Președintele Donald Trump a relansat criticile la adresa aliaților NATO și sugerează că Statele Unite ar putea refuza să intervină în sprijinul unor state membre. Noile amenințări repetate ale liderului de la Casa Albă vin cu doar câteva zile înaintea summitului Alianței programat în Turcia.
Trump a transmis un nou avertisment dur către statele membre NATO, afirmând că Statele Unite nu sunt obligate să ofere sprijin necondiționat aliaților care, în opinia sa, refuză să ajute Washingtonul atunci când acesta are nevoie, potrivit Economictimes.com.
Președintele SUA și-a justificat poziția prin reacțiile unor state occidentale față de operațiunea militară desfășurată de SUA împotriva Iranului, susținând că Washingtonul nu a primit sprijinul pe care îl aștepta din partea unor aliați.
Trump: „Noi cheltuim bani, iar când avem nevoie de ajutor ni se spune nu”
Liderul de la Casa Albă a criticat ceea ce consideră a fi un dezechilibru în relația dintre Statele Unite și partenerii săi din NATO.
„Italia s-a comportat foarte urât. Germania s-a comportat foarte urât. NATO nu ne-a fost alături. Cheltuim sute de milioane de dolari pe an pentru a-i apăra de Rusia, iar apoi ei ne spun: «Preferăm să nu vă ajutăm». Ce prostie să spui așa ceva! Pentru că și noi le putem spune asta dacă vrem, și s-ar putea să o facem”, a declarat Trump.
Afirmațiile sale sunt susceptibile să provoace îngrijorare în rândul aliaților europeni, aflați sub amenințarea crescândă a Rusiei, în condițiile în care principiul apărării colective reprezintă fundamentul NATO încă de la înființarea organizației.
Summit NATO decisiv în Turcia
În pofida divergențelor și a criticilor repetate adresate aliaților europeni, Donald Trump va participa la summitul NATO programat la începutul lunii iulie în Turcia.
Reuniunea va aduce la aceeași masă liderii celor 32 de state membre ale Alianței și este așteptată să fie dominată de teme precum securitatea europeană, războiul din Ucraina, cheltuielile pentru apărare și relațiile dintre Statele Unite și partenerii săi occidentali.
Amenințările liderului american vin într-un moment sensibil pentru NATO, într-un context internațional sensibil în Orientul Mijlociu și de escaladarea conflictului dintre Rusia și Ucraina, care se desfășoară deja de 5 ani de zile. fără nicio perspectivă reală de pace în viitorul apropiat.
The post Avertismentul lui Trump înaintea summitului din Turcia. SUA amenință că ar putea refuza să își ajute aliații NATO: „Și noi le putem spune nu” first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






