Nouă victime și aproape un milion de lei pierduți. Escrocii telefonici continuă să facă ravagii

Nouă persoane au căzut victime ale fraudelor telefonice în ultimele 24 de ore, iar prejudiciul total estimat se ridică la aproximativ un milion de lei, anunță Poliția. Potrivit oamenilor legii, una dintre fraude a fost comisă în cursul zilei de ieri, iar celelalte cazuri s-au produs anterior, fiind raportate ulterior de victime.

În același timp, vigilența cetățenilor a contribuit la prevenirea a 384 de tentative de escrocherie. Poliția subliniază că acest lucru demonstrează importanța informării și a reacției rapide în fața unor astfel de infracțiuni.

Printre cele mai răspândite metode folosite de escroci se numără investițiile fictive, promisiunile false de recuperare a banilor pierduți, apelurile în numele Ministerului Justiției, fraudele prin WhatsApp, dar și cele în care infractorii se prezintă drept reprezentanți ai companiilor de utilități sau încearcă să obțină datele cardurilor bancare.

Poliția îndeamnă cetățenii să fie precauți și să închidă imediat orice apel suspect, iar ulterior să anunțe cazul la 112.

Fenomenul continuă să provoace pierderi importante. Potrivit datelor oficiale, doar în anul 2025, prejudiciile provocate cetățenilor Republicii Moldova prin escrocherii online au depășit 270 de milioane de lei. De asemenea, în primul trimestru al anului 2026 au fost blocate peste un milion de apeluri catalogate drept frauduloase.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Nouă victime și aproape un milion de lei pierduți. Escrocii telefonici continuă să facă ravagii apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Rusia a amenințat Ucraina cu noi „lovituri masive” după atacul major asupra Moscovei

Rusia a amenințat joi, 18 iunie curent, Ucraina cu...

Circa 1,2 kg de marijuana, descoperite într-un autocar venit din Spania. Două persoane, reținute

Circa 1,2 kilograme de marijuana au fost descoperite de...

Germania alocă 400 de milioane de dolari pentru achiziția de rachete Patriot pentru Ucraina

Germania va oferi Ucrainei un nou pachet de ajutor...

Circa 1,2 kg de marijuana, descoperite într-un autocar venit din Spania. Doi bărbați, reținuți

Aproape 1,2 kilograme de marijuana au fost descoperite de...

VIDEO Se scumpesc locuințele în Republica Moldova? Prognozele deputaților

În contextul noilor prevederi ale politicii fiscale, care urmează...

VIDEO Se scumpesc locuințele în Republica Moldova? Prognozele deputaților

În contextul noilor prevederi ale politicii fiscale, care urmează...

ULTIMA ORĂ

Directorul celei mai mari companii cosmetice din lume a murit după o procedură cosmetică de injectare în față

O intervenție estetică considerată de milioane de oameni drept una dintre cele mai sigure metode de întinerire facială s-a încheiat tragic pentru Kendale Ascher, manager...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

Directorul celei mai mari companii cosmetice din lume a murit după o procedură cosmetică de injectare în față

O intervenție estetică considerată de milioane de oameni drept una dintre cele mai sigure metode de întinerire facială s-a încheiat tragic pentru Kendale Ascher, manager de top în cadrul grupului Estée Lauder. Cazul a atras atenția lumii medicale după ce concluziile legiștilor au indicat o complicație extrem de rară, dar cu efecte devastatoare.The post Directorul celei mai mari companii cosmetice din lume a murit după o procedură cosmetică de...

Patrick André de Hillerin: Auf Wiedersehen, Dominic, ieri erai mare, azi ești mic

În loc să-l pună să cânte imnul României, atunci când i-au acordat cetățenia română, pe Dominic Fritz ar fi trebuit să-l pună să recite câteva legi ale acestei țări. Cele referitoare la conflictul de interese, mai ales. Căci există un curent generalizat la unii dintre politicenii din România conform căruia legile nu sunt chiar atât de importante. Am văzut acest lucru la mulți politicieni care s-au dedat corupției, au furat, și-au...

Patrick André de Hillerin: Auf Wiedersehen, Dominic, ieri erai mare, azi ești mic

În loc să-l pună să cânte imnul României, atunci când i-au acordat cetățenia română, pe Dominic Fritz ar fi trebuit să-l pună să recite câteva legi ale acestei țări. Cele referitoare la conflictul de interese, mai ales. Căci există un curent generalizat la unii dintre politicenii din România conform căruia legile nu sunt chiar atât de importante. Am văzut acest lucru la mulți politicieni care s-au dedat corupției, au furat, și-au...

Tentativă de omor la o grădină zoologică. Copil de 3 ani, grav rănit după ce a ajuns în țarcul crocodililor. Un bărbat a fost...

Un băiețel de trei ani a fost transportat de urgență la spital și se află acum în stare critică, dar stabilă, după ce a ajuns în mod inexplicabil în țarcul crocodililor de la Grădina Zoologică Johnson’s din Old Hurst, Marea Britanie.The post Tentativă de omor la o grădină zoologică. Copil de 3 ani, grav rănit după ce a ajuns în țarcul crocodililor. Un bărbat a fost arestat first appeared...

CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan: „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început”

Cristian Tudor Popescu i-a adus noi critici președintelui Nicușor Dan și a comentat printr-o „ipoteză care arată a conspiraționism” decizia fostului primar general al Capitalei de a intra în cursa prezidențială din 2025. „Al cui ales e N. Dan?”, este titlul postării lui CTP, care a amintit că Nicușor Dan a decis să candideze la …The post CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan: „Singura în stare...

Spectacolul verde care i-a lăsat fără cuvinte pe astronauții de pe Stația Spațială Internațională: „A dansat și s-a strecurat chiar sub noi”

Astronauții aflați pe Stația Spațială Internațională au surprins un fenomen spectaculos: o auroră sudică intensă, care a luminat atmosfera Pământului cu nuanțe puternice de verde.The post Spectacolul verde care i-a lăsat fără cuvinte pe astronauții de pe Stația Spațială Internațională: „A dansat și s-a strecurat chiar sub noi” first appeared on Nexta.ro.

Dan Tanasă (deputat AUR): „Fără penali în funcții publice!”

Deputatul AUR Dan Tanasă atrage atenția asupra dublei măsuri practicate de USR și PNL în ceea ce privește standardele de integritate pe care le-au promovat ani la rând în spațiul public, arătând că reacțiile celor două partide diferă semnificativ atunci când situațiile controversate îi vizează pe propriii lideri și aleși.The post Dan Tanasă (deputat AUR): „Fără penali în funcții publice!” first appeared on Nexta.ro.