JD Vance anunță startul negocierilor dintre SUA și Iran: „Perioada de 60 de zile a început oficial”

Vicepreşedintele american JD Vance a declarat că perioada de 60 de zile convenită cu Teheranul pentru a negocia un acord final de pace a început oficial joi.

„Aş spune că perioada de 60 de zile a început oficial astăzi. A fost semnat târziu. De fapt, tehnic vorbind, se poate să fi fost semnat astăzi din cauza diferenţei de fus orar. (…) Vom începe să numărăm perioada de 60 de zile de astăzi (joi – n.r.)”, a declarat Vance la o conferinţă de presă la Casa Albă, potrivit Reuters.

Vicepreședintele american a fost întrebat și ce se va întâmpla după perioada de 60 de zile în ceea ce privește administrarea Strâmtorii Ormuz. El a subliniat faptul că principala rută de aprovizionare pentru transporturile de petrol și gaze ar trebui să fie liberă de taxe. Iranul a închis strâmtoarea la scurt timp după izbucnirea războiului la sfârșitul lunii februarie.

„Negocierile finale pot stabili condițiile pentru ceea ce va urma”, a completat Vance.

În memorandum, SUA şi Iranul îşi acordă 60 de zile pentru a negocia un acord de pace final ce trebuie ratificat printr-o rezoluţie obligatorie a Consiliului de Securitate al ONU. Printre problemele ce trebuie rezolvate pentru a ajunge la un astfel de acord se numără statutul programului nuclear al Republicii Islamice.

The post JD Vance anunță startul negocierilor dintre SUA și Iran: „Perioada de 60 de zile a început oficial” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

SUA ridică blocada navală, după ce liderul suprem al Iranului a declarat că Trump a încheiat un acord „din disperare”

Comandamentul Central al SUA a confirmat ridicarea blocadei „în conformitate cu instrucțiunile președintelui”, iar aplicarea blocadei de către SUA a încetat, relatează BBC. Today, U.S. forces...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

SUA ridică blocada navală, după ce liderul suprem al Iranului a declarat că Trump a încheiat un acord „din disperare”

Comandamentul Central al SUA a confirmat ridicarea blocadei „în conformitate cu instrucțiunile președintelui”, iar aplicarea blocadei de către SUA a încetat, relatează BBC. Today, U.S. forces lifted the blockade on all maritime traffic entering and exiting Iranian ports and coastal areas, in accordance with the President’s direction. American forces are not impeding the transit of vessels to or from Iranian ports. All U.S. military blockade… — U.S. Central Command (@CENTCOM) June...

Studiul de fezabilitate pentru linia electrică Strășeni–Gutinaș „Liberty Line” a fost finalizat. Premierul Alexandru Munteanu: „Parteneriatul cu SUA produce rezultate concrete pentru securitatea noastră...

Republica Moldova, cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, a făcut un nou pas în dezvoltarea proiectului strategic „Liberty Line”, cea de-a treia interconectare electrică de înaltă tensiune cu România. Astăzi a fost prezentat Studiul de fezabilitate pentru linia elec...

Bilanţul epidemiei de ebola depăşeşte pragul 200 de morţi, la o lună de la declararea epidemiei în nord-estul Republicii Democratice Congo. 19 cazuri, inclusiv...

Bilanţul epidemiei bolii cauzate de virusul ebola a depăşit pragul de 200 de morţi confirmate, la un pic mai bine de o lună după ce a fost declarată în nord-estul Republicii Democratice Congo (RDC), anunţă joi Agenţia sanitară a Uniunii Africane (UA), Africa CDC, relatează AFP.The post Bilanţul epidemiei de ebola depăşeşte pragul 200 de morţi, la o lună de la declararea epidemiei în nord-estul Republicii Democratice Congo. 19...

Un lider AUR denunță „dubla măsură”, după decizia ÎCCJ despre Fritz și acuzațiile DNA la Ciucu: „Fără penali în funcții publice!”

Deputatul AUR Dan Tanasă a acuzat USR și PNL de „dublă măsură” în privința standardelor de integritate, susținând că reacționează cu o liniște „asurzitoare” la cazurile lui Dominic Fritz și Ciprian Ciucu, deși cele două partide „au construit întreaga lor identitate politică în jurul sloganului «Fără penali în funcții publice»”. Joi, Înalta Curte a dat …The post Un lider AUR denunță „dubla măsură”, după decizia ÎCCJ despre Fritz și...