Dominic Fritz, declarat incompatibil de instanța supremă. Primarul Timișoarei își pierde mandatul. Ce se întâmplă cu funcția de președinte al USR

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost declarat incompatibil de Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce atrage pierderea mandatului de edil și o interdicție de trei ani pentru a accede în funcții publice.

Joi, Judecătorii supremi Alexandru-Răzvan-George Popescu, Ionel Barbă și Vasile Bîcu au menținut definitiv sentința nr. 63 din 10 februarie 2026, pronunțată în dosarul nr. 924/59/2024, prin care magistrata Diana Lăsconi de la Curtea de Apel Timișoara a confirmat raportul Agenției Naționale de Integritate privind conflictul de interese al președintelui USR. Sentința arată cum Fritz a fost dat de gol în instanță de către propriul lui creditor.

Fritz a respins acuzațiile și a spus că dosarul are o puternică miză politică. Situația de conflict de interese ar fi apărut în anul 2020, la începutul primului său mandat de primar al municipiului Timișoara.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a susținut că edilul a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care implica o societate în cadrul căreia era asociat un arhitect de la care Fritz contractase anterior un împrumut folosit pentru finanțarea campaniei electorale din 2020.

Aprobarea acestui document administrativ ar fi putut afecta imparțialitatea exercitării funcției publice și ar fi generat astfel o situație de conflict de interese.

În februarie 2026, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația formulată de Dominic Fritz și a menținut raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate. Apoi, în aprilie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă o cerere de revizuire depusă de edil.

Recursul de acum era ultima cale de atac prin care Dominic Fritz putea obține anularea concluziilor formulate de ANI.

Ce urmează pentru Fritz

Primarul Timișoarei a afirmat public că procedura este folosită ca o „armă politică” și că sancțiunea prevăzută de lege pentru o astfel de abatere ar fi una administrativă, constând în reducerea indemnizației cu 10% pe o perioadă de șase luni. Mai mult, el a considerat că situația în care se află nu îi poate afecta mandatul de primar sau poziția de președinte al USR.

De partea cealaltă a acestei poziții, specialiști în drept administrativ au susținut că o decizie definitivă nefavorabilă ar putea avea efecte mult mai severe decât cele invocate de edil.

Efectele juridice ale deciziei de azi vor fi imediate și definitive, iar prefectul județului Timiș ar avea obligația legală de a emite ordinul de încetare înainte de termen a mandatului de primar al municipiului Timișoara, urmând ca funcția de primar al Timișoarei să fie preluată temporar de unul dintre viceprimari, până la organizarea unor alegeri locale anticipate pentru desemnarea unui nou primar.

Legea nr. 176/2010 prevede că persoana față de care s-a constatat definitiv un conflict de interese administrativ este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Această interdicție îi va bloca lui Dominic Fritz dreptul de a candida la următoarele alegeri locale sau parlamentare din România pe durata celor 3 ani. Pierderea funcției de primar și interdicția legală de a candida la demnități publice ar putea declanșa o criză internă în USR.

The post Dominic Fritz, declarat incompatibil de instanța supremă. Primarul Timișoarei își pierde mandatul. Ce se întâmplă cu funcția de președinte al USR first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Deconectări de lumină, mâine, în capitală și în mai multe localități din țară: Care sunt adresele vizate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că vineri, 19 iunie 2026, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare...

Victoria Furtună: PAS nu mai câștigă prin încrederea oamenilor și recurge la tehnologii electorale, de aceea, chem opoziția să formăm un front comun pentru...

Victoria Furtună, liderul Partidului Moldova Mare, acuză partidul de guvernământ că a declanșat prematur o campanie electorală murdară pentru alegerile de la Chișinău, după...

Important

Deconectări de lumină, mâine, în capitală și în mai multe localități din țară: Care sunt adresele vizate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că vineri, 19 iunie 2026, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.

Copiii olandezi sunt neobișnuit de fericiți. Ritualul care adună anual 500.000 de persoane

În fiecare vară, jumătate de milion de olandezi ies la plimbare timp de patru seri consecutive. Tradiția, cunoscută sub numele de Avondvierdaagse, este considerată unul dintre motivele pentru care copiii olandezi se numără printre cei mai fericiți și sănătoși din lume. Festivalul nu este o cursă. Copiii parcurg trasee de 5 sau 10 kilometri prin cartierele lor. Cei care termină toate cele patru seri primesc medalii și flori. Tradiția datează...

„Fereastra de oportunitate” pentru Ucraina. Mark Rutte: Un sprijin militar mai puternic poate aduce Rusia la masa negocierilor

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că există o „fereastră de oportunitate” pentru Ucraina, după reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei (UDCG), desfășurată la Bruxelles. Potrivit Ukrinform, noile angajamente de asistență militară asumate de statele participante ar putea ajuta la creșterea presiunii asupra Rusiei și la relansarea negocierilor pentru încheierea războiului. „Fereastra de oportunitate – cred că aceasta este tema cheie a zilei de astăzi. Un sprijin...

Dominic Fritz anunță că merge la CEDO după decizia ÎCCJ și acuză o „sentință nedreaptă”: „Nu abandonez lupta”

Primarul Timișoarei și președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate. Edilul susține că va contesta decizia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și afirmă că miza reală a cazului este interdicția de a candida la funcții alese până în anul 2030.The post Dominic Fritz anunță că merge la CEDO după decizia...