Ion Ceban vrea referendum național privind reforma APL. „Cetățenii trebuie să decidă viitorul satelor lor”

Primarul capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, a anunțat că formațiunea pe care o conduce va iniția un referendum național privind reforma administrației publice locale și va înregistra în Parlament un proiect de hotărâre în acest sens.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Ceban a declarat că reforma propusă „nu este modernizare, ci o lichidare forțată a satelor” și a afirmat că între 600 și 700 de primării ar putea dispărea în urma reorganizării administrative.

„Satul moldovenesc trebuie salvat, nu lichidat”, a declarat edilul, acuzând existența unor presiuni politice și a unui „șantaj financiar” asupra autorităților locale. Totodată, el a menționat că închiderea școlilor, depopularea localităților și exodul tinerilor contribuie la slăbirea comunităților rurale.

„Un sat fără școală, primărie și biserică este un sat condamnat”, a afirmat Ion Ceban.

Liderul MAN a precizat că formațiunea nu se opune reformei administrației publice locale, însă solicită o reformă „corectă și democratică”. În acest context, el a declarat că partidul este gata să susțină modificarea Constituției pentru eliminarea consiliilor raionale, pe care le consideră „structuri ineficiente și politizate”, și cere mai multă autonomie locală și finanțare directă pentru sate.

De asemenea, Ceban a anunțat că MAN va înregistra în Parlament un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum național pe tema reformei administrației publice locale.

„Cetățenii trebuie să decidă viitorul satelor lor”, a spus acesta.

În prezent, peste 790 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară. Conceptul reformei administrativ-teritoriale prevede introducerea unui prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare primărie, reducerea numărului de raioane de la 32 la 10, reorganizarea serviciilor publice și majorarea stimulentelor financiare pentru localitățile care aleg să se unească.

Autoritățile susțin că reforma este necesară deoarece majoritatea primăriilor au o capacitate financiară redusă și depind în mare măsură de transferurile de la bugetul de stat, fapt care limitează investițiile și afectează accesul cetățenilor la servicii publice de bază.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ion Ceban vrea referendum național privind reforma APL. „Cetățenii trebuie să decidă viitorul satelor lor” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Raport: Cele cinci triggere pe care le folosesc rușii pentru a manipula moldovenii despre integrarea europeană

Securitatea, încrederea în stat, bunăstarea, identitatea și siguranța sunt...

Un colet adus din Spania a atras atenția vameșilor. În interior au fost găsite aproximativ 1,2 kg de marijuana

Aproximativ 1,2 kilograme de marijuana au fost descoperite într-un...

BNM scumpește creditele! Rata de bază a crescut până la 7 la sută

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a adoptat...

MAN propune referendum consultativ pe reforma administrației locale: O reformă autentică se face împreună cu oamenii

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat joi, 18...

Ilan Șor, arest preventiv pentru 30 de zile! Decizia pronunțată de instanța din Moldova în dosarul BEM

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și...

Băncile din Moldova, verificate de CNPF. Ce încălcări au fost depistate

Clienții unor bănci din Moldova riscau să suporte pierderi...

VIDEO „Nu facem campanie electorală”. Grosu, despre desemnarea lui Vornicu drept candidat pentru Primăria Capitalei

„Nu facem campanie electorală”, spune liderul PAS, Igor Grosu,...

ULTIMA ORĂ

Salariul minim va respecta o valoare de referință de 50% din salariul mediu

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar ajustarea acestuia va fi evaluată cel puțin o dată pe an....

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Salariul minim va respecta o valoare de referință de 50% din salariul mediu

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar ajustarea acestuia va fi evaluată cel puțin o dată pe an. Totodată, la evaluarea salariului minim se va lua drept valoare de referință 50% din salariul mediu lunar. Proiectul de lege a fost votat în a doua lectură pe 18 iunie.

Reguli noi pentru prestatorii de servicii de plată: aceștia vor fi obligați să informeze clar consumatorii despre comisioane

Prestatorii de servicii de plată vor avea obligația de a informa clar consumatorii cu privire la comisioanele și tarifele aplicate. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în primă lectură de legislativ, comunică MOLDPRES. Inițiativa legislativă a f...

Cum a reușit Macron să obțină sprijinul lui Trump pentru Ucraina la summitul G7

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a obținut o victorie diplomatică neașteptată la summitul G7 desfășurat în Franța, reușind să îl convingă pe președintele american Donald Trump să susțină o declarație comună de sprijin pentru Ucraina.The post Cum a reușit Macron să obțină sprijinul lui Trump pentru Ucraina la summitul G7 first appeared on Nexta.ro.

PSD încă analizează dacă intră sau nu la guvernare, spune Grindeanu

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat că l-a informat pe premierul desemnat, Adrian Veștea, că PSD încă analizează dacă intră sau nu la guvernare.The post PSD încă analizează dacă intră sau nu la guvernare, spune Grindeanu first appeared on Nexta.ro.

MAN va înregistra în Parlament o inițiativă pentru organizarea unui referendum pe reforma APL

Partidul Mișcarea Alternativă Națională va înregistra în Parlament o inițiativă privind organizarea unui referendum național consultativ pe tema reformei administrației publice locale. Anunțul a fost făcut de membrii formațiunii politice în cadrul unei conferințe de presă la Parlament, după un protest în fața legislativului dedicat aceluiași subiect. Formațiunea susține că orice reorganizare administrativ-teritorială trebuie să fie decisă prin consultarea cetățenilor, transmite IPN. Reprezentanții MAN au criticat procesul de amalgamare voluntară...

Una dintre cele mai importante specialiste în gastroenterologie din Europa, premiată de UMF „Carol Davila”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa profesoarei Martina Müller-Schilling, medic și cadru universitar din Germania, recunoscută pentru activitatea sa în domeniul medicinei interne, gastroenterologiei și hepatologiei. Potrivit unui anunț al universității, distincția recompensează contribuțiile profesoarei Martina Müller-Schilling la cercetarea științifică, educația medicală și dezvoltarea colaborărilor internaționale în domeniul sănătății. „Personalitate a medicinei europene” Reprezentanții UMF „Carol Davila” arată că Martina Müller-Schilling este...

România, sub Bulgaria, în clasamentul celor mai competitive 70 de economii din lume

Prăbușire majoră pentru România în topul competitivității economice: țara noastră a pierdut 12 locuri și a ajuns pe poziția 61 în lume. Datele arată că vecinii din Bulgaria (locul 56), Ungaria (locul 51) și Polonia (locul 41) ne-au depășit clar la capitolele performanță și stabilitate. Singura consolare a Bucureștiului rămâne devansarea unor state precum Mexic și Slovacia.The post România, sub Bulgaria, în clasamentul celor mai competitive 70 de economii...