Anchetă la MoldATSA! Șeful Dumitru Vangheli, suspendat după investigația presei

Agenția Proprietății Publice (APP) s-a autosesizat în urma investigației jurnalistice despre CV-ul șefului „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, care ar conține informații false. Drept urmare, Vangheli a fost suspendat din funcție iar l companie a pornit o anchetă.

”Prin Hotărârea fondatorului nr. 26 din 18 iunie 2026, APP a instituit o Comisie de anchetă care va examina obiectiv și multilateral circumstanțele expuse public. Comisia va solicita și analiza documentele necesare, va audia persoanele implicate și va prezenta fondatorului, timp de 30 de zile, un raport cu concluzii și propuneri. Pe durata anchetei, exercitarea atribuțiilor de către dl Dumitru Vangheli este suspendată, până la prezentarea concluziilor Comisiei și adoptarea unei decizii de către fondator. Pentru asigurarea continuității activității Î.S. „MoldATSA”, atribuțiile curente de administrare vor fi exercitate de dl Vitalie-Silviu Midrigan.”, se arată într-un comunicat de presă al APP.

Directorul Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, Dumitru Vangheli, ar fi inclus informații false în CV-ul prezentat la concursul prin care a obținut funcția de conducere în 2025. Concluzia apare într-o investigație publicată de Ziarul de Gardă (ZdG), care relevă neconcordanțe privind studiile și experiența profesională declarate de acesta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

INVESTIGAȚIE | Șeful Moldatsa, acuzat că și-a falsificat CV-ul. Air Canada neagă că ar fi fost pilot al companiei

Articolul Anchetă la MoldATSA! Șeful Dumitru Vangheli, suspendat după investigația presei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Alexandru Munteanu, întrevedere cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale: Despre ce au discutat

Securitatea energetică a Republicii Moldova și accelerarea proiectelor strategice...

Grosu, mesaj pentru militari, după ce un soldat a fost rănit la Bălți: Atenție către toți – armele nu-s jucării

„Armele nu-s jucării”, le spune Igor Grosu militarilor moldoveni....

Consultări privind reforma fiscală: autoritățile, businessul și sindicatele caută soluții de compromis

Reprezentanții mediului de afaceri, ai sindicatelor, autorităților publice locale...

Dumitru Vangheli a trecut toate verificările înainte de a fi numit la MoldATSA, dă asigurări șeful APP

Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari,...

ULTIMA ORĂ

Proiectele prioritare în domeniul energetic, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și reprezentanții Grupului Băncii Mondiale

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale, în cadrul căreia au fost discutate proiectele prioritare de consolidare a securității...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Proiectele prioritare în domeniul energetic, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și reprezentanții Grupului Băncii Mondiale

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale, în cadrul căreia au fost discutate proiectele prioritare de consolidare a securității energetice a Republicii Moldova. Acestea vizează interconectarea infr...

Republica Moldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim

Republica Moldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim, menite să contribuie la protecția mediului și la consolidarea siguranței navigației. Parlamentul a adoptat astăzi, în prima și a doua lectură, proiectele de lege privind aderarea...

45 de tone de cartofi timpurii care urmau să ajungă pe rafturile din magazine, oprite la frontieră: Ce au descoperit inspectorii ANSA

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că, în urma controalelor oficiale, efectuate la posturile de inspecție la frontieră, au fost depistate și returnate două loturi de cartofi timpurii de import, cu greutatea de 22 000 kg și, respectiv, 23 000 kg, care nu corespundeau cerințelor de calitate și comercializare prevăzute de legislația națională.

Ciprian Ciucu, la ieşirea de la DNA: Nu am nimic de ascuns / Voi colabora cu organele judiciare

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat, joi, la ieşirea di sediul DNA că va colabora cu anchetatorii. şi că nu are nimic de ascuns.The post Ciprian Ciucu, la ieşirea de la DNA: Nu am nimic de ascuns / Voi colabora cu organele judiciare first appeared on Nexta.ro.

Ciprian Ciucu, la ieşirea de la DNA: Nu am nimic de ascuns / Voi colabora cu organele judiciare

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat, joi, la ieşirea di sediul DNA că va colabora cu anchetatorii. şi că nu are nimic de ascuns.The post Ciprian Ciucu, la ieşirea de la DNA: Nu am nimic de ascuns / Voi colabora cu organele judiciare first appeared on Nexta.ro.

ADVERTORIAL | Protecție solară și machiaj – cum le combini corect

Pentru multe persoane, dimineața începe cu aceeași întrebare: se aplică mai întâi machiajul sau crema pentru protecție solară? Deși ambele produse fac parte din rutina zilnică, ordinea și modul de aplicare influențează direct atât aspectul tenului, cât și nivelul de protecție. O cremă pentru protecție solară aplicată incorect poate reduce eficiența filtrelor UV, iar un machiaj nepotrivit poate afecta uniformitatea stratului protector.

Alexandru Dănilă, CEO al STAR Asset Management, intră în echipa Consiliului Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România

Alexandru Dănilă, CEO al STAR Asset Management este cel mai nou membru al Consiliului Director al Asociați-ei Administratorilor de Fonduri din România, în urma votului exprimat de membrii asociației în cadrul Adunării Generale Ordinare.The post Alexandru Dănilă, CEO al STAR Asset Management, intră în echipa Consiliului Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România first appeared on Nexta.ro.