Un consilier al lui Putin acuză că lui Trump i s-au insuflat idei dăunătoare la summitul G7

Întrebat dacă liderii europeni ar putea să-l influențeze pe Donald Trump, fostul consilier al lui Putin, Yuri Ushakov a precizat:

 „Europenii exercită o influență dăunătoare, asta este clar, dar Trump este, de asemenea, un politician puternic și își menține propriile convingeri”, a declarat Yuri Ushakov, citat de Interfax, agenția de presă aliniată Kremlinului.

Acesta a continuat, susținând că lui Trump i s-a sugerat „idei neconstructive, dacă nu chiar dăunătoare”, acuză Ushakov.

„Problema Ucrainei a fost discutată intens în cadrul summitului G7. Este rezonabil să presupunem că lui Trump i s-au sugerat, aș spune, probabil idei neconstructive, dacă nu chiar dăunătoare”, a declarat Yuri Ushakov.

Potrivit lui Ushakov, după summitul din Franța nu au mai avut loc interacțiuni între Rusia și SUA.

Potrivit European Pravda,într-o declarație comună emisă în urma summitului G7 din Evian, Franța, liderii au anunțat că sunt dispuși să ia în considerare acordarea unor licențe Ucrainei pentru producerea de rachete interceptoare direct pe teritoriul ucrainean.

După summitul, Trump a declarat că a avut „discuții foarte bune” atât cu Putin, cât și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Președintele a declarat că ambii lideri doresc să pună capăt războiului, doar că „nu știu cum”.

Trump a mai declarat că ia în considerare reinstituirea sancțiunilor asupra petrolului rusesc, după de sancțiunile asupra petrolului rusesc au fost ridicate în luna martie din cauza scumpirilor la carburanți generate de închiderea Strâmtorii Ormuz din Orientul Mijlociu.

The post Un consilier al lui Putin acuză că lui Trump i s-au insuflat idei dăunătoare la summitul G7 first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Vânzările de proprietăți s-au prăbușit în Dubai: „A fost un eveniment de tip „lebădă neagră”

Vânzările de proprietăți au scăzut „ca de pe marginea...

Vânzările de proprietăți s-au prăbușit în Dubai: „A fost un eveniment de tip „lebădă neagră”

Vânzările de proprietăți au scăzut „ca de pe marginea...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar pentru luare de mită

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat...

Va intra AUR la guvernare? Bușcu: Este la fel de legitim ca și celelalte partide/Electoral arată ca fiind de viitor

Exacerbarea crizei politice ar putea avea efecte neașteptate. Ar...

Va intra AUR la guvernare? Bușcu: Este la fel de legitim ca și celelalte partide/Electoral arată ca fiind de viitor

Exacerbarea crizei politice ar putea avea efecte neașteptate. Ar...

ULTIMA ORĂ

Vânzările de proprietăți s-au prăbușit în Dubai: „A fost un eveniment de tip „lebădă neagră”

Vânzările de proprietăți au scăzut „ca de pe marginea unei prăpastii” în Dubai, a declarat un important observator al pieței, după ce războiul din Orientul...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Vânzările de proprietăți s-au prăbușit în Dubai: „A fost un eveniment de tip „lebădă neagră”

Vânzările de proprietăți au scăzut „ca de pe marginea unei prăpastii” în Dubai, a declarat un important observator al pieței, după ce războiul din Orientul Mijlociu a provocat o corecție severă pe una dintre cele mai scumpe piețe imobiliare din lume, relatează The Guardian. Vânzările din oraș au scăzut cu 19% în luna mai comparativ …The post Vânzările de proprietăți s-au prăbușit în Dubai: „A fost un eveniment de...

Ce părere au moldovenii despre marșul LGBT, organizat în weekend, în Chișinău

Duminică, 21 iunie, în capitală are loc Marșul Chișinău Pride, organizat de comunitatea LGBT. În aceeași zi, în centrul capitalei va avea loc o acțiune religioasă, orgnizată de Biserica Buna Vestire. Anual, aceste evenimente provoacă dispute între cetățeni, unii fiind pentru organizarea marșului minorităților sexuale, alții se expun însă împotrivă. I-am întrebat pe cetățeni ce opinii au în ajunul marșului din 2026. Răspunsurile le aflați în reportaj. Pentru cele mai importante...

Ministerul Finanțelor lansează pentru consultări reforma salarizării: ce se schimbă pentru bugetari până în 2032

Ministerul Finanțelor a lansat consultările publice privind proiectul de reformă a sistemului de salarizare din sectorul bugetar, care urmărește crearea unui sistem bazat pe echitate, predictibilitate și performanță. Documentul prevede modificări treptate ale modului de remunerare a angajaților din sectorul public, reformă care urmează să fie implementată până în anul 2032. Potrivit autorităților, reforma va aduce beneficii pentru toate categoriile salariale, inclusiv în domenii precum educația, asistența socială, sănătatea, ordinea...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar pentru luare de mită

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA, pentru luare de mită, pentru fapte din perioada când era primar al Sectorului 6.The post Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar pentru luare de mită first appeared on Nexta.ro.

UPDATE – Tribunalul Ilfov a suspendat două decizii luate luni de Biroul Politic Naţional al PNL, când partidul şi-a stabilit poziţia privind Cabinetul Veştea

Tribunalul Ilfov a suspendat două decizii luate luni de Biroul Politic Naţional al PNL, când partidul şi-a stabilit poziţia privind Cabinetul Veştea. Hotărârea instanţei a fost luată ca urmare a acţiunii în instanţă a 16 liberali, printre care Andrei Baciu, Monica Amisie, Alina Gorghiu, Mihail Veştea.The post UPDATE – Tribunalul Ilfov a suspendat două decizii luate luni de Biroul Politic Naţional al PNL, când partidul şi-a stabilit poziţia privind...

Marea Britanie – Un deputat anti-imigraţie publică un raport de anchetă şocant despre „bandele de grooming”. Printre ele, este menţionată şi una de români....

Deputatul britanic Rupert Lowe, membru al partidului anti-imigraţie Restore Britain, a publicat un raport de anchetă privat în scandalul „grooming gangs” din Marea Britanie, acele grupuri de bărbaţi, în majoritate de origine pakistaneză, care au exploatat sexual fete minore între anii 1990 şi 2010, relatează Le Figaro. Raportul menţionează însă şi o bandă de „violatori români”.The post Marea Britanie – Un deputat anti-imigraţie publică un raport de anchetă şocant...