Aderarea României și a Bulgariei la Schengen este inclusă pe ordinea de zi provizorie

Aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen este inclusă pe ordinea de zi provizorie a Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 4-5 decembrie.

Potrivit sursei, există însă o mențiune care precizează că este un subiect „posibil” de discuție. Surse guvernamentale susțin că „România va lua cea mai bună decizie” dacă va cere Spaniei, care deține președinția Uniunii Europene, să mențină sau să scoată punctul de pe ordinea de zi, în cazul în care nu vor fi convinse cele două țări care se opun prin veto, Austria și Țările de Jos, scrie Digi24.

Anterior, într-o postare pe Facebook, premierul român, Marcel Ciolacu, spunea că „va face tot ce îi stă în putință” pentru a convinge actualul Guvern din Țările de Jos, dar și pe cel de dreapta din Austria, care au blocat aderarea României la zona de liberă circulație, de dreptul României de a fi în Schengen.

Aflat săptămâna trecută într-o vizită la Chișinău, președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a declarat că decizia guvernului țării sale, de a bloca aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, este greșită și speră că Executivul țării sale va revizui această decizie.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

ULTIMA ORĂ

14 profesii care schimbă piața muncii în era Inteligenței Artificiale: de la elitele tehnice la detectivii digitali

Unul dintre cele mai vehiculate argumente ale scepticilor și criticilor inteligenței artificiale îmbracă o formă aproape apocalictică: „roboții ne vor fura locurile de muncă”.The post...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

14 profesii care schimbă piața muncii în era Inteligenței Artificiale: de la elitele tehnice la detectivii digitali

Unul dintre cele mai vehiculate argumente ale scepticilor și criticilor inteligenței artificiale îmbracă o formă aproape apocalictică: „roboții ne vor fura locurile de muncă”.The post 14 profesii care schimbă piața muncii în era Inteligenței Artificiale: de la elitele tehnice la detectivii digitali first appeared on Nexta.ro.

Apărarea aeriană iraniană susţine că a distrus o „aeronavă ostilă” în provincia Bushehr

Apărarea aeriană iraniană a interceptat şi distrus joi seara o „aeronavă ostilă” în provincia Bushehr, din sudul Iranului, potrivit presei de stat de la Teheran, relatează CNN.The post Apărarea aeriană iraniană susţine că a distrus o „aeronavă ostilă” în provincia Bushehr first appeared on Nexta.ro.

Noi date despre dispariția misterioasă a unui general SUA asociat cu cercetarea nucleară și OZN. Cină misterioasă cu membri ai Space Force

Un material video realizat cu camera corporală a poliției a readus în atenție dispariția fostului general al Forțelor Aeriene americane William Neil McCasland.The post Noi date despre dispariția misterioasă a unui general SUA asociat cu cercetarea nucleară și OZN. Cină misterioasă cu membri ai Space Force first appeared on Nexta.ro.