma semnării protocolului de înţelegere dintre SUA şi Iran pentru încetarea războiului, unele dintre ele afirmând că planurile militare ale preşedintelui american Donald Trump au eşuat.The post Presa iraniană proclamă victoria după acordul SUA–Iran. Unele ziare susțin că planurile lui Trump au eșuat first appeared on Nexta.ro.

CNAIR: A fost emis Acordul de Mediu pentru Autostrada Braşov – Făgăraş

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunţă că, joi, a fost emis Acordul de Mediu pentru Autostrada Braşov – Făgăraş, care va avea o lungime de 49,3 km.The post CNAIR: A fost emis Acordul de Mediu pentru Autostrada Braşov – Făgăraş first appeared on Nexta.ro.

Nicuşor Dan merge la Bruxelles să ceară pentru România sprijin şi fonduri mai mari pentru apărare, coeziune şi agricultură

Președintele României, Nicușor Dan, va participa la reuniunea Consiliului European de vară, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei, în perioada 18-19 iunie 2026. Agenda reuniunii include o serie de subiecte prioritare pentru România, precum sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și avansarea parcursului lor de aderare, viitorul Cadru financiar multianual 2028-2034, securitatea și apărarea europene, competitivitatea și provocările economice globale. Printre altele, președintele Nicușor Dan „va evidenția, deopotrivă, importanța...

Declarațiile președintelui SUA despre memorandumul semnat cu Iran: ”Poți să fii puțin mai blând, dragule. Nu trebuie să dărâmi o clădire de fiecare dată...

Conferința de presă a lui Trump la summitul G7 din Franța   Declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, adresate presei la finalul summitului G7 de la Evian-les-Bains, Franța, din 17 iunie…The post Declarațiile președintelui SUA despre memorandumul semnat cu Iran: ”Poți să fii puțin mai blând, dragule. Nu trebuie să dărâmi o clădire de fiecare dată când intră cineva din Hezbollah.” first appeared on Nexta.ro.