Nicușor Dan despre susținerea Guvernului Veștea cu voturile AUR: „L-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat și să rezolve criza asta”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi, înainte de participarea la reuniunea Consiliului European, că responsabilitatea formării unei majorități parlamentare îi revine premierului desemnat Adrian Veștea.

El a precizat că l-a nominalizat cu convingerea că acesta poate obține susținerea necesară pentru învestirea Guvernului și pentru depășirea actualei crize politice.

Întrebat dacă a discutat în ultimele zile cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, sau cu premierul desemnat despre posibilitatea negocierii unor voturi din partea AUR pentru învestirea guvernului, președintele a evitat să intre în detalii.

„Cu titlul general există o împărțire constituțională de atribuții și atribuția președintelui este să desemneze primul ministru. Și eu, după cum știți, după nenumărate consultări cu partidele, eu am desemnat ceea ce am înțeles eu din opțiunile lor ca posibilitate să rezolvăm criza. Mai întâi pe domnul Tomac și acum pe domnul Veștea”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a reamintit că, în repetate rânduri, a criticat modul în care partidele politice din țară au gestionat negocierile.

„Ați reținut și criticile mele la adresa partidelor când am spus că trebuie să ne uităm mai mult la interesul național și mai puțin la interesul, chiar dacă e legitim, de partid. Nu vreau să fac foarte multe comentarii. Putem să avem o discuție mult mai amplă în momentul în care acest proces se va finaliza, oricum se va finaliza el”, a spus acesta.

Acesta a mai spus că „în momentul în care am desemnat un premier, l-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat și să rezolve criza asta odată”.

„Dar așa cum am făcut și în discuția despre procurori, până când nu au venit acele propuneri la mine nu am spus mare lucru. Dar ce pot să vă spun este că în momentul în care am desemnat un premier l-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat și să rezolve criza asta odată. Când l-am desemnat, l-am desemnat ca să facă o majoritate. Mai departe o să discutăm”, a afirmat președintele.

Întrebat dacă ia în calcul ca această majoritate să includă și voturile AUR, Nicușor Dan a răspuns că subiectul ține exclusiv de strategia premierului desemnat, Adrian Veștea.

„Este o discuție care îl vizează pe primul ministru. Repet, am desemnat un prim-ministru ca să formeze un guvern, ca să aibă o majoritate și să ieșim din criza asta și, așa cum am spus de fiecare dată, va fi un guvern pro-occidental și va fi un guvern care va fi foarte atent cu finanțele și cu reformele. Astea sunt lucrurile pe care le vrem”, a declarat șeful statului.

The post Nicușor Dan despre susținerea Guvernului Veștea cu voturile AUR: „L-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat și să rezolve criza asta” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Liderul suprem al Iranului anunță că a aprobat acordul cu SUA, dorit de Trump cu "disperare"

Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat joi...

ULTIMA ORĂ

România exportă mai mult curent, dar este tot mai dependentă. Expert: „Diferența dintre sloganuri și realitate este uriașă”

România se confruntă cu un paradox energetic care contrazice discursurile oficiale despre „independență energetică” și „hub regional”. O analiză realizată de expertul în energie Dumitru...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

România exportă mai mult curent, dar este tot mai dependentă. Expert: „Diferența dintre sloganuri și realitate este uriașă”

România se confruntă cu un paradox energetic care contrazice discursurile oficiale despre „independență energetică” și „hub regional”. O analiză realizată de expertul în energie Dumitru Chisăliță arată că, în primele patru luni ale anului, țara exportă mai multă energie electrică, dar devine simultan tot mai dependentă de importurile de combustibili.The post România exportă mai mult curent, dar este tot mai dependentă. Expert: „Diferența dintre sloganuri și realitate este uriașă”...

România exportă mai mult curent, dar este tot mai dependentă. Expert: „Diferența dintre sloganuri și realitate este uriașă”

România se confruntă cu un paradox energetic care contrazice discursurile oficiale despre „independență energetică” și „hub regional”. O analiză realizată de expertul în energie Dumitru Chisăliță arată că, în primele patru luni ale anului, țara exportă mai multă energie electrică, dar devine simultan tot mai dependentă de importurile de combustibili.The post România exportă mai mult curent, dar este tot mai dependentă. Expert: „Diferența dintre sloganuri și realitate este uriașă”...

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță: „Impactul reformei TVA nu va depăși 200 de lei lunar pentru 80% dintre cetățeni”

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că reforma fiscală ce prevede uniformizarea cotei TVA și eliminarea unor facilități fiscale nu va afecta semnificativ majoritatea populației, iar eventualele costuri suplimentare vor fi compensate prin noi măsuri de spri...

Dominic Fritz, surprins de Gândul pe aeroportul Otopeni, îngândurat și cu ochii în telefon, la câteva momente după decizia Curții Supreme de conflict de...

Gândul l-a surprins pe Dominic Fritz pe aeroportul Otopeni, la puțin timp după ce a fost declarat în stare de „conflict de interese” de Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce atrage pierderea mandatului de edil al Timișoarei. Fritz a plecat direct la Timișoara după decizia Curții Supreme de conflict de interese Președintele USR a zburat direct spre Timișoara după ce a aflat că i-ar putea fi interzisă candidatura la...

Liderul suprem al Iranului anunță că a aprobat acordul cu SUA, dorit de Trump cu "disperare"

Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat joi că a autorizat memorandumul de înţelegere semnat de preşedinţii iranian şi american, în pofida faptului că are o opinie diferită.The post Liderul suprem al Iranului anunță că a aprobat acordul cu SUA, dorit de Trump cu "disperare" first appeared on Nexta.ro.

Șeful unei firme din SUA a cumpărat fiecărui angajat o husă de saltea de 3.000 de dolari. „Trebuie să ai un somn de calitate”

Un CEO din industria inteligenței artificiale a găsit o metodă neobișnuită de a crește productivitatea angajaților: le-a cumpărat tuturor echipamente de somn în valoare de mii de dolari. The post Șeful unei firme din SUA a cumpărat fiecărui angajat o husă de saltea de 3.000 de dolari. „Trebuie să ai un somn de calitate” first appeared on Nexta.ro.

J. D. Vance apără acordul de pace al SUA cu Iranul, despre care afirmă că este ”reciproc avantajos”. ”Ei sunt deja slăbiţi”

Acordul de pace încheiat între Statele Unite şi Iran este ”reciproc avantajos” (win-win) apreciază joi vicepreşedintele american J. D, Vance, care respinge astfel critici potrivit cărora acordul este predominant în favoarea Iranului, relatează AFP.The post J. D. Vance apără acordul de pace al SUA cu Iranul, despre care afirmă că este ”reciproc avantajos”. ”Ei sunt deja slăbiţi” first appeared on Nexta.ro.