18 liberali cer despăgubiri morale de la PNL pentru că îi obligă să voteze cum vrea conducerea, altfel îi ameninţă cu excluderea

18 parlamentari liberali cer partidului acoperirea prejudiciului moral, în valoare de 250.000 lei de fiecare, aproape 4,5 milioane de lei în total, pentru Deciziile BPN nr. 22 și 25/2026/15 iunie, prin care li se dictează cum să voteze la învestirea guvernului și pentru că sunt amenințați cu excluderea dacă votează aşa cum le dictează conștiința, spun surse apropiate formaţiunii politice.

Printre aceştia, se află deputaţii Alina Gorghiu şi Nicoleta Pauliuc, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma.

Contestatarii au depus la Tribunalul București o ordonanță președințială prin care solicită instanței, de urgență, să suspende executarea și efectele acestor decizii ale BPN.

În cerere, cei 18 contestatari spun că indignarea lor are motive juridice şi politice.

•Instituie un mandat imperativ, interzis expres de Constituție. Articolul 69 alin. (2) declară nul orice mandat imperativ, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 445/2022, a stabilit cu valoare obligatorie că parlamentarul votează în acord cu propria conștiință, nesubordonat nici partidului, nici altcuiva;
•Au fost luate de un organ fără competența de a sancționa parlamentari aleși. Pierderea calității de membru este de competența Consiliului Național, nu a Biroului Politic Național, care a acționat în afara propriilor atribuții statutare;
•Aplică o sancțiune automată, fără audiere și fără drept la apărare;
•Obligă la încălcarea legii și Regulamentul Parlamentului. Învestitura se votează secret, cu bile. Formula „prezent, nu votez” nu există la votul secret — ar forța parlamentarii să lipsească de la lucrări, încălcând obligația legală de prezență, fie să-şi afișeze public poziția, distrugând tocmai secretul votului pe care legea îl protejează.

În urma ședinței Biroului Politic Național al PNL s-a decis că formațiunea nu va susține învestirea Guvernului Adrian Veștea.

În plus, PNL i-a solicitat lui Veștea să își depună mandatul până marți la ora 10:00.

Însă, Adrian Veștea a anunțat că nu își va depune mandatul și că va continua negocierile pentru formarea noului Executiv.

Parlamentarii mai spun că sunt „purtătorii autorității de stat” şi a li se interzice să voteze este doar o constrângere şi şi o lovitură dată autorității pe care le-au încredințat-o românii, mai spun aceleaşi surse.
Acuzaţiile pe care liberalii le mai aduc conducerii partidului sunt că:
„Împinge pe repede înainte un nou Statut al PNL, trimis filialelor cu câteva ore înainte de vot: termene de convocare reduse la 24 de ore, sancțiuni cu efect imediat, eliminarea dreptului de contestare, demiterea liderilor de filiale cu un simplu vot.
Decizii diferite, dar un singur scop: să închidă gura tuturor celor care au altă opinie. Astăzi prin amenințarea excluderii la vot, mâine prin reguli statutare făcute pentru epurare. Este modelul unui partid în care nimeni nu mai are voie să gândească diferit”, mai spun sursele Gândul.
Contestatarii mai spun că „PNL nu este proprietatea unui singur om și nu se transformă într-o anexă a unei singure voințe”, iar „primul principiu pe care orice lider trebuie să-l respecte rămâne supunerea față de Constituție, nu față de propriile orgolii”.

The post 18 liberali cer despăgubiri morale de la PNL pentru că îi obligă să voteze cum vrea conducerea, altfel îi ameninţă cu excluderea first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Petrolul circulă din nou prin Strâmtoarea Ormuz, dar noul acord din Orientul Mijlociu este deja pus la încercare

Primele petroliere au traversat joi Strâmtoarea Ormuz după intrarea...

Denise Rifai, suspectă în dosarul în care este vizat și primarul Ciprian Ciucu. Acuzații de instigare și complicitate la dare de mită

Jurnalista și realizatoarea TV Denise Rifai apare ca suspect într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, în care sunt investigate presupuse fapte de corupție legate...

Victoria Furtună: PAS nu mai câștigă prin încrederea oamenilor și recurge la tehnologii electorale, de aceea, chem opoziția să formăm un front comun pentru...

Victoria Furtună, liderul Partidului Moldova Mare, acuză partidul de guvernământ că a declanșat prematur o campanie electorală murdară pentru alegerile de la Chișinău, după...

Important

Denise Rifai, suspectă în dosarul în care este vizat și primarul Ciprian Ciucu. Acuzații de instigare și complicitate la dare de mită

Jurnalista și realizatoarea TV Denise Rifai apare ca suspect într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, în care sunt investigate presupuse fapte de corupție legate de zona jocurilor de noroc. În același dosar este vizat și primarul Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar.The post Denise Rifai, suspectă în dosarul în care este vizat și primarul Ciprian Ciucu. Acuzații de instigare și complicitate la dare de mită first appeared on...

Primele petroliere au traversat joi Strâmtoarea Ormuz după intrarea în vigoare a protocolului semnat de Statele Unite și Iran pentru încetarea războiului care a perturbat aprovizionarea globală cu energie. În timp ce acordul a produs deja efecte vizibile asupra traficului maritim și a prețului petrolului, noile atacuri israeliene din Liban ridică semne de întrebare cu privire la șansele unei stabilizări durabile în Orientul Mijlociu.The post Petrolul circulă din nou...

Războiul din PNL continuă. Tabăra Bolojan contestă decizia Tribunalului Ilfov: „Nu avea competența teritorială pentru a se pronunța”

„Partidul Național Liberal va ataca în termenul legal hotărârea Tribunalului Ilfov de a suspenda efectele a două decizii recente ale BPN al PNL, care aveau drept obiect conduita parlamentarilor liberali în legătură cu votarea unui eventual guvern Veștea, respectiv acceptarea unor eventuale poziții în cadrul unui asemenea guvern de către membrii de partid. PNL informează că hotărârea Tribunalului Ilfov de azi nu afectează în niciun fel activitatea și opțiunile...