Drulă (USR), propagandist consacrat al luptei „împotriva corupției”, pune presiune pe justiție și denunță „dosare politice” în cazul lui Ciucu, acuzat de luare de mită

Cătălin Drulă, fostul adversar al lui Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Capitalei, a transmis un mesaj de susținere pentru edil, după ce acesta a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru luare de mită, în timpul campaniei electorale. Drulă a punctat că, în ciuda diferitelor divergențe pe teme politice pe care le-a avut cu edilul, nu îl consideră pe acesta un om corupt.

Drulă, după ce Ciucu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile

De asemenea, Drulă a transmis că, din punctul său de vedere, nu este deloc o coincidență faptul că dosarul a ”bubuit” într-un moment deja tensionat în tabăra PNL. Fostul candidat la Primăria Capitalei a menționat că a mai văzut, în trecut, folosirea dosarelor pentru ”distrugerea de cariere”.

”Îl cunosc de mulți ani de zile pe Ciprian Ciucu. Recent, am fost adversari politici. Nu vedem pe toate subiectele la fel. Ba chiar pe subiectul relației cu Sistemul de putere, ne-am contrazis de multe ori în privat. Și în campanie, chiar și public.
El mi-a reproșat că eu sunt prea purist și că dacă nu ești mai flexibil, nu poți face treabă. Eu i-am zis că trebuie să-l confruntam pe față pe acest Sistem, că altfel nu-l putem dovedi.
În ciuda acestor diferențe, am spus-o și în campanie foarte clar, nu cred că Ciprian este un om corupt.
E adevărat că are această viziune diferită, unde “trebuie să mai închizi și ochii” ca să reusești să faci treabă administrativă. Poate are și el dreptate, poate am și eu.
Ce e limpede și nu mi se pare deloc o coincidență e că acest dosar bubuie astăzi public într-un moment politic tensionat și asta e îngrijorător.
Nu știu acuzațiile în detaliu, dar momentul e suspect, și folosirea dosarelor politice pentru a distruge cariere am mai văzut-o. Dincolo de diferențele noastre, îi transmit un gând bun lui Ciprian, în acest moment greu”, a scris Drulă, pe pagina sa de Facebook.

Ciucu, sub control judiciar pentru 60 de zile

Potrivit surselor Gândul, Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. În același dosar, două persoane au fost arestate în cursul zilei de ieri, 17 iunie, mai arată sursele citate.

Ciprian Ciucu a ieșit de la DNA după aproape trei ore de audieri. Primarul Capitalei a declarat că e nevinovat, că nu are nimic de ascuns și că nu îi cunoaște pe afaceriștii din dosar. Întrebat dacă intenționează să demisioneze, edilul a declarat că nu ia în calcul o astfel de variantă, iar, câteva ore mai târziu, a postat un mesaj amplu pe pagina sa de Facebook, care poate fi citit AICI.

The post Drulă (USR), propagandist consacrat al luptei „împotriva corupției”, pune presiune pe justiție și denunță „dosare politice” în cazul lui Ciucu, acuzat de luare de mită first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan: România vrea mai multe fonduri europene și reguli mai flexibile în noul buget al UE

Președintele Nicușor Dan a declarat, la Bruxelles, că România...

Germania se opune bugetului propus de UE. Merz cere refacerea planului de aproape 2.000 de miliarde de euro

Cancelarul german Friedrich Merz a criticat propunerea Comisiei Europene...

De Ziua Tatălui, cercetătorii transmit un mesaj important: Ascultați-i pe tați

Un grup de cercetători a desfășurat un studiu în...

Israel și Hezbollah ar fi convenit un armistițiu, anunță un oficial american

Armistițiul ar urma să intre în vigoare vineri, la...

Se încearcă ruperea AUR în plină criză politică? Cum atacă prietenul lui Claudiu Tarziu suveraniștii

Discuțiile despre formarea noului Guvern scot la lumină fel...

ULTIMA ORĂ

Moment istoric, după Brexit: celebra graniță dintre Spania și Gibraltar dispare

Au început lucrările de demolare a frontierei terestre dintre Spania și Gibraltar, scrie mediafax.ro. De ambele părți ale graniței se lucrează la desființarea infrastructurii de...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

Moment istoric, după Brexit: celebra graniță dintre Spania și Gibraltar dispare

Au început lucrările de demolare a frontierei terestre dintre Spania și Gibraltar, scrie mediafax.ro. De ambele părți ale graniței se lucrează la desființarea infrastructurii de frontieră, un moment istoric pentru regiune. După ani întregi de negocieri și dispute post-Brexit, Uniunea Europeană și Marea Britanie se pregătesc să semneze un acord privind Gibraltarul, care este teritoriu britanic. Tratatul, care are circa o mie de pagini, va fi semnat pe 13 iulie și...

Orban nu mai poate fi premier. Președintele Ungariei a promulgat legea care limitează numărul mandatelor de premier

Președintele Ungariei, Tamas Sulyok, a aprobat vineri, 19 iunie curent, amendamentul constituțional care limitează mandatele de prim-ministru la maximum opt ani. În aceste condiții, Viktor Orban, fostul premier al țării, nu mai poate reveni la putere, transmite g4media.ro. Amendamentul, inițiat de partidul Tisza, aflat la putere în Ungaria, limitează durata mandatului premierilor la maximum opt ani. La începutul acestei săptămâni, Parlamentul Ungariei a adoptat limitarea mandatului cu 135 de voturi...

Lotul olimpic național a obținut patru medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în perioada 15-20 iunie curent, la Buzău, România, comunică MOLDPRES. Medaliile de argint au fo...

Experţi ONU susțin că acordul de pace SUA-Iran este „fundamental incomplet”

Experţi ai ONU şi-au exprimat regretul vineri, 19 iunie curent, că acordul-cadru semnat în cursul săptămânii de SUA şi Iran pentru a pune capăt războiului în Orientul Mijlociu nu evocă situaţia drepturilor omului în Iran, relatează Digi24. Protocolul de acord semnat în această săptămână de preşedintele american Donald Trump şi omologul său iranian Masoud Pezeshkian are scopul să pună capăt unui război început în 28 februarie cu lovituri americano-israeliene asupra...

Traian Băsescu: „E cea mai mare criză politică pe care a traversat-o România”. Cine spune că sunt vinovații

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că România trece prin cea mai mare criză politică după 1989, soluția cea mai la îndemână pentru soluționare ei fiind imposibil de pus în aplicare, informează hotnews.ro. „După părerea mea, este cea mai mare criză politică pe care a traversat-o România de la Revoluție încoace, în sensul că nu reușim să avem un guvern și, din păcate, condițiile sunt de așa natură încât este...

Meteorologii prognozează vreme frumoasă și caldă pentru zilele de odihnă

Meteorologii prognozează vreme frumoasă și caldă pentru zilele de odihnă. Cerul va fi în mare parte senin, pe alocuri înnorat, comunică MOLDPRES. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, în această perioadă, nu se prevăd precip...

Corespondență Dan Alexe | „Nu fac jocuri politice”: Nicușor Dan la încheierea summitului UE

Președintele României, Nicușor Dan, a evitat din nou, vineri, 19 iunie, să răspundă de ce l-a numit pe Adrian Veștea premier „formator” de guvern, explicând că partidele nu au putut propune o majoritate și că își asumă alegerea și e convins că Veștea „are foarte multe calități care îl recomandă”.