Procuratura Generală vrea procurori specializați și lege mai dură pentru tăcerea în cazurile de violență în familie

Procuratura Generală (PG) a Republicii Moldova anunță două măsuri care ar putea schimba modul în care sunt investigate cazurile de violență în familie. Este vorba despre desemnarea procurorilor specializați și o inițiativă legislativă care ar putea sancționa persoanele care nu raportează astfel de fapte. Decizia vine în contextul în care autoritățile spun că violența împotriva femeilor și violența domestică rămân probleme persistente, iar numărul sesizărilor este în creștere, ceea ce pune presiune pe sistemul de justiție.

La 8 iunie, procurorul general Alexandru Machidon a emis un ordin prin care procurorii-șefi din raioane și municipii trebuie să desemneze procurori responsabili exclusiv de dosarele de violență în familie, inclusiv cele care implică minori.

Potrivit instituției, ideea este ca aceste cazuri să nu mai fie tratate fragmentat, ci de procurori instruiți special, care să asigure anchete mai coerente și mai rapide, dar și o protecție mai bună pentru victime. Se pune accent și pe evitarea revictimizării și pe o administrare mai riguroasă a probelor, inclusiv a celor digitale.

În paralel, Secția urmărire penală din cadrul Procuraturii lucrează la un ghid practic pentru investigarea infracțiunilor de violență domestică, document care ar urma să uniformizeze modul în care sunt instrumentate aceste dosare.

O altă direcție anunțată vizează responsabilitatea celor care cunosc, dar nu raportează cazuri de violență în familie. Din analiza dosarelor din 2025, procurorii spun că au identificat situații în care persoane din anturajul victimelor aveau cunoștință despre abuzuri, dar nu au alertat autoritățile.

În acest sens, PG a elaborat un proiect de lege care prevede introducerea răspunderii contravenționale și penale pentru nedenunțarea cazurilor de violență în familie. Proiectul a fost transmis Ministerului Justiției la 12 iunie.

Adjunctul Procurorului General Sergiu Russu a vorbit anterior despre necesitatea acestor modificări, argumentând că sistemul trebuie să devină mai eficient în protejarea victimelor. Măsurile vin pe fondul angajamentelor asumate de Republica Moldova prin implementarea Convenția de la Istanbul, document ratificat în 2021, care obligă statul să consolideze prevenirea și combaterea violenței domestice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Procuratura Generală vrea procurori specializați și lege mai dură pentru tăcerea în cazurile de violență în familie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Dumitru Vangheli a trecut toate verificările înainte de a fi numit la MoldATSA, dă asigurări șeful APP

Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari,...

VIDEO Zeci de percheziții în Capitală într-un dosar de proxenetism

Proxenetism derulat în capitala României. Autoritățile au desfășurat mai...

Nouă victime și aproape un milion de lei pierduți. Escrocii telefonici continuă să facă ravagii

Nouă persoane au căzut victime ale fraudelor telefonice în...

ULTIMA ORĂ

19 ore în aer fără oprire. Când va decola cel mai lung zbor din istorie

Mult așteptatul „Project Sunrise” al companiei Qantas va realiza cel mai lung zbor direct de pasageri din lume, parcurgând peste 16.000 de kilometri într-un interval...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

19 ore în aer fără oprire. Când va decola cel mai lung zbor din istorie

Mult așteptatul „Project Sunrise” al companiei Qantas va realiza cel mai lung zbor direct de pasageri din lume, parcurgând peste 16.000 de kilometri într-un interval de 19-22 de ore.  Qantas a confirmat că ruta Sydney-Londra va fi prima pentru „Project Sunrise”, care urmează să fie lansat în octombrie 2027, anunță Euronews.The post 19 ore în aer fără oprire. Când va decola cel mai lung zbor din istorie first appeared...

(video) Primarul de București, audiat la DNA: Detalii despre acuzațiile aduse lui Ciprian Ciucu, principalul aliat politic al lui Ilie Bolojan

Ciprian Ciucu, primarul de București și prim-vicepreședinte PNL, a ajuns, începând cu 13:45, la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Surse judiciare au declarat pentru Digi24 că liderul liberal ar fi audiat în cel puțin două dosare legate de activitatea de primar al Sectorului 6 și de fondurile strânse în ultima campanie electorală.

(video) Primarul de București, audiat la DNA: Detalii despre acuzațiile aduse lui Ciprian Ciucu, principalul aliat politic al lui Ilie Bolojan

Ciprian Ciucu, primarul de București și prim-vicepreședinte PNL, a ajuns, începând cu 13:45, la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Surse judiciare au declarat pentru Digi24 că liderul liberal ar fi audiat în cel puțin două dosare legate de activitatea de primar al Sectorului 6 și de fondurile strânse în ultima campanie electorală.

Parlamentul European condamnă încălcările spațiului aerian al UE de către dronele ruse și cere mai mult sprijin pentru Moldova și Ucraina. Rezoluție

Parlamentul European a adoptat joi, 18 iunie, o rezoluție prin care condamnă incursiunile dronelor rusești pe teritoriul Uniunii Europene. Totodată, eurodeputații au solicitat majorarea finanțării acordate Republicii Moldova prin Instrumentul European pentru Pace, în contextul în care țara se confruntă frecvent cu încălcări ale spațiului său aerian pe fondul invaziei ruse din Ucraina. Eurodeputații menționează The post Parlamentul European condamnă încălcările spațiului aerian al UE de către dronele ruse...

Rheinmetall va colabora cu un grup american din domeniul sateliților pentru a consolida capacitățile de informații ale Germaniei

Compania germană din domeniul apărării Rheinmetall și furnizorul american de imagini satelitare Vantor au semnat un memorandum de înțelegere pentru crearea unei companii mixte. Proiectul își propune să consolideze capacitățile strategice de informații ale Germaniei și ale altor state europene.The post Rheinmetall va colabora cu un grup american din domeniul sateliților pentru a consolida capacitățile de informații ale Germaniei first appeared on Nexta.ro.

Rheinmetall va colabora cu un grup american din domeniul sateliților pentru a consolida capacitățile de informații ale Germaniei

Compania germană din domeniul apărării Rheinmetall și furnizorul american de imagini satelitare Vantor au semnat un memorandum de înțelegere pentru crearea unei companii mixte. Proiectul își propune să consolideze capacitățile strategice de informații ale Germaniei și ale altor state europene.The post Rheinmetall va colabora cu un grup american din domeniul sateliților pentru a consolida capacitățile de informații ale Germaniei first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Beat la volanul mașinii de serviciu! Funcționar din administrația publică locală, oprit după ce conducea haotic

Un bărbat de 55 de ani, care ocupă o funcție de demnitate publică în administrația publică locală, a fost depistat în stare de ebrietate la volanul automobilului de serviciu, pe traseul Chișinău–Orhei, în apropierea comunei Măgdăcești. Potrivit Poliției, în dimineața zilei de joi, echipajele de patrulare au observat un automobil de model Toyota Camry care se deplasa haotic, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Mașina a fost oprită pentru...