Războiul din PNL continuă. Tabăra Bolojan contestă decizia Tribunalului Ilfov: „Nu avea competența teritorială pentru a se pronunța”

„Partidul Național Liberal va ataca în termenul legal hotărârea Tribunalului Ilfov de a suspenda efectele a două decizii recente ale BPN al PNL, care aveau drept obiect conduita parlamentarilor liberali în legătură cu votarea unui eventual guvern Veștea, respectiv acceptarea unor eventuale poziții în cadrul unui asemenea guvern de către membrii de partid. PNL informează că hotărârea Tribunalului Ilfov de azi nu afectează în niciun fel activitatea și opțiunile politice ale partidului – nici decizia de a NU vota un eventual guvern Veștea, nici organizarea Congresului Extraordinar, nici respingerea colaborării politice cu PSD”, se arată în comunicatul PNL emis joi seara.

PNL mai precizează că își va desfășura în continuare activitatea politică fără impedimente, pe baza propriilor decizii, dar și că Tribunalul Ilfov „nu avea competența teritorială pentru a se pronunța cu privire la o astfel de cerere, competența teritorială revenind Tribunalului București, în condițiile în care sediul central al PNL se află în municipiul București”.

„Notăm că cererea depusă de cei 16 reclamanți a fost soluționată fără niciun fel de transparență, fără informarea PNL, fără afișarea pe portalul instanței în timp util și fără verificarea competenței instanței. Solicităm, de asemenea, tuturor actorilor politici abținerea de la folosirea justiției în lupta politică. PNL nu cedează și nu-și schimbă deciziile politice în urma unor astfel de manevre”, mai anunță PNL.

Contestatarii lui Bolojan au cerut suspendarea în instanță a deciziilor PNL privind votul asupra Guvernului Veștea

Joi, mai mulți contestatari ai președintelui PNL, Ilie Bolojan, au atacat la Tribunalul Ilfov două decizii adoptate de Biroul Politic Național al partidului din data de 15 iunie, prin care grupurile parlamentare liberale sunt mandatate să nu voteze Guvernul Veștea, iar parlamentarii sunt amenințați cu sancțiuni dacă nu respectă această linie, au declarat surse politice. Instanța a admis cererea acestora.

Redăm minuta instanței:

Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea având ca obiect ordonanță prețedințială. Suspendă provizoriu executarea și efectele Deciziei Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal nr. 22 din 15.06.2026 și ale Deciziei Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal nr. 25 din 15.06.2026, până la soluţionarea în mod definitiv a litigiului înregistrat la Tribunalul Ilfov sub nr. 1923/93/2026, având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov, în situația exercitării căii de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.06.2026”.

The post Războiul din PNL continuă. Tabăra Bolojan contestă decizia Tribunalului Ilfov: „Nu avea competența teritorială pentru a se pronunța” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Cine este noul prefect al judeţului Timiş, numit după ce Cornelia Elena Micicoi și-a dat demisia în urma unor percheziții

Paul Finta, un avocat în vârstă de 35 de ani, a fost numit, joi, în funcţia de prefect al judeţului Timiş, rămasă vacantă după demisia...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

Cine este noul prefect al judeţului Timiş, numit după ce Cornelia Elena Micicoi și-a dat demisia în urma unor percheziții

Paul Finta, un avocat în vârstă de 35 de ani, a fost numit, joi, în funcţia de prefect al judeţului Timiş, rămasă vacantă după demisia Elenei Micicoi (USR), vizată de o anchetă a Parchetului European.The post Cine este noul prefect al judeţului Timiş, numit după ce Cornelia Elena Micicoi și-a dat demisia în urma unor percheziții first appeared on Nexta.ro.

Apa din Curtea de Argeș, declarată potabilă după luni de criză. DSP Argeș a confirmat că probele îndeplinesc condițiile microbiologice

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a anunțat că analizele efectuate pe trei probe de apă recoltate în zona Curtea de Argeș au arătat că apa îndeplinește condițiile de potabilitate din punct de vedere fizico-chimic și microbiologic, punând capăt unei crize care a afectat locuitorii orașului și ai trei comune învecinate de la sfârșitul anului trecut.The post Apa din Curtea de Argeș, declarată potabilă după luni de criză. DSP...

Directorul celei mai mari companii cosmetice din lume a murit după o procedură cosmetică de injectare în față

O intervenție estetică considerată de milioane de oameni drept una dintre cele mai sigure metode de întinerire facială s-a încheiat tragic pentru Kendale Ascher, manager de top în cadrul grupului Estée Lauder. Cazul a atras atenția lumii medicale după ce concluziile legiștilor au indicat o complicație extrem de rară, dar cu efecte devastatoare.The post Directorul celei mai mari companii cosmetice din lume a murit după o procedură cosmetică de...

Patrick André de Hillerin: Auf Wiedersehen, Dominic, ieri erai mare, azi ești mic

În loc să-l pună să cânte imnul României, atunci când i-au acordat cetățenia română, pe Dominic Fritz ar fi trebuit să-l pună să recite câteva legi ale acestei țări. Cele referitoare la conflictul de interese, mai ales. Căci există un curent generalizat la unii dintre politicenii din România conform căruia legile nu sunt chiar atât de importante. Am văzut acest lucru la mulți politicieni care s-au dedat corupției, au furat, și-au...

Patrick André de Hillerin: Auf Wiedersehen, Dominic, ieri erai mare, azi ești mic

În loc să-l pună să cânte imnul României, atunci când i-au acordat cetățenia română, pe Dominic Fritz ar fi trebuit să-l pună să recite câteva legi ale acestei țări. Cele referitoare la conflictul de interese, mai ales. Căci există un curent generalizat la unii dintre politicenii din România conform căruia legile nu sunt chiar atât de importante. Am văzut acest lucru la mulți politicieni care s-au dedat corupției, au furat, și-au...

Tentativă de omor la o grădină zoologică. Copil de 3 ani, grav rănit după ce a ajuns în țarcul crocodililor. Un bărbat a fost...

Un băiețel de trei ani a fost transportat de urgență la spital și se află acum în stare critică, dar stabilă, după ce a ajuns în mod inexplicabil în țarcul crocodililor de la Grădina Zoologică Johnson’s din Old Hurst, Marea Britanie.The post Tentativă de omor la o grădină zoologică. Copil de 3 ani, grav rănit după ce a ajuns în țarcul crocodililor. Un bărbat a fost arestat first appeared...

CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan: „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început”

Cristian Tudor Popescu i-a adus noi critici președintelui Nicușor Dan și a comentat printr-o „ipoteză care arată a conspiraționism” decizia fostului primar general al Capitalei de a intra în cursa prezidențială din 2025. „Al cui ales e N. Dan?”, este titlul postării lui CTP, care a amintit că Nicușor Dan a decis să candideze la …The post CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan: „Singura în stare...